ICCJ. Decizia nr. 6668/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6668/2004
Dosar nr. 4088/2004
Şedinţa publică din 10 decembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Alba prin sentinţa penală nr. 81/2004, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.N., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:
Inculpatul D.N. a lucrat în cadrul I.P.J. Alba, agent şef de poliţie, îndeplinind funcţia de şef de popotă.
În cursul lunii mai 2003, inculpatul a fost contactat telefonic de numitul B.N., pentru a-l ajuta să obţină eliberarea unui paşaport.
Acesta din urmă primise numărul de telefon al inculpatului de la martorul C.N., cunoştinţă comună a celor doi.
În urma discuţiei telefonice în cadrul căreia martorul B.N. şi-a expus doleanţa, cei doi s-au întâlnit în faţa I.P.J. Alba, după care s-au deplasat la Serviciul Paşapoarte, unde martorul şi-a depus actele pentru paşaport.
Conform înţelegerii dintre cei doi, martorul urma să-l contacteze ulterior pe inculpat pentru a afla dacă paşaportul este gata.
Astfel, în data de 14 mai 2003, martorul l-a contactat telefonic pe inculpat şi l-a întrebat dacă este gata paşaportul.
În acest context, inculpatul i-a comunicat martorului că paşaportul este gata şi „dacă este dispus de 100 Euro la ora 14,00 poate veni după el".
Starea de fapt mai sus expusă rezultă din declaraţiile martorului B.N. (acesta schimbându-şi depoziţia în faţa instanţei doar cu privire la destinaţia sumei de 100 Euro pretinsă de inculpat, în faţa organelor de urmărire penală declarând că a fost cerută expres de inculpat pentru că l-a ajutat la obţinerea paşaportului, iar în faţa instanţei declarând că suma de 100 Euro a reprezentat probabil c/val. taxelor necesare obţinerii paşaportului, înregistrarea convorbirii telefonice dintre martor şi inculpat din data de 14 mai 2003 coroborate şi cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut că l-a ajutat pe martor fără a-i pretinde însă vreo sumă de bani în schimb.
În raport de această stare de fapt aşa cum a fost descrisă şi dovedită şi faţă de dispoziţiile art. 257 C. pen., se constată următoarele:
Potrivit acestui text de lege, constituie infracţiune de trafic de influenţă „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă ce intră în atribuţiile sale de serviciu".
Pornind de la însăşi definiţia acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective mai este necesar printre altele pentru existenţa faptei, ca făptuitorul să primească ori să pretindă bani ori foloase ori să accepte promisiuni ori daruri înainte ca funcţionarul asupra căruia are sau a lăsat să se creadă că are influenţă să fi îndeplinit actul care constituie obiectul intervenţiei.
Prin urmare, este esenţial pentru existenţa infracţiunii, în ceea ce priveşte latura obiectivă, ca pretinderea, primirea sau acceptarea să aibă loc înainte de îndeplinirea actului de către funcţionar.
În caz contrar, respectiv dacă făptuitorul pretinde sau primeşte bani sau foloase după ce funcţionarul a îndeplinit actul, fapta nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă. (a se vedea în acest sens Drept Penal Român – Partea specială O.L., T.T.).
De altfel, tot în acest sens a opinat nu numai literatura de specialitate ci şi practica judiciară (a se vedea T.S. S.P.d.309/1970 RRD nr. 12/1970; respectiv câtă vreme pretinderea nu a avut loc anterior sau concomitent cu intervenţia, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă nu sunt întrunite).
În speţă, aşa cum rezultă din starea de fapt expusă, inculpatul a pretins cei 100 Euro de la martorul B.N., după ce actul (paşaportul) a fost întocmit de către funcţionar.
Acest aspect reiese cu certitudine din declaraţia martorului B.N. (din care rezultă că la momentul contactării telefonice din data de 14 mai 2003, inculpatul i-a spus că este gata paşaportul şi poate veni să-l ridice) declaraţia inculpatului (din care rezultă că în momentul în care a fost contactate telefonic de martor, i-a spus că paşaportul este gata şi poate veni să-l ridice), înregistrarea convorbirii telefonice dintre inculpat şi martor din data de 14 mai 2003, ora 11,47 (din care rezultă că la acea oră, paşaportul era deja confecţionat) şi înregistrarea convorbirii din aceeaşi zi, ora 14,54 (din care rezultă că martorul s-a întâlnit cu inculpatul şi i-a luat paşaportul).
Faptul că din adeverinţa eliberată de S.E.I.P. Alba – Compartimentul Paşapoarte), rezultă că paşaportul a fost eliberat la data de 19 mai 2003, nu prezintă nici o relevanţă raportată la obiectul infracţiunii şi mai mult, la latura obiectivă a acesteia, care are în vedere momentul întocmirii actului de către funcţionatul pe lângă care s-a făcut intervenţia şi nu momentul eliberării actului.
