ICCJ. Decizia nr. 6750/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6750/2004
Dosar nr. 4317/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În baza art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I şi pct. 7 şi 71 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţeipenale nr. 590din 7 martie 2003 a Judecătoriei Focşani, deciziei penale nr. 491 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea şi deciziei penale nr. 972/ R din 15 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi pentru că, încălcând dispoziţiile art. 348 C. proc. pen., instanţele au pronunţat hotărâri contrare legii.
Un al doilea motiv al recursului în anulare îl constituie greşita încadrare juridică privind reţinerea infracţiunii de înşelăciune.
Recursul în anulare este fondat şi urmează a fi admis.
Judecătoria Focşani, prin sentinţa penală menţionată, a condamnat pe inculpatul:
- FEKETE ZOLTAN SEBASTIAN la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, pentru două infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 215 alin. (1) şi (4), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Totodată, în baza art. 81 din acelaşi cod, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani.
În sfârşit, a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţilor civile S.C. V.V. SA şi S.C. V.D. SRL Bucureşti.
S-a reţinut că, în perioada septembrie 2001 – februarie 2002, inculpatul, în calitate de administrator la S.C. S.S. S.R.L. Călimăneşti, în mod repetat a emis 5 file cec şi 5 bilete la ordin pentru a achita contravaloarea produselor achiziţionate de la S.C. V. S.A. Vrancea şi S.C. V.D. S.R.L. Bucureşti, cunoscând că pentru valorificarea lor nu dispune de provizia necesară în contul bancar, producând, în acest fel, un prejudiciu total de 214.956.307 lei.
Tribunalul Vrancea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, în baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat la 8 luni închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiată condiţionat şi în totalitate pedeapsa aplicată.
De asemenea, a înlăturat dispoziţiile art. 33 şi art. 34 C. pen. şi a redus termenul de încercare la 2 ani.
La adoptarea soluţiei, a reţinut că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a induce în eroare părţile civile.
Curtea de Apel Galaţi a casat în parte Decizia tribunalului şi a menţinut încadrarea juridică dată de instanţa de fond, precum şi dispoziţia de condamnare a inculpatului.
Totodată, a înlăturat dispoziţiile art. 81 – art. 82 C. pen. şi, în baza art. 861 şi art. 862, a suspendat sub supraveghere pedeapsa pe durata termenului de încercare de 5 ani.
Hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate cu încălcarea legii.
Instanţele au reţinut că, inculpatul, în calitate de administrator al S.C. S.S. Călimăneşti, la 30 august 2001, a semnat două contracte de distribuţie cu partea vătămată S.C. V.V. S.A., respectiv cu partea vătămată S.C. V.D. S.R.L. Bucureşti.
În calitatea de distribuitor asumată prin cele două contracte inculpatul se obliga, printre altele, să efectueze plăţile produselor primite de la furnizori (părţile vătămate) la termenele scadente conform facturilor şi clauzelor contractuale, cu file cec, la 14 zile de la recepţia mărfii pentru primul contract şi la 30 zile pentru cel de al doilea.
De asemenea, conform contractelor, întârzierea la plata facturilor cu mai mult de 30 zile calendaristice peste termenul de plată stipulat duce automat la suspendarea livrărilor şi rezilierea contractului.
În ambele cazuri executarea contractelor a început la 31 august 2001 şi s-a derulat până la 6 februarie 2002, respectiv 1 aprilie 2002, iar îndeplinirea obligaţiilor contractuale stabilite de părţi a încetat la 12 octombrie 2001, pentru primul furnizor şi la 28 septembrie 2001, pentru cel de-al doilea, ulterior acestei date apărând primele disfuncţionalităţi în derularea contractelor.
Astfel, facturile fiscale nr. 1734354 din 12 octombrie 2001 şi nr. 1734575 din 31 octombrie 2001 emise de S.C. V. SA Focşani nu au fost achitate, iar filele cec emise la 22 noiembrie 2001, respectiv 5 decembrie 2001, au fost refuzate la plată din lipsa disponibilului.
De asemenea, alte două facturi fiscale emise de S.C. V.D. S.R.L. Bucureşti la 28 septembrie şi 12 octombrie 2001 nu au fost achitate, cele 2 file cec emise la 3, respectiv 15 noiembrie 2001, fiind refuzate la plată din lipsa disponibilului, furnizorii (părţi vătămate) cunoscând aceste împrejurări la 8, respectiv 15 noiembrie 2001.
