ICCJ. Decizia nr. 6623/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6623/2004
Dosar nr. 6226/2004
Şedinţa publică din 9 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 414 din 30 iulie 2004, Tribunalul Braşov l-a condamnat pe inculpatul H.A.S. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 864, raportat la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 233/1998 a Tribunalului Braşov, pe care a adăugat-o la pedeapsa de mai sus, rezultând pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare. Din această pedeapsă a scăzut perioadele de prevenţie a inculpatului, de la 24 ianuarie 1997 la 11 februarie 1997, de la 29 mai 1997 la 10 septembrie 1998 şi de la 16 aprilie 2004 la zi. I-a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. şi a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
A constatat că persoana vătămată F.J. nu s-a constituit parte civilă şi a dispus restituirea către aceasta a unui cuţit de bucătărie, corp delict. L-a obligat pe inculpat să plătească statului 2.500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în perioada februarie, începutul lunii aprilie 2004, inculpatul H.A.S. a fost găzduit de partea vătămată F.J. împreună cu fratele acestuia, martorul H.F.R., aceştia având o cheie de la locuinţa din oraşul Zărneşti a părţii vătămate. La începutul lunii februarie 2004, partea vătămată i-a dat afară din locuinţă pe cei doi fraţi, aceştia instalându-se în uscătoria imobilului. În seara zilei de 16 aprilie 2004, în jurul orelor 20,30, când partea vătămată a venit acasă împreună cu fiica sa, martora L.B., i-a găsit în locuinţă pe inculpat şi fratele acestuia, ambii fiind în stare de ebrietate. Întrucât le-a cerut să părăsească locuinţa, inculpatul a luat un cuţit de bucătărie şi a început să-l agite prin aer, ameninţându-le cu moartea pe partea vătămată şi fiica ei, lovind cu această ocazie un dulap. În continuare, inculpatul a luat din sufragerie geanta părţii vătămate, în care se găseau actele de identitate, medicamente, înscrisuri bancare şi sumele de 950 Euro şi 7 milioane lei, cu care a părăsit locuinţa.
Fiind urmărit de martora L.B., care i-a solicitat restituirea genţii, inculpatul, înarmat în continuare cu cuţitul, a ameninţat-o cu moartea. La scurt timp, inculpatul a fost prins de o patrulă de poliţie, asupra sa găsindu-se geanta părţii vătămate.
Prin Decizia nr. 360/ Ap din 13 octombrie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul H.A.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei încadrări juridice date faptei, precum şi faţă de individualizarea judiciară greşită a pedepsei aplicate.
În motivarea recursului, inculpatul a susţinut că încadrarea juridică dată faptelor este greşită, întrucât fratele său a fost în relaţii de concubinaj cu partea vătămată, deposedarea de geantă a fost o glumă iar reclamaţia a constituit o răzbunare a părţii vătămate, care, ulterior a avut mustrări de conştiinţă şi a declarat adevărul instanţei de fond. Mai arată inculpatul că a luat geanta fără să exercite lovituri sau ameninţări de vreun fel asupra părţii vătămate sau fiicei acesteia, astfel că încadrarea juridică corectă este aceea de furt calificat, prevăzută de art. 208, raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen.; pe de altă parte, în raport de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, precum şi faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, se impune reducerea pedepsei.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt, constând în aceea că inculpatul, însoţit de fratele său, a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate, după ce aceasta a încetat să-i mai găzduiască şi a refuzat să părăsească locuinţa la somaţia părţii vătămate, pe care a ameninţat-o cu un cuţit luat din bucătărie. Mai mult, inculpatul a luat din sufragerie geanta părţii vătămate, în care se aflau bani, acte şi alte bunuri, refuzând să o restituie la solicitarea expresă a fiicei acesteia, care l-a urmărit şi pe care a ameninţat-o din nou cu cuţitul, activitatea sa infracţională fiind întreruptă de o patrulă a poliţiei care a găsit geanta asupra inculpatului.
Totodată, instanţele au făcut o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen., înlăturând motivat declaraţiile părţii vătămate, date în faza de cercetare judecătorească, care nu se coroborează cu declaraţiile anterioare ale aceleaşi părţi, precum şi cu restul materialului probator administrat în cauză, reţinând că ele sunt subiective în contextul relaţiilor apropiate care au existat între aceasta şi fratele inculpatului şi în raport de împrejurarea că, ulterior datei săvârşirii faptei, partea vătămată este încarcerată în acelaşi penitenciar cu inculpatul. Susţinerile părţii vătămate în sensul că, personal, nu a dorit să depună plângere sunt relevante şi vin în sprijinul acestei aprecieri.
Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, nu este întemeiată, deoarece pedeapsa de 7 ani aplicată inculpatului este în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia, în condiţiile în care este recidivist. Pe de altă parte, revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani şi 6 luni, aplicată anterior inculpatului este corectă, în raport de împrejurarea că acesta a săvârşit fapta din prezentul dosar în termenul de încercare. Faţă de aceste motive nu se justifică reducerea pedepsei faţă de poziţia procesuală a inculpatului, circumstanţele sale personale şi periculozitatea faptei.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.A.S. împotriva deciziei penale nr. 360.Ap din 13 octombrie 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 24 ianuarie 1997 la 11 februarie 1997; de la 29 mai 1997 la 10 septembrie 1998 şi de la 16 aprilie 2004 la 9 decembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat şi 400.000 lei onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatei părţi vătămate F.J.T., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6665/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 6625/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
