ICCJ. Decizia nr. 6624/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 235 din 16 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost condamnat inculpatul G.D.I. la opt ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin completarea încadrării juridice cu art. 211 alin. (1) C. pen. și prin înlăturarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
în baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 825 din 15 iunie 2001 a Judecătoriei Târgoviște, dispunându-se ca inculpatul să execute această sancțiune alături de cea aplicată prin sentința atacată, în total 9 ani închisoare.
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.
Tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsă, arestarea preventivă la zi.
S-a mai constatat că partea vătămată D.L. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Inițial, prin rechizitoriu a fost sesizat Tribunalul București, secția I penală, care prin încheierea din 26 ianuarie 2004 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea spre soluționare la Tribunalul Vrancea, deoarece Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 5955 din 16 decembrie 2003 a dispus strămutarea dosarului la această instanță.
Pentru a pronunța sentința atacată, Tribunalul Vrancea a reținut că în ziua de 28 ianuarie 2003, în jurul orelor 19,30, partea vătămată D.L. se afla, împreună cu soțul său D.G., în stația autobuzului 133 de la Gara de Nord din București. în momentul în care partea vătămată a încercat să se urce în autobuz, inculpatul G.D.I. i-a smuls geanta din mână, în care printre altele se afla suma de 5.450.000 lei și actele de identitate, după care, a fugit în direcția Ministerului Transporturilor.
Instanța a mai constatat că inculpatul a fost urmărit de martorul Ș.A.Șt., care a fugit după el, l-a prins și imobilizat, iar apoi l-a predat organelor de poliție. în timp ce era urmărit, inculpatul a aruncat poșeta părții vătămate, care a fost găsită și restituită acestuia.
Prin decizia penală nr. 508 din 21 septembrie 2004, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Curtea a reținut netemeinicia apelului atât sub aspectul principal al pretinsei nevinovății a inculpatului, cât și sub aspectul subsidiar referitor la reducerea pedepsei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G.D.I., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen. și susținând în esență că fapta reținută în sarcina sa nu este dovedită cu probe certe de vinovăție, geanta părții vătămate nefiind găsită asupra lui și ca atare, greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Ca atare, inculpatul a cerut să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sau schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat și în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit corect situația de fapt și au reținut, în mod just, vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
în cauză a fost audiat martorul Ș.A.Șt. care a participat la prinderea inculpatului și predarea lui organelor de poliție. Acesta a declarat că în timp ce se afla în stație așteptând autobuzul nr. 205, a văzut când inculpatul a smuls poșeta părții vătămate și a fugit în momentul în care aceasta încerca să se urce în autobuzul nr. 133. Martorul a alergat după inculpat, care a aruncat geanta și a reușit în cele din urmă să-l prindă și să-l imobilizeze.
De asemenea, în cauză a fost audiat martorul D.G., soțul părții vătămate care a declarat că inculpatul i-a smuls acesteia geanta, a fugit și fiind urmărit a aruncat-o fiind găsită și restituită victimei.
Declarațiile martorilor menționați se coroborează cu depozițiile părții vătămate D.L. care a afirmat că inculpatul este persoana care i-a smuls, în seara zilei de 28 ianuarie 2003, geanta în timp ce se urca în autobuz în stația R.A.T.B. Gara de Nord din București.
în raport de probele analizate se constată că fapta inculpatului este dovedită cu prisosință și că a fost corect reținută în sarcina acestuia.
în ceea ce privește încadrarea juridică, în mod corect s-a reținut că furtul a fost comis prin violență și că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
Smulgerea, de către inculpat, venit din urmă, a genții părții vătămate constituie infracțiunea de tâlhărie, și nu de furt, deoarece prin luarea lucrului în acest mod a fost realizat elementul violenței, caracteristic tâlhăriei.
Referitor la pedeapsa aplicată, se constată că aceasta este just individualizată, la stabilirea ei instanța de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social sporit al faptei, comisă prin violență, într-un loc public, cât și persoana inculpatului care nu a fost sincer în cursul procesului și are antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie.
întrucât criticile formulate în recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 28 ianuarie 2003 la zi.
Onorariul în sumă de 400.000 lei, pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6548/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6641/2004. Penal → |
|---|
