ICCJ. Decizia nr. 6930/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6930/2004

Dosar nr. 7385/2004

Şedinţa publică din 29 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 decembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 10675/2004, Curtea de Apel Ploieşti, conform art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului D.M.C., în baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., a dispus menţinerea măsurii arestării preventive luată împotriva acestuia.

Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, susţinând că nu se mai menţin temeiurile care au stat la baza arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că prin sentinţa penală nr. 472 din 16 noiembrie 2004, Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, l-a condamnat pe inculpatul D.M.C. la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 175 alin. (1) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii.

S-a reţinut în esenţă că, la data de 15 august 2004, inculpatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a aplicat cu pumnii şi picioarele lovituri, ce au vizat regiuni vitale ale corpului, care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate D.M. (bunica acestuia) şi au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale.

Măsura arestării preventive a fost legal dispusă şi prelungită în faza de urmărire penală şi apoi menţinută în cursul judecăţii.

Instanţa de apel la data înregistrării dosarului verificând din oficiu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive a menţinut conform art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., măsura arestării preventive, constatând că subzistă temeiurile care au stat la baza acesteia şi că se impune privarea în continuare de libertate a inculpatului.

Cum, potrivit art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) din acelaşi cod, măsura arestării se menţine când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, soluţia instanţei de apel este temeinică şi legală.

Întrucât din examinarea cauzei nu rezultă nici existenţa vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.C. împotriva încheierii de şedinţă din 10 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 10675/2004.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6930/2004. Penal. încheiere. Recurs