ICCJ. Decizia nr. 6665/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6665/2004
Dosar nr. 5686/2004
Şedinţa publică din 10 decembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 165 din 18 februarie 2004, Tribunalul Dolj i-a condamnat pe inculpaţii B.V., B.C.C. şi R.I. la câte 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 şi art. 76 C. pen.
Totodată, inculpaţii au fost obligaţi, în solidar să plătească părţii civile G.N. despăgubiri în sumă de 5.000.000 lei şi daune morale în sumă de 15.000.000 lei, iar părţii civile spitalul Craiova despăgubiri în sumă de 2.797.663 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că, în seara zilei de 28 aprilie 2002 inculpaţii B.V., B.C.C. şi R.I. după o altercaţie cu consăteanul lor G.N., petrecută în barul sătesc D., din comuna Amărăştii de Sus, judeţul Dolj, l-au prins, în timp ce se îndrepta spre casă şi i-au aplicat mai multe lovituri cu o sapă şi cu araci de vie, provocându-i un traumatism cranio-cerebral, o plagă tăiată în regiunea mastoidiană dreaptă şi o plagă tăiată în pavilionul auricular drept, precum şi două facturi ale policelui drept şi, respectiv indexului stâng. Inculpaţii au încetat agresiunea la intervenţia martorilor prezenţi la locul conflictului, iar partea vătămată a fost transportată la spital unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare pentru salvarea vieţii şi vindecarea leziunilor suferite.
Prin Decizia penală nr. 382 din 2 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a desfiinţat-o în parte şi rejudecând cauza, a înlăturat aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a făcut aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. Prin aceeaşi decizie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi şi de partea civilă G.N.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii B.V., B.C.C. şi R.I., care au cerut casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauza şi schimbarea încadrării juridice a faptei în prevederile art. 181 C. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Ţinând seama de faptul că leziunile majore suferite de partea vătămată G.N., în împrejurările reţinute în hotărârile pronunţate în cauză, s-au localizat într-o zonă vitală şi anume în zona capului acestuia şi, având în vedere intensitatea loviturilor aplicate de inculpaţi părţii vătămate, ca şi faptul că inculpaţii nu au încetat actele de violenţă decât la intervenţia martorilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele de judecată au încadrat corect infracţiunea în prevederile art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., nefiind cazul să se schimbe încadrarea juridică în prevederile art. 181 C. pen., aşa cum au solicitat inculpaţii recurenţi.
În ce priveşte pedepsele aplicate, se constată că s-a ţinut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând temeiuri să se dispună reducerea lor.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat de inculpaţi să fie respins, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de inculpaţii R.I., B.C.C. şi B.V., împotriva deciziei penale nr. 382 din 2 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6666/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6623/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
---|