ICCJ. Decizia nr. 947/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.947/2004
Dosar nr. 2223/2003
Şedinţa publică din 18 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 100 din 27 noiembrie 2002, Tribunalul Sălaj a dispus condamnarea inculpaţilor:
- K.V.;
În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 5 ani închisoare.
În baza art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani.
A făcut aplicarea art. 71 C. pen.
A menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a dedus prevenţia începând cu data de 18 octombrie 2001.
- K.A.G.
În baza art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani.
A făcut aplicarea art. 71 C. pen.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul K.V. în favoarea statului a sumei ce reprezintă contravaloarea în lei a 300 dolari canadieni.
În baza art. 329 alin. (3) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul K.V. a sumei de 35.900.000 lei, a sumei ce reprezintă contravaloarea în lei a 25.000 forinţi şi a sumei ce reprezintă contravaloarea în lei a 200 mărci germane, iar de la inculpata K.A.G., confiscarea sumei de 35.900.000 lei, a sumei ce reprezintă contravaloarea în lei a 25.000 forinţi şi sumei de reprezintă contravaloarea în lei a 200 mărci germane.
A constatat că partea vătămată P.A.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A obligat pe inculpaţi să plătească statului câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele: în perioada aprilie 2000, octombrie 2001, cei 2 inculpaţi au ademenit în vederea practicării prostituţiei mai multe persoane de sex feminin, dintre care o parte erau minore şi le-au obligat să practice prostituţia, în barul SC E. SRL Zalău, ai cărui patroni erau, însuşindu-şi foloase materiale de pe urma acestora.
De asemenea, în cursul lunii noiembrie 2000, într-una din nopţi, prin violenţă, inculpatul K.V. a deposedat-o pe partea vătămată P.A.M. de suma de 300 dolari canadieni.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: proces-verbal de confruntare dintre inculpatul K.V. şi partea vătămată P.A.M., declaraţiile martorilor V.N., P.V., C.A. şi V.L.
În cursul urmăririi penale, inculpaţii nu au recunoscut faptele, arătând că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel inculpaţii, solicitând achitarea, în baza dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătând că nu se fac vinovaţi de faptele reţinute în sarcina lor şi că în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut seama de declaraţiile martorilor date în faza de cercetare judecătorească.
Apelanţii au mai solicitat să se aibă în vedere poziţia lor constantă de nerecunoaştere a faptelor.
Prin Decizia penală nr. 82 din 24 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi, motivând că infracţiunile şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza probelor administrate, iar pedepsele aplicate au fost legale şi judicios individualizate, raportat la gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite şi poziţia procesuală de nerecunoaştere a inculpaţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii, solicitând:
- achitarea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism, întrucât materialul probator administrat nu a stabilit vinovăţia lor;
- să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, reţinută în sarcina inculpatului K.V.
În subsidiar, pentru inculpata K.A.G. s-a solicitat suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând Decizia atacată în baza lucrărilor şi a materialului probator din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au stabilit o corectă situaţie de fapt şi au dat faptelor o încadrare juridică corespunzătoare, evaluând detaliat probatoriul administrat.
Contrar declaraţiilor de nerecunoaştere ale inculpaţilor, martorii audiaţi în faza de urmărire penală au relatat că angajatele barului au fost îndemnate, şi chiar obligate de către inculpaţi să întreţină relaţii sexuale contra cost, iar o parte din banii obţinuţi pentru aceste servicii era dată inculpaţilor.
În acelaşi sens martora C.A. arată că a lucrat pentru inculpaţi, în perioada 25 iulie 2000, 4 februarie 2001, şi întrucât era minoră, inculpatul K.V. i-a cerut să ascundă acest lucru şi să spună, dacă este întrebată, că este majoră şi, de asemenea, i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi clienţi ai barului.
Aceeaşi martoră arată că a fost de faţă când inculpatul K.V. a lovit-o pe partea vătămată P.A.M. şi i-a luat din mână 300 dolari canadieni, obţinuţi de aceasta de la un client, cu care întreţinuse relaţii sexuale.
În acelaşi sens, a declarat martorul P.V., angajat, în calitate de barman, la barul inculpaţilor, în perioada mai 2000, iunie 2001, arătând că dansatoarele barului întreţineau relaţii sexuale cu diferiţi clienţi, în camerele de la mansarda barului şi le plăteau inculpaţilor sume cuprinse între 100.000 şi 300.000 lei, pentru fiecare client.
În ceea ce priveşte declaraţiile date de martori în faza de cercetare judecătorească, se reţine că într-adevăr s-au exercitat presiuni şi ameninţări asupra acestora, dar nu de către organele de urmărire penală, ci chiar de inculpata K.A.G.
În acest sens, martorele C.A. şi V.L. au arătat că au fost căutate de către inculpată, care le-a cerut să se prezinte la instanţă şi să retracteze declaraţiile date în faţa procurorului.
Astfel fiind, corect s-a stabilit că sunt probe indubitabile, din care rezultă atât existenţa faptelor, cât şi vinovăţia inculpaţilor.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatei K.A.G., ambele instanţe au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport de multitudinea actelor materiale comise, de gradul de pericol social, precum şi de pedeapsa prevăzută de lege şi de poziţia procesuală a inculpatei.
Faţă de considerentele arătate, şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Înalta Curte, urmează a le respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului K.V., timpul arestării preventive de la 18 octombrie 2001, la 18 februarie 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii K.V. şi K.A.G., împotriva deciziei penale nr. 82 din 24 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului K.V., timpul arestării preventive de la 18 octombrie 2001 la 18 februarie 2004.
Obligă pe recurenta inculpată K.A.G. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe recurentul inculpat K.V. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 835/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 984/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
