ICCJ. Decizia nr. 6746/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6746/2004
Dosar nr. 2943/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă,
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 57 din 1 aprilie 2003, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul A.M.C. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi 7 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d), e) şi f) C. pen., pedepse contopite conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., urmând să o execute pe cea mai grea, de 7 ani închisoare.
S-au aplicat prevederile art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, de la 20 februarie 1998 şi până la 20 ianuarie 1999.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor administrate, următoarea situaţie de fapt:
SC F.P.E. SRL Bucureşti al cărei administrator este numita S.L., a avut ca angajat paznic pe numitul F.L., care în noaptea de 30 ianuarie 1998, I-a sustras bunuri şi valori din societate, în valoare de 70.000.000 lei. Cunoscându-l pe inculpat, S.L. i s-a plâns de cele întâmplate şi acesta s-a oferit să o ajute pentru recuperarea bunurilor sustrase. Astfel, inculpatul însoţit de alte două persoane, s-a prezentat la domiciliul lui F.L. din oraşul Buzău, nu l-a găsit acasă, iar mama acestuia, partea vătămată D.V. i-a spus că nu ştie unde se află.
Inculpatul, a ameninţat-o cu o sabie şi un pistol să plătească paguba fiului său şi a promis că se întoarce, ceea ce a şi făcut, ulterior, când însoţit de aceleaşi persoane, inculpatul prin ameninţare şi violenţă a luat din apartament un televizor, un aparat video şi o combină muzicală, care au fost duse la domiciliul martorului G.C., iar acesta le-a amanetat prin martorul G.R.
Ulterior, aparatul video şi combina muzicală au fost recuperate de partea vătămată, iar televizorul a fost luat de numita S.L. în contul pagubei produsă de fiul părţii vătămate.
Apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 240 din 12 mai 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, invocând nulitatea prevăzută de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., în sensul că, nu a fost legal citat, la judecarea apelului.
Prin Decizia penală nr. 48 din 7 ianuarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul inculpatului, a casat Decizia şi a trimis cauza la Curtea de Apel Ploieşti, pentru rejudecarea apelului.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a considerat că au fost încălcate dispoziţiile art. 375 alin. (2) şi art. 177 alin. (2) C. proc. pen., deoarece, inculpatul nu a fost citat şi la adresa pe care a dat-o în cererea de apel şi anume, pe strada Matei Basarab, fiind citat doar la adresa din strada Matei Basarab nr., fără a se indica blocul, scara, etajul, apartamentul, aşa cum cere legea.
Prin apelul declarat, inculpatul A.M.C. a criticat sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău ca fiind nelegală şi netemeinică, şi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei având în vedere circumstanţele reale şi personale.
Prin Decizia penală nr. 202 din 7 mai 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul A.M.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de acesta.
Susţinerile inculpatului, în sensul că nu a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa sunt infirmate de probele administrate în cauză.
Sunt de reţinut, în acest sens: declaraţiile constante ale părţii vătămate, declaraţia martorei S.L., care a precizat că l-a angajat pe inculpat să-i recupereze bunurile şi că acesta s-a deplasat de două ori la Buzău, în zilele de 2 şi 9 februarie 1998, cu menţiunea că nu i s-a sugerat să comită acte de violenţă în acest scop, declaraţia martorului G,.R., declaraţia martorei S.M., declaraţia coinculpatului M.R., astfel încât, în cauză, s-a dovedit că faptele reţinute au fost săvârşite de inculpatul A.M.C. şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu şi ale infracţiunii de tâlhărie.
Cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, se constată că au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv modalitatea de săvârşire a faptei şi împrejurările comiterii acesteia, gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, împreună cu alte două persoane, circumstanţele personale (inculpatul a avut o atitudine nesinceră, de nerecunoaştere a faptelor), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse rezultante care, prin cuantum şi modalitate de executare, asigură atingerea scopurilor pedepselor prevăzute de art. 52 C. pen.
În consecinţă, nu sunt motive care să justifice o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M.C. împotriva deciziei penale nr. 202 din 7 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Constată că inculpatul a fost arestat de la 20 februarie 1998 la 20 ianuarie 1999.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6743/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6747/2004. Penal. Art.211 alin. 2 c. pen.... → |
|---|
