ICCJ. Decizia nr. 6509/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1492 din 28 august 1961, Tribunalul Popular al Raionului Botoșani a condamnat-o pe inculpata P.M. la o pedeapsă de un an și 8 luni închisoare corecțională, pentru infracțiunea de deținere ilegală de metale prețioase, prevăzută de art. 26828 lit. a) C. pen. anterior.
în temeiul art. 80 C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea a 47 monede din aur.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, inculpata P.M. a deținut 47 monede din aur, diferite emisiuni, moștenite de la părinți, începând cu anul 1948, ce au fost găsite îngropate într-un vas, la fostul său domiciliu, cu ocazia percheziției efectuate la 17 iulie 1961.
Prin decizia penală nr. 2348 din 12 octombrie 1961, Tribunalul Regional Suceava a respins recursul declarat de inculpată.
împotriva acestor hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., învederând că fapta inculpatei nu este prevăzută de legea penală.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 26828 lit. a) alin. (1), introdus în C. pen. anterior, prin Decretul nr. 212 (B. Of. nr. 8/17.06.1960), nerespectarea obligațiilor legale privind predarea, cedarea sau declararea mijloacelor de plată străine, a metalelor prețioase sau a pietrelor prețioase, ori efectuarea de operații cu acestea în alte condiții decât cele prevăzute prin lege, se pedepsește cu închisoare corecțională de la 1 - 6 ani.
De asemenea, potrivit art. 80 din același cod, pentru lucrurile deținute în contra legilor și regulamentelor, în caz de condamnare, sub rezerva drepturilor terților, instanța poate dispune, prin hotărârea pe care o pronunță, confiscarea lor.
Aceste dispoziții incriminatoare, adoptate evident împotriva unor categorii sociale, erau în contradicție atât cu Constituția României, în vigoare la data adoptării și aplicării acelor acte normative, cât și cu D.U.D.O.
Astfel, prin art. 15 și 17 din Constituția României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944) s-a statuat că prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică.
De asemenea, prin art. 8 și 9 din Constituția adoptată în anul 1948 s-a stipulat că proprietatea particulară agonisită prin muncă și economisire se bucură de o protecție specială, iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi și cu justă despăgubire.
Prin art. 12 din Constituția României din 1952 s-a prevăzut că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege.
Totodată, prin art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 prin rezoluția A.G.O.N.U., s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Așadar, în raport de caracterul imperativ al dispozițiilor constituționale, menționate mai sus, așa cum ele au evaluat în timp și de forța juridică a principiului, consfințit de normele de drept internațional, se constată că dispozițiile art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, erau menite să lipsească pe cetățeanul român de proprietatea sa, în mod abuziv, fiind astfel neconstituționale în raport cu legea fundamentală română în vigoare la data incriminării obligației de cedare a valorilor arătate, cât și la data condamnării inculpatei.
Pe de altă parte, potrivit art. 6 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 210/1960 (în vigoare la data comiterii faptei și judecării cauzei) persoanele fizice aveau dreptul să dețină, printre altele, salbe confecționate din ducați, precum și ducați găuriți, cu tortiță sau cu ramă, desprinși din salbă ori montați în cercei, dacă erau destinați a servi ca podoabă.
De asemenea, conform art. 6 alin. penultim din același act normativ, aceste obiecte nu erau spuse obligației de predare către stat.
în contextul acestor reglementări rezultă că, nefiind supuși obligațiilor de cedare către stat, ducații care prezentau indicii că sunt destinați a servi ca podoabă, nu puteau face obiectul confiscării speciale, numai pentru simpla lor deținere.
Din copiile hotărârilor judecătorești, precum și din celelalte acte anexate, adresa nr. 13580 din 29 martie 2003 a B.N.R., procesul verbal de predare-primire, inventarul cauzei, adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și memoriul petentei V.D., rezultă că, în locuința inculpatei a fost găsită, printre altele, o monedă din aur Frantz Iosef emisiune 1865 (ducat austriac), a cărei deținere era permisă de lege, care, nefăcând obiectul infracțiunii prevăzute de art. 26828 C. pen. anterior, nu putea fi supusă măsurii de siguranță a confiscării.
înalta Curte constată că inculpata și soțul ei, au intrat în posesia celor 47 monede din aur, descrise în procesul verbal din 17 iulie 1961, în mod licit, prin moștenire de la părinți, pe care le-au păstrat la domiciliu, în scop de tezaurizare.
în raport de considerentele expuse, întrucât scopul urmărit de inculpată a fost cel de protejare a propriei averi împotriva efectelor Decretului nr. 210/1960 și a reglementărilor în materie, toate neconstituționale, prin suprimarea drepturilor fundamentale de proprietate, fapta acesteia de a nu preda, ceda sau declara aurul și alte valori nu poate fi considerată infracțiune, lipsindu-i o trăsătură esențială, respectiv aceea de a fi prevăzută de o lege penală.
Referitor la posibilitatea examinării concordanței Codului penal anterior (în prezent abrogat) cu legea fundamentală sub imperiul căreia a fost adoptat și aplicat, este de menționat că aceasta constituie o prerogativă a înaltei Curți, sesizată cu prezentul recurs în anulare, consfințită de Constituția României și de cadrul procesual actual.
într-adevăr, conform dispozițiilor art. 146 din Constituția României, așa cum a fost modificată și art. 10 și 11 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională nu este competentă să examineze concordanța legilor anterioare cu prevederile constituționale existente la data adoptării lor și nici să verifice modul în care au fost aplicate reglementările legale anterioare, cum este cazul Codului penal, în prezent abrogat.
Aceasta înseamnă că instanța judecătorească, soluționând conflictul de drept penal dedus judecății, inclusiv într-o cale extraordinară de atac, cum este recursul în anulare de față, este îndreptățită să constate, potrivit celor ce preced, caracterul neconstituțional al Codului penal anterior, act normativ ce incriminează fapta de nepredare, necedare ori nedeclarare a aurului și a altor valori.
Față de aceste considerente, înalta Curte constatând că sunt întrunite cerințele art. 410 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., în baza art. 4141cu referire la art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) teza I C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 1492 din 28 august 1961 a Tribunalului Popular al Raionului Botoșani și deciziei penale nr. 2348 din 12 octombrie 1961 a Tribunalului Regional Suceava, privind pe inculpata P.M.
Va casa hotărârile atacate și în rejudecare:
în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va achita pe inculpata P.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
A înlăturăt măsura de siguranță a confiscării unui număr de 47 monede din aur, specificate în procesul verbal nr. 9884 din 17 iulie 1961, dispusă în baza art. 80 C. pen. anterior.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6544/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6518/2004. Penal → |
|---|
