ICCJ. Decizia nr. 745/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 745/2004
Dosar nr. 844/2003
Şedinţa publică din 6 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 70 din 20 mai 2002, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a condamnat pe inculpaţii:
- C.F.C. la 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şiC. l.
- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 257 alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 200 mărci germane sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din momentul confiscării.
Pentru pronunţarea hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În ziua de 15 ianuarie 1997, minorul P.F.A., conducând autoturismul Dacia 1300, în apropierea Casei Ştiinţei pentru Tineret din Oradea, s-a tamponat cu autoturismul B.M.W., înmatriculat în Austria (neînmatriculat în România şi neasigurat), condus de C.F.C., subofiţer la poliţia de frontieră.
După producerea accidentului, P.F.A. a convenit cu C.F.C. să-l despăgubească cu contravaloarea autoturismului, dându-i 200 mărci germane, ca avans la suma datorată.
La scurt timp, la faţa locului, a venit C.G., care s-a oferit să-i ajute, însoţindu-l pe minor la Spitalul de Copii din Oradea, locul de muncă al tatălui său, P.G.
În discuţiile purtate C.G. a lăsat să se înţeleagă că ar cunoaşte persoane importante din Poliţie şi A. şi că ar putea rezolva „situaţia" minorului.
Cu toţii s-au înţeles ca P.G. să declare la poliţie, că el s-a aflat la volanul maşinii proprietate, în momentul tamponării şi nu fiul său minor, pentru a obţine despăgubiri de la A. şi a nu i se întâmpla ceva acestuia.
Apoi, C.G., împreună cu P.G. s-au deplasat la P.C.T.F. Borş pentru a lua legătura cu C.F.C. şi a-i comunica hotărârea luată, după care, cu toţii, s-au deplasat la poliţie. Aici inculpatul C.F.C. şi P.G. au dat declaraţii în care au consemnat, aşa cum s-au înţeles, vinovăţia asumându-şi-o acesta din urmă, pentru că numai el putea obţine despăgubiri de la A.
La poliţie, subofiţerul M.F.N. a întocmit procesul-verbal în conformitate cu cele declarate de inculpaţi, fără a cunoaşte adevărata realitate.
Cu procesul-verbal, astfel întocmit, inculpaţii P.G. şi C.G. s-au prezentat la A., iar inspectorul B.V., după ce a constatat avariile maşinilor, pe baza documentelor depuse de sus-numiţii, a întocmit dosarul de daune, stabilindu-se despăgubiri în sumă de 10.050.000 lei, bani care au fost încasaţi de inculpatul C.F.C. Din suma de bani încasată acesta i-a dat inculpatului P.G. 1.000.000 lei pentru a-şi repara şi el maşina.
Inculpatul C.G. a luat autoturismul B.M.W., cu acordul proprietarului său C.F.C., fără a se plăti acestuia vreo sumă de bani, considerându-se o recompensă pentru „ajutorul" dat.
Acest autoturism a fost vândut, de inculpatul C.G., unei alte persoane, cu suma de 2.000.000 lei, pe care şi-a însuşit-o.
Din declaraţia inculpatului P.G. rezultă că la solicitarea inculpatului C.G., a cumpărat o sticlă de wisky şi un cartuş de ţigări Marlboro, care i-au fost date, odată cu 200 mărci germane, pentru a le înmâna poliţistului, cu care urma să rezolve „problema".
Din probele administrate nu rezultă, însă, că acestea au fost înmânate vreunui poliţist.
Împotriva sentinţei, au declarat apel inculpaţii C.F.C. şi C.G., care, în principal, au solicitat achitarea, invocând inexistenţa faptelor reţinute în sarcina lor, sau lipsa unor elemente constitutive, iar în subsidiar au cerut reindividualizarea pedepselor şi aplicarea prevederilor art. 81 sau art. 861 C. pen.
Prin Decizia nr. 5 din 28 ianuarie 2003, Curtea Militară de Apel a respins apelurile declarate, din analiza materialului probator, administrat în cauză, putându-se concluziona că sunt nefondate.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către inculpaţii C.F.C. şi C.G., apărătorii solicitând, pentru primul, acordarea de circumstanţe atenuante şi aplicarea art. 81 C. pen., iar pentru secundul, rejudecarea cauzei pentru completarea probatoriului sau achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), iar în subsidiar reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării ei, în condiţiile art. 81 C. pen.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că prima instanţă şi cea de control judiciar au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.