Mai mult, societatea comercială administrată de inculpat a intrat în interdicţie de plată în perioada 9 noiembrie 2001 – 5 martie 2002, măsură cunoscută şi de cei doi furnizori, care au continuat însă derularea contractelor, convenind ca plata produselor să se facă cu bilete la ordin, care au fost însă refuzate la plată de către bancă cu aceeaşi motivaţie.
În aceste condiţii a fost refuzat la plată un bilet la ordin pentru S.C. V.V. S.A. şi 4 bilete la ordin pentru S.C. V.D. S.R.L. Bucureşti, însă relaţiile contractuale s-au derulat în continuare, inculpatul folosind şi alte mijloace de plată pentru achitarea facturilor.
Acest aspect rezultă indubitabil din cele două înscrisuri denumite „fişa clientului", precum şi din declaraţia martorului P.G., reprezentantul celor două firme furnizoare.
Prin urmare, constatăm că inculpatul a stăruit în mod constant să achite datoriile faţă de furnizori, şi, în derularea celor două contracte, nu a acţionat nici un moment cu intenţia de a-şi înşela partenerii de afaceri, doar impasul financiar în care s-a aflat l-a împiedicat să achite la timp preţul produselor livrate.
În acelaşi sens conchide şi raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, în care se precizează că şi inculpatul avea la rândul său de încasat, în perioada 31 octombrie 2001 – 31 martie 2002, sume importante (între 442 milioane şi 839 milioane lei) de la alţi agenţi economici, ce depăşeau cu mult debitul către cei doi furnizori.
În nici unul din raporturile comerciale pe care inculpatul le-a derulat cu cele două societăţi nu s-a folosit de mijloace dolosive sau care să fi determinat pe partenerii contractuali să încheie contracte, cu ocazia livrării mărfurilor pentru plata cărora a emis biletele la ordin, condiţie esenţială în lipsa căreia nu se poate vorbi, în cauză, despre existenţa infracţiunii de înşelăciune.
În speţă, din probe rezultă, cu certitudine, că inculpatul a desfăşurat cu cele două societăţi relaţii de colaborare comercială constant în timp şi bazate pe încredere, partenerii contractuali având cunoştinţă de situaţia financiară a societăţii acestuia şi au acceptat continuarea livrărilor chiar după primele refuzuri la plată din lipsa disponibilului în cont, expediindu-i produse în valoare de peste 247 milioane lei.
Ca atare, instanţa de apel, respectiv Tribunalul Vrancea, corect l-a achitat pe inculpat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 pentru care l-a condamnat la 8 luni închisoare.
Dar, pe de altă parte, instanţele trebuia ca, din oficiu, să se pronunţe în conformitate cu dispoziţiile art. 348 C. proc. pen., cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.
Cum din actele dosarului rezultă că inculpatul a emis 5 bilete la ordin şi 5 file C.E.C. ce conţineau date nereale referitoare la bonitatea financiară a emitentului, instanţele trebuia să dispună anularea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 590 din 7 martie 2003 a Judecătoriei Focşani, deciziei penale nr. 491 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea şi deciziei penale nr. 972 din 15 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, privind pe inculpatul F.Z.S.
Casează în totalitate sentinţa penală nr. 590 din 7 martie 2003 a Judecătoriei Focşani şi Decizia penală nr. 972 din 15 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi şi, în parte Decizia penală nr. 491 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea, numai cu privire la omisiunea anulării înscrisurilor declarate false.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen. şi anulează actele false, respectiv cele cinci bilete la ordin emise la 18 ianuarie 2002 şi 7 februarie 2002 şi următoarele file C.E.C.:
seria BA 31300320338 emisă la 22 noiembrie 2001;
seria P 30801599125 emisă la 15 noiembrie 2001;
seria P 308 01599116 emisă la 3 noiembrie 2001;
seria BA 31300320337 emisă la 15 noiembrie 2001;
seria BA 31300320340 emisă la 1 decembrie 2001
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale nr. 491 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea.
Potrivit dispoziţiilor art. 189 alin. (1) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6747/2004. Penal. Art.211 alin. 2 c. pen.... | ICCJ. Decizia nr. 6751/2004. Penal. Leg. 284/1947. Recurs în... → |
|---|
