ICCJ. Decizia nr. 716/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 716/2004
Dosar nr. 4944/2002
Şedinţa publică din 5 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 28 februarie 2002, instanţa de judecată a dispus în baza art. 257 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului B.M. la o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 81 – art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru termenul de încercare de 4 ani şi 3 luni.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 40.000.000 lei în folosul statului.
În baza art. 189 şi art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpatul B.M. a pretins şi primit suma de 40.000.000 lei de la martora C.E.M., precizând că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Primăriei municipiului Galaţi şi în acest mod îi va obţine o locuinţă.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, inculpatul şi martora C.G.
În apelul său parchetul a invocat netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare stabilită de instanţă.
S-a solicitat, în raport de gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise, de suma importantă de bani de care a beneficiat inculpatul ca urmare a activităţii sale şi de atitudinea nesinceră a acestuia să-i fie aplicată o pedeapsă mai severă cu executare în regim de detenţie.
În apelul său inculpatul a susţinut că este nevinovat şi a solicitat achitarea.
Martora C.G. nu şi-a motivat apelul şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a-l susţine, astfel că instanţa de control judiciar având în vedere dispoziţiile art. 362 C. proc. pen., a respins ca inadmisibil apelul acesteia.
Considerând întemeiate criticile invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, instanţa a admis apelul acestuia, a casat în parte sentinţa primei instanţe şi a modificat pedeapsa aplicată inculpatului, pe care a majorat-o de la 2 ani şi 3 luni închisoare la 4 ani închisoare, a înlăturat dispoziţiile art. 81 – art. 82 C. pen. şi a dispus ca executarea să se facă în regim de detenţie.
S-a apreciat de către instanţa de apel că fapta inculpatului prezintă un pericol social deosebit, iar faţă de comportamentul acestuia, de negare constantă a faptei comise în pofida probelor elocvente de vinovăţie, se constată că reeducarea lui se poate realiza numai prin aplicarea unei pedepsei mai severe, privativă de libertate.
Cât priveşte apelul declarat de inculpat s-a reţinut că apărarea acestuia este infirmată de probele administrate în cauză, pe baza cărora instanţa de fond, printr-o analiză judicioasă a reţinut în mod temeinic vinovăţia inculpatului bazată pe o situaţie de fapt corect stabilită căreia i s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare.
Pe baza acestor considerente instanţa a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă, criticile din apel, susţinându-şi nevinovăţia în principal şi solicitând în subsidiar menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul nu este întemeiat.
Apărarea inculpatului, în sensul că nu a pretins şi nici primit vreo sumă de bani pentru a-şi trafica influenţa asupra unor funcţionari publici din cadrul Serviciului Locativ din Primăria municipiului Galaţi pentru obţinerea încheierii unui imobil, este infirmată de declaraţiile constante ale martorilor C.G., C.E.M., C.G., C.C. şi N.M. care au relatat că inculpatul a pretins şi primit în două tranşe suma totală de 40 milioane lei, precizând că are influenţă asupra unor funcţionari publici din Primăria municipiului Galaţi, Serviciul Locativ, pe care i-a nominalizat, în vederea obţinerii unei locuinţe cu chirie.
Pe de altă parte, martorul M.E. a învederat faptul că personal i-a condus pe membrii familiei C. la domiciliul inculpatului, deoarece aceştia din urmă doreau să afle relaţii în vederea obţinerii unei locuinţe de la primărie, iar ulterior a aflat de la ei că inculpatul le-a pretins şi a primit o sumă importantă de bani pentru a-i ajuta să obţină imobilul.
Acelaşi aspect cu privire la pretinderea şi primirea de către inculpat a sumei de bani în schimbul sprijinului acordat pentru obţinerea locuinţei „l-a relatat şi martorul C.C.".
Toate aceste declaraţii ale martorilor audiaţi în cauză coroborate şi cu celelalte probe: plângerea adresată organelor de poliţie de către cumpărătorii de influenţă, contractul de închiriere, procesul verbal de primire a locuinţei, procesul verbal care priveşte schimbul de locuinţe şi „informarea" întocmită de funcţionara M.C., din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, dovedesc fără putinţă de tăgadă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţe la închisoare.
Cât priveşte critica recurentului prin care vizează greşita individualizare a pedepsei aplicată de instanţa de apel, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primită.
Având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi evaluând corect pericolul social concret al faptei şi persoana inculpatului instanţa de apel a fost cea care a individualizat just pedeapsa, majorând cuantumul acesteia şi stabilind ca modalitate de executare privarea de libertate, apreciind că doar aşa poate fi atins scopul prevăzut de art. 52 C. pen. în cauza de faţă.
Pentru aceste considerente urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat, astfel încât va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei nr. 543 din 7 octombrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 713/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 717/2004. Penal. Art. 208, 209 c.pen. Recurs... → |
|---|
