ICCJ. Decizia nr. 6751/2004. Penal. Leg. 284/1947. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6751/2004
Dosar nr. 5022/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 500 din 4 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Buzău s-a dispus condamnarea inculpatului G.N. la pedeapsa de 6 ani închisoare corecţională şi 4 ani interdicţie corecţională pentru infracţiunea de deţinere ilegală de metale preţioase, prevăzută de art. 5 şi de art. 14 din Legea nr. 284/1947, modificată prin Decretul nr. 209/1950.
Totodată, a dispus confiscarea a 50 monede din aur găsite la inculpat, precum şi confiscarea totală a averii.
Tribunalul Regional Ploieşti a respins recursul declarat de inculpat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că inculpatul G.N., a deţinut 50 monede din aur ce au fost găsite la domiciliul său cu ocazia percheziţiei efectuate de organele de poliţie.
Împotriva ambelor hotărâri, în baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, considerându-le a fi fost pronunţate cu încălcarea legii.
Recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 284 din 15 august 1947, persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice formă, valute efective, cereri şi ordine de plată, disponibil în conturi şi creanţe, în valută străină în ţară şi străinătate erau obligate ca în termen de 15 zile de la publicarea legii în M. Of. să le predea B.N.R.
Nerespectarea acestor dispoziţii era considerată ca infracţiune şi se pedepsea cu închisoarea de la 5 la 25 ani şi amenda fără a se putea acorda circumstanţe atenuante.
Codul penal anterior prin dispoziţiile art. 25 pct. 6 alin. (3) stabilea că pentru infracţiunile săvârşite în dauna economiei naţionale, printre care şi cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, putea să fie aplicată şi pedeapsa complimentară a confiscării averii.
Dispoziţiile legale invocate erau în contradicţie atât cu Constituţia României, în vigoare la acea dată, dar şi cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care statua că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
De asemenea, potrivit art. 8 şi art. 9 din Constituţia adoptată în anul 1948 „proprietatea particulară, agonisită prin muncă şi economisire, se bucură de protecţie specială", iar expropierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi şi cu o justă despăgubire.
În acelaşi timp art. 12 din Constituţia din anul 1952 statua că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii personale a cetăţenilor sunt ocrotite de lege.
În atare condiţii, dispoziţiile Legii nr. 284/1947 au un caracter neconstituţional.
Ori, în cauză se constată că inculpatul G.N., de profesie rictuitor cu atelier de cismărie propriu, din veniturile realizate prin muncă, a achiziţionat 50 monede din aur găsite la domiciliul său de organele de miliţie.
Având în vedere dispoziţiile constituţionale şi internaţionale anterior invocate, fapta inculpatului de a nu preda, ceda ori declara aurul şi alte valori nu poate fi considerată infracţiune, lipsindu-i trăsătura esenţială şi anume aceea de a fi prevăzută într-o lege penală.
Pentru considerentele arătate, urmează a constata că recursul în anulare este fondat, a fi admis, a casa hotărârile atacate şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
În cauză, neexistând culpă procesuală, cheltuielile ocazionate la judecarea prezentului recurs în anulare urmează a fi suportate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 500 din 4 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Buzău şi deciziei penale nr. 2889 din 4 iunie 1959 a Tribunalului Regional Ploieşti, privind pe inculpatul G.N.
Casează hotărârile atacate.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul G.N. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de metale preţioase prevăzută de art. 5 şi art. 14 din Legea nr. 284/1947 modificată prin Decretul nr. 209/1950.
Înlătură măsura de siguranţă a confiscării celor 50 monede din aur precum şi pedeapsa complimentară a confiscării totale a averii.
Potrivit dispoziţiilor art. 189 alin. (1) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6750/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6753/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