Pe de altă parte, chiar şi la momentul eliberării actului, care aşa cum am arătat, nu prezintă relevanţă în cauză, se poate observa că această adresă nu este în concordanţă cu restul probaţiunii (declaraţia martorului B.N., a inculpatului, înregistrarea din 14 mai 2003), din care rezultă că paşaportul a fost ridicat (eliberat) în 14 mai 2003 de către denunţător.
De asemenea, tot din această adresă rezultă că paşaportul a fost confecţionat la data de 14 mai 2003, fără a se specifica vreo oră, astfel că raportat la probaţiunea din acest dosar şi care a stat la baza învinuirii inculpatului, declaraţia denunţătorului, înregistrarea telefonică din data de 14 mai 2003, ora 11,47 dintre inculpat şi denunţător (martor), rezultă că la acea oră, paşaportul era deja confecţionat, iar pretinderea sumei de bani a avut loc după confecţionarea actului.
Se apreciază astfel că, în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă sub aspectul laturii obiective, deoarece inculpatul a pretins banii după ce funcţionarul pe lângă care s-a făcut intervenţia şi-a îndeplinit actul funcţional ce intra în atribuţiile sale de serviciu.
Împotriva sentinţei a declarat apel P.N.A. – Serviciul Anticorupţie Alba, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că banii au fost pretinşi cel puţin în viziunea martorului B.N., înainte ca paşaportul să fie confecţionat.
Inculpatul a pretins banii, lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului de la paşapoarte pentru a-l întocmi în regim preferenţial, ceea ce s-a întâmplat, paşaportul fiind eliberat în 2 zile, deşi termenul legal este de 20 zile, iar martorul nu a solicitat expres eliberarea în regim de urgenţă.
Chiar dacă s-ar admite interpretarea făcută de instanţa de fond, în sensul că pretinderea sumei de bani a avut loc după ce actul care a constituit obiectul intervenţiei ar fi fost îndeplinit, soluţia ar fi fost schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă în cea de înşelăciune şi în nici un caz pronunţarea unei soluţii de achitare.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 214/ A din 8 iunie 2004, a admis apelul declarat de P.N.A. – Serviciul Anticorupţie Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 81 din 5 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Alba.
A desfiinţat sentinţa penală atacată şi în baza art. 333 C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei privindu-l pe inculpatul D.N. la P.N.A. – Serviciul Anticorupţie Alba, pentru completarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal, au formulat recurs, parchetul şi inculpatul.
Prin recursul său, parchetul, aduce critici, hotărârii atacate, pentru aprecierea eronată şi incompletă a probatoriului, care nu este incomplet şi ca atare se impune, condamnarea inculpatului, probele dovedind fără dubiu vinovăţia, cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Inculpatul prin recursul declarat, a solicitat a se respinge recursul parchetului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei penale, socotindu-se nevinovat, iar soluţia de achitare fiind temeinică.
Recursurile sunt fondate, în limita celor ce se vor analiza.
Examinându-se probatoriul cauzei, Curtea reţine că, prin hotărârea atacată nu numai că instanţa de apel nu l-a evaluat corect, dar a şi omis în aprecierea cronologică a faptelor, unele probe de relevanţă juridică esenţială, în stabilirea exactă a situaţiei de fapt, pentru ca pe baza acesteia să se poată stabili şi încadrarea în drept, respectiv dacă cea dată se poate menţine sau se impune vreo schimbare de încadrare juridică.
În consecinţă, aprecierea trunchiată a probelor ce nu sunt contradictorii, şi ierarhizarea acestora nejustificat a unora, ca esenţiale şi a altora, ca neavând relevanţă juridică, în determinarea laturii obiective a infracţiunii, echivalează cu o nejudecare a apelului declarat şi adoptarea total nejustificată a soluţiei, de restituire a cauzei la parchet, potrivit art. 333 C. proc. pen., pentru completarea urmăririi penale.
Astfel, hotărârea atacată apare netemeinică şi nelegală faţă de adresa Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.349.749 din 4 iunie 2004 şi care prin coroborare cu înregistrarea audio şi cu declaraţia martorului B.N, nu justifică în nici un mod, îndrumarea completării probelor şi cu o expertiză grofoscopică.
Aceasta se va reţine cu atât mai mult cu cât, din conţinutul redactării deciziei instanţei de apel, nu rezultă considerentele pentru care un fapt recunoscut şi de necontestat şi anume că, inculpatul a pretins şi a primit suma de 100 Euro pentru desfăşurarea activităţii de serviciu, mai trebuie dovedit în mod suplimentar. Care este momentul consumării acestui fapt evident şi necontradictoriu, probele administrate, de asemenea, o spun şi în raport şi de acesta, se va aprecia asupra încadrării corecte în drept, a faptei săvârşite.
În limita acestor considerente, recursurile declarate de parchet şi inculpat, urmează a fi admise, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare, la instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de P.N.A. – Serviciul Anticorupţie Alba Iulia şi inculpatul D.N. împotriva deciziei penale nr. 214 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Alba Iulia pentru soluţionarea apelului parchetului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6712/2004. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 6666/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
