ICCJ. Decizia nr. 6666/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6666/2004
Dosar nr. 3787/2004
Şedinţa publică din 10 decembrie 2004
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122 din 1 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Bacău, inculpatul B.A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 7 ani închisoare. Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus şi condamnarea inculpatului A.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Au fost interzise inculpaţilor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 3.500.000 lei către partea civilă C.P.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Inculpaţii B.A. şi A.C. în noaptea de 13 iunie 2003, după ce au epuizat resursele de băuturi alcoolice disponibile, după orele 24,00, s-au deplasat la domiciliul unei vecine pe nume B. (ştiind că aceasta are vin de vânzare) şi constatând că aceasta nu este acasă, au hotărât să pătrundă în domiciliul vecin al părţii vătămate C.P., pentru a face rost de bani să cumpere alcool.
În jurul orelor 2,00, prin escaladarea gardului împrejmuitor, cei doi inculpaţi au pătruns în curte şi apoi în imobil, prin forţarea uşii (spărgând un geam şi înlăturând un lemn ce era amplasat în uşă).
În timp ce aceştia căutau băuturi şi bani prin casă, la un moment dat, au intrat în camera unde dormea partea vătămată. Inculpatul A.C., manifestându-şi intenţia de a lua un televizor a provocat zgomote prin răsturnarea unei mese. Atunci partea vătămată C.P. s-a trezit şi a văzut în lumina proiectată de la iluminatul stradal pe cei doi inculpaţi, respectiv pe A.C., care a luat televizorul şi pe inculpatul B.A., care pe un ton ameninţător, i-a cerut banii, intrând în posesia lor, prin constrângerea părţii vătămate căreia i-a pus brutal mâna pe faţă şi a împins-o către locul unde a supus că-i ţine.
Partea vătămată, realizând pericolul în care se afla, s-a conformat şi a luat din buzunarul unei haine de pe scaun banii (600.00 lei) pe care-i avea şi i-a predat inculpatului B.A., asigurându-i că sunt singurii bani pe care îi are şi că aceştia reprezintă pensia lui. De asemenea, partea vătămată le-a făcut cunoscut celor doi inculpaţi că nu va manifesta opunere, rugându-i pe aceştia să nu-i facă nimic, că este bătrân.
După ce inculpaţii au luat banii, respectiv inculpatul B.A., şi televizorul, inculpatul A.C., au părăsit camera şi imobilul împreună. Din curte, aceştia au ieşit prin escaladarea aceluiaşi gard şi au depozitat televizorul sustras într-o cameră nelocuită din blocul N. de pe strada unde locuiau.
Banii sustraşi, cei doi inculpaţi i-au cheltuit pe băuturi alcoolice, iar televizorul l-au vândut numitului M.V., căruia nu i-au făcut cunoscută împrejurarea că provine dintr-o faptă penală. Suma de bani primită din vânzare, 2.000.000 lei, cei doi inculpaţi au împărţit-o în mod egal. Acest bun a fost înstrăinat ulterior, de cumpărătorul de bună credinţă unor persoane necunoscute.
Situaţia de fapt rezultă din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate C.P., procesul verbal de cercetare la faţa locului, dovada de predare-primire, procesul verbal de reconstituire a faptei şi planşele fotografice, procesul verbal de confruntare, raportul neuropsihiatric privind pe inculpatul A.C., care atestă că păstrează discernământul faptei comise, declaraţiile martorilor A.M., A.D., M.V., B.P., P.E. şi declaraţiile inculpaţilor B.A. şi A.C.
Pe parcursul cercetărilor penale, cei doi inculpaţi au avut o atitudine contradictorie cu privire la detalierea faptei comise, asupra şi în dauna părţii vătămate C.p. Vizând atenuarea răspunderii penale, iniţial, aceştia au recunoscut numai fapta de furt.
Ansamblul probatoriului administrat în mod necesar şi suficient indică în mod indubitabil consumarea infracţiunii de tâlhărie în forma coautoratului, în condiţiile în care inculpatul B.A., în prezenţa inculpatului A.C. (care a luat fără drept un televizor), având cooperarea morală a acestuia, prin constrângere morală (modul cum a solicitat părţii vătămate să-i predea banii) şi fizică (acţiunea de brutalizare prin îmbrâncire), a deposedat partea vătămată C.P. de bani.
În consecinţă, fapta comisă de inculpaţii B.A. şi A.C. asupra părţii vătămate C.P., în noaptea de 13 iunie 2003, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., faţă de primul inculpat, aplicându-se prevederile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Reţinându-se vinovăţia inculpaţilor s-a dispus condamnarea acestora aşa cum s-a arătat mai sus, în latură civilă inculpaţii fiind obligaţi la 3.500.000 lei reprezentând contravaloarea televizorului sustras.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel inculpaţii B.A. şi A.C., care au solicitat reducerea pedepselor iar prin apărători au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt întrucât din probele administrate nu rezultă că au lovit victima ci doar că au sustras bunurile.
Prin Decizia penală nr. 150 din 18 mai 2004, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs inculpaţii B.A. şi A.C., solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi, rejudecând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de furt calificat şi reducerea corespunzătoare a pedepselor, iar în subsidiar, reducerea pedepselor.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată următoarele:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de aceştia.
Solicitarea inculpaţilor în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat este neîntemeiată, fiind infirmată de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, în acţiunea de sustragere a bunurilor, inculpaţii au întrebuinţat violenţa constând în tonul ameninţător pe care l-au folosit în constrângerea părţii vătămate de a le da banii pe care aceasta îi avea într-un buzunar, cât şi faptul că au îmbrâncit-o pe aceasta cu scopul de a fi cât mai convingători, acţiuni care au indus părţii vătămate o stare de teamă, aceasta rugându-i pe inculpaţi să nu îi facă rău.
În consecinţă, activitatea infracţională a inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, acţiunea de furt a bunurilor fiind însoţită de constrângerea fizică şi morală, caracteristice infracţiunii de tâlhărie.
Cu privire la solicitarea de reducere a pedepselor, Curtea apreciază că la individualizarea acestora s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurările şi condiţiile comiterii faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi circumstanţele persoane ale inculpaţilor (au avut o atitudine oscilantă, inculpatul B.A. fiind recidivist).
În consecinţă, nu sunt temeiuri care să justifice schimbarea încadrării juridice a faptelor şi reducerea pedepselor.
Faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respinse recursurile declarate de inculpaţi ca nefondate.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.A. şi A.C. împotriva deciziei penale nr. 150 din 18 mai 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1.600.000 lei din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
DEFINITIVĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6668/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6665/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
|---|
