ICCJ. Decizia nr. 718/2004. Penal. Legeanr.56/1992. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 718/2004
Dosar nr. 5568/2003
Şedinţa publică din 5 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 207 din 8 martie 2001, Judecătoria Novaci a condamnat pe inculpatul Ş.M.D. la 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 68 lit. b) din Legea nr. 56/1992, cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 4 luni închisoare şi a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 C. pen., precum şi art. 425 C. proc. pen.
S-a reţinut că, în ziua de 25 iunie 2000, împreună cu un grup de persoane, inculpatul a trecut fraudulos frontiera de stat din Bulgaria în Grecia, fiind reţinut de autorităţile statului elen.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în vara anului 2000, ajungând şomer, inculpatul împreună cu soţia sa au hotărât să meargă în Grecia pentru a munci acolo.
În ziua de 24 iunie 2000, împreună cu alte persoane şi o „călăuză" din comuna Berbeşti, care s-a oferit să-i ducă în Grecia pentru suma de 500 mărci germane/persoană, inculpatul a plecat cu trenul până în oraşul Calafat. Aici au trecut Dunărea, cu bacul, în oraşul Vidin. După 3 zile, grupul a plecat cu autocarul până în oraşul Sandanki şi apoi, cu un taxi până în oraşul Petrici.
A doua zi dimineaţa, cu acelaşi taxi grupul s-a deplasat către muntele situat la graniţa dintre Bulgaria şi Grecia.
În dimineaţa zilei următoare au trecut graniţa dintre statele menţionate, printr-un gard de sârmă ghimpată. Fiind somat de grănicerii greci, grupul s-a împrăştiat.
Inculpatul şi soţia sa s-au pierdut de grup şi au stat pe munte, până în jurul orei 21,00, când au plecat spre satul Kilikis unde au fost depistaţi de organele de poliţie, care i-au predat autorităţilor bulgare.
S-a reţinut că fapta inculpatului Ş.M.D. de a trece fraudulos graniţa dintre Bulgaria şi Grecia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 68 lit. b) din Legea nr. 56/1992.
Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare.
Împotriva acestei sentinţe, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen.
S-a susţinut că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 10 C. pen., „legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare".
Prin art. 2 din acelaşi cod, s-a stabilit că „legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte".
Totodată, cu referire la trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, prin art. 17 alin. (1) C. pen., a fost definită infracţiunea ca fiind „fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală".
Totodată, cu referire la trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, prin art. 17 alin. (1) C. pen., a fost definită infracţiunea ca fiind „fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală".
În acelaşi timp, prin alin. (2) al aceluiaşi articol, s-a stabilit că „infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale".
Din economia textelor menţionate rezultă că nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru o faptă care la data săvârşirii, nu era prevăzută de legea penală ca infracţiune.
Prin Legea nr. 56/1992 a fost reglementat regimul frontierei de stat a României.
Potrivit art. 68 lit. b) din actul normativ menţionat, constituia infracţiune, pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României „de către persoane înarmate sau constituite în grup".
Intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin, prin trecerea frauduloasă a frontierei acestuia de către un cetăţean român, a fost încriminată prin art. 1 din OUG nr. 112/2001, publicată în (M. Of. nr. 549/2001), adoptată prin Legea nr. 252/2002 publicată în (M. Of. nr. 307/2002).
În cauză, în sarcina inculpatului a fost reţinută trecerea frauduloasă a frontierei de stat din Bulgaria în Grecia, la data de 25 iunie 2000, apreciată ca infracţiune prevăzută de art. 68 din Legea nr. 56/1992, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.
Or, la data de 25 iunie 2000, anterior modificării Legii nr. 56/1992 prin OUG nr. 112/2001, actul normativ menţionat nu incrimina fapta cetăţeanului român sau fără cetăţenie dar cu domiciliul în România de a trece ilegal frontiera altui stat.
Ca atare, condamnând pe inculpatul Ş.M.D. la pedeapsa închisorii pentru o faptă care, la data comiterii, nu era prevăzută de legea penală, instanţa a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., corespunzător temeiului prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa hotărârea atacată şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va achita pe inculpatul menţionat pentru infracţiunea prevăzută de art. 68 lit. b) din Legea nr. 56/1992.
Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 207 din 8 martie 2001 a Judecătoriei Novaci, privind pe inculpatul Ş.M.D.
Casează sentinţa atacată şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul Ş.M.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 68 lit. b) din Legea nr. 56/1992.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 717/2004. Penal. Art. 208, 209 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 735/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
