ICCJ. Decizia nr. 6627/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6627/2004
Dosar nr. 5724/2004
Şedinţa publică din 9 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 911 din 1 iulie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de un an, 11 luni şi 4 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1781 din 24 iulie 2002, pronunţată de Judecătoria sector 5 Bucureşti, pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 221 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de un an, 11 luni şi 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1781 din 24 iulie 2002, pronunţată de Judecătoria sector 5 Bucureşti, pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată prevenţia la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că părţile vătămate M.C.G. şi V.V. nu s-au constituit părţi civile, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului tip briceag, aparţinând inculpatului, iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 200.000 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 25 noiembrie 2003, în jurul orelor 19,00, inculpatul i-a cerut părţii vătămate V.V. telefonul mobil marca Nokia 5210, pentru a efectua o convorbire, iar după ce a primit telefonul de la partea vătămată, a schimbat cartela şi a fugit cu telefonul, fără a fi prins de partea vătămată care a fugit după el. În aceeaşi seară inculpatul a vândut telefonul unor traficanţi de droguri, obţinând în schimb droguri în valoare de 1.000.000 lei şi suma de 600.000 lei (inculpatul fiind consumator de heroină de 9 ani). Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, prejudiciul fiind acoperit prin restituire, astfel că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
La data de 16 decembrie 2003, în jurul orelor 22,30, inculpatul a acostat pe partea vătămată M.C.G., căreia i-a solicitat bani, iar la refuzul acesteia a scos un briceag pe care l-a pus la gâtul părţii vătămate, situaţie în care, de frică partea vătămată, i-a dat inculpatului portmoneul în care se afla suma de 200.000 lei, după care a fugit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.M., nemotivat în scris, arătând oral că pedeapsa de 9 ani închisoare este prea aspră în raport de fapta săvârşită. Solicită achitarea pentru infracţiunea de tâlhărie şi redozarea pedepsei pentru fapta de furt.
Prin Decizia nr. 668 din 13 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.M.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de tâlhărie pe care nu a comis-o, a greşitei încadrări juridice ca furt calificat a faptei pe care o consideră a fi un abuz de încredere, precum şi faţă de individualizarea judiciară a pedepsei aplicate.
În motivarea recursului, inculpatul a susţinut că nu a săvârşit infracţiunea de tâlhărie, neaflându-se la locul faptei, solicitând achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. A mai susţinut că, în ceea ce priveşte deposedarea părţii vătămate V.V. de telefonul mobil, aceasta i-a dat de bunăvoie telefonul mobil pentru a-l folosi, după care a fugit cu acesta, situaţie în care încadrarea juridică corectă este aceea de abuz de încredere. Totodată, în raport de modul de săvârşire a faptei şi de circumstanţele sale personale, solicită reducerea pedepsei pe care o consideră foarte aspră.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că din actele şi lucrările dosarului reiese că inculpatul este autorul faptei de tâlhărie la care parte vătămată a fost M.C.G., susţinerile în sensul că nu s-a aflat la locul faptei fiind infirmate de restul materialului probator administrat în cauză. În acest sens sunt relevante declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorului ocular I.M., fiind imposibil ca aceştia să se înşele cu privire la identitatea agresorului, deoarece îl cunoşteau anterior pe inculpat, locuind în acelaşi cartier. Mai mult, la percheziţia efectuată ulterior asupra inculpatului, a fost găsit briceagul descris de partea vătămată şi care a fost recunoscut apoi de aceasta, cu ocazia prezentării într-un grup de obiecte.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică dată faptei.
2. Referitor la încadrarea juridică a faptei constând în deposedarea părţii vătămate V.V. de telefonul mobil pe care l-a dat inculpatului pentru a efectua o convorbire, moment în care acesta din urmă a fugit, neputând fi prins de către partea vătămată care l-a urmărit, Curtea constată că încadrarea juridică dată faptei este corectă, neputându-se aprecia că ne aflăm în situaţia unui abuz de încredere. Aceasta, întrucât lipseşte un element esenţial al acestei infracţiuni, respectiv, situaţia premisă, constând în deţinerea bunului cu un titlu legitim, ceea ce nu este cazul în speţă, partea vătămată neintenţionând să transfere, în sens juridic, detenţia telefonului, ci doar l-a împrumutat inculpatului pentru un timp scurt, necesar efectuării unei convorbiri. Că aceasta a fost intenţia reală a părţii vătămate, reiese din aceea că a urmărit inculpatul imediat ce acesta a fugit cu telefonul, în loc să i-l restituie.
3. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul stabilit răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din acelaşi cod. O reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptelor săvârşite de inculpat, de atitudinea procesuală nesinceră a acestuia şi de starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla la data săvârşirii faptelor.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 668 din 13 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 16 ianuarie 2004 la 9 decembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6626/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6628/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