Ca atare, rejudecarea cauzei, aşa cum pretinde inculpatul C.G., nu îşi găseşte justificare neexistând alte probe esenţiale, necesar a fi administrate.
Susţinerea inculpatului C.G., potrivit căreia faptele reţinute în sarcina sa nu există, este nefondată.
În cauză au fost administrate probe care dovedesc contrariu.
Astfel, din declaraţiile celorlalţi inculpaţi, confirmate parţial şi de inculpatul C.G., rezultă indubitabil, că acesta s-a implicat în rezolvarea problemelor, fără nici un rost, decât acela de a profita şi a obţine avantaje materiale, din rezolvarea situaţiei, potrivit iniţiativei propuse de el, ca inculpatul P.G. să preia răspunderea faptelor săvârşite de fiul său, minorul P.F.A., urmărindu-se ca acesta să scape de răspunderea penală, iar inculpatul C.F.C. să fie despăgubit prin A.
Mai mult, materializarea acestor sugestii a fost realizată de inculpatul C.G., care a însoţit pe P.G. la poliţie, unde s-au întocmit actele, conform propunerilor sale, precum şi la A., unde el a organizat şi fotografierea maşinii, întocmindu-se apoi şi dosarul de daune.
Faptul că C.G. a beneficiat de „cadourile" şi suma de 200 mărci germane date de P.G. pentru pretinsa rezolvare a „situaţiei", la poliţie, aşa cum declară constant inculpatul P.G., se confirmă şi prin declaraţia recurentului, în care acesta arată că „după producerea accidentului, în aceeaşi zi seara, l-am împrumutat pe P.G. cu suma de 200 mărci germane."
Pentru ce avea nevoie de aceste 200 mărci şi „restituirea" echivalentului acestora, în sumă de 800.000 lei, lui C.G., este arătat în declaraţia inculpatului P.G. la prima instanţă unde acesta declară:
„acesta (n.n. C.G.) mi-a cerut suma de 200 mărci germane banii respectivi erau pentru subofiţerul M., aşa cum mi-a zis C. Deplasarea respectivă am făcut-o la domiciliul lui C. pentru ca acesta să ia cei 200 mărci germane pentru a-i da ofiţerului M. în numele meu. Deci banii reprezentau un împrumut pentru mine. A doua zi după ce C. m-a împrumutat cu cei 200 mărci germane i-am restituit acestuia. Suma restituită a fost de 800.000 lei".
Nu numai aceasta a fost „răsplata" inculpatului C.G. pentru „rezolvarea" situaţiei, fiind cert stabilit că acesta a primit gratuit şi autoturismul, proprietatea inculpatului C.F.C., pe care l-a şi vândut, afirmativ, cu suma de 2.000.000 lei, de care a beneficiat personal.
Toate aceste împrejurări şi declaraţii, confirmă integral susţinerile inculpatului P.G. şi ale fiului acestuia P.F.A., care nu au nici un interes să denatureze adevărul.
Dimpotrivă, declaraţiile recurentului inculpat în mare parte sunt nesincere şi interesate.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăţie a recurentului inculpat C.G. pentru faptele puse în sarcină, motivul de casare invocat de acesta, prin care solicită a se dispune achitarea, nu poate fi primit.
De asemenea, sunt nefondate şi criticile formulate de recurenţii inculpaţi C.F.C. şi C.G., referitoare la pedepsele aplicate şi modalitatea lor de executare.
Atât prima instanţă, cât şi cea de control judiciar, au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepselor aplicate recurenţilor inculpaţi, acordând deopotrivă, semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptelor reţinute în sarcina acestora, cât şi datele ce caracterizează persoana fiecăruia, inculpatul C.F.C. săvârşind faptele în calitate de subofiţer, care trebuia să apere respectarea legii, iar inculpatul C.G., cu un moral dubios, căutând să profite de o situaţie nefericită, atrăgând şi pe ceilalţi inculpaţi la săvârşirea faptelor, având şi o atitudine nesinceră, pe parcursul procesului penal.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere că verificând Decizia atacată, în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive, care analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.F.C. şi C.G. împotriva deciziei nr. 5 din 28 ianuarie 2003 a Curţii Militare de Apel.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 744/2004. Penal. Art.254 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 746/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs → |
|---|
