ICCJ. Decizia nr. 750/2004. Penal. Legea nr.472/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 750/2004
Dosar nr. 2315/2003
Şedinţa publică din 6 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 21 martie 2003, Tribunalul Brăila a condamnat pe inculpatul B.I. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare cu bombă, prevăzută de art. 2 lit. b) din Legea nr. 472/2002.
S-a dispus aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
L-a obligat pe inculpat să plătească Poliţiei municipiului Brăila, suma de 1.992.000 lei, reprezentând cheltuielile acesteia efectuate ca urmare a infracţiunii şi statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare.
Prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 16 decembrie 2002, inculpatul B.I., însoţit de soţia sa, s-a întâlnit la domiciliul bunicii sale, B.P., cu cumnatul său I.S. şi soţia acestuia I.D., care lucrează în calitate de confecţioneră la SC B. Brăila.
În cursul discuţiilor purtate, I.D. şi-a exprimat îngrijorarea că nu va putea participa la serbarea de sfârşit de an a fiicei sale, de la grădiniţă, din data de 19 decembrie 2002, datorită programului de lucru de la fabrica respectivă.
În glumă, soţul acesteia a spus că ar fi tentat să dea un telefon la fabrică şi să comunice că a pus o bombă (pentru a determina întreruperea programului de lucru).
A doua zi dimineaţa, inculpatul a mers din nou la bunica sa, iar, în jurul orelor 9,00, a apelat telefonic Poliţia municipiului Brăila, afirmând: „Aseară am pus o bombă la B.; dacă nu mi se dă ce mi s-a promis, va exploda bomba în două ore".
Pentru acest apel, inculpatul a folosit un telefon mobil cu nr. 0721896706, utilizând o cartelă telefonică.
Imediat a fost sesizată conducerea societăţii şi au fost deplasate efective de poliţişti şi specialişti pirotehnişti.
În fabricii se aflau la lucru peste 2.200 de persoane, în rândul cărora s-a creat o stare de panică, iar conducerea a încercat să liniştească personalul, evacuând numai pe cei din punctele considerate cele mai vulnerabile.
Inculpatul a fost identificat la scurt timp şi a fost chemat la organele de poliţie, unde a declarat că a recurs la apelul telefonic, pentru a determina întreruperea lucrului la acea societate şi astfel cumnata sa să poată pleca de la program şi să se ducă la serbarea de la grădiniţă.
După aproximativ două ore de cercetări efectuate de specialiştii pirotehnişti şi urmare şi a celor declarate de inculpat la poliţie, s-a stabilit că a fost vorba de o alarmă falsă.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, a declarat apel inculpatul, iar Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 252 din 23 aprilie 2003, a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa şi, în rejudecare, a aplicat dispoziţiile art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., şi a modificat pedeapsa principală, în sensul că a redus-o de la 5 ani, la 3 ani închisoare.
A menţinut pedeapsa complementară aplicată şi celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A dedus reţinerea inculpatului, pentru data de 17 decembrie 2002.
Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, susţinând că nu sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 lit. b) din Legea nr. 472/2002, lipsind atât latura subiectivă a acestei infracţiuni, respectiv intenţia de a tulbura grav ordinea publică, care de fapt nici nu s-a produs, cât şi latura materială căci nu a ameninţat societatea vizată prin anunţul telefonic, ci a alarmat doar organele de poliţie. A solicitat în principal, achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Prima critică nu este fondată.
Anunţul telefonic făcut de inculpat, în sensul că a pus o bombă la B. şi dacă nu i se dă ce i s-a promis, va exploda bomba în două ore, exprimă evident o ameninţare serioasă, iar faptul că a fost făcut direct la organele de poliţie, accentuează acest caracter.
Din moment ce inculpatul urmărea întreruperea programului de lucru, pentru ca să poată pleca de la fabrică cumnata sa, el era desigur conştient că va urma şi luarea unor alte măsuri speciale, între care şi evacuări de personal, că vestea ameninţării cu bombă se va răspândi la un număr mare de salariaţi şi va creea o stare de temere, de panică, şi se va tulbura grav ordinea publică.
Martorii S.G., şef serviciu pază şi N.A., director general la B., au confirmat că s-a produs o asemenea situaţie.
În consecinţă, încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 2 lit. b) din Legea nr. 472/2002 este corectă.
Critica vizând individualizarea pedepsei este întemeiată.
Instanţa de apel a reţinut corect în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, conform art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere conduita bună anterioară infracţiunii, lipsa antecedentelor penale, precum şi comportarea sa sinceră.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei, s-a considerat însă eronat că minimul pedepsei închisorii pentru infracţiunea respectivă este de 10 ani şi conform art. 76 lit. a) C. pen., în cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani.
Or, la infracţiunea reţinută, minimul special este cinci ani şi conform art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an.
Faţă de circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului şi apreciind că o pedeapsă de 2 ani închisoare este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., totodată, având în vedere că greşeala de individualizare a pedepsei constituie cazul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza 1 C. proc. pen., urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, a se admite recursul şi a se casa Decizia atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, care se va reduce, de la 3, la 2 ani închisoare.
Celelalte dispoziţii ale deciziei vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 252 din 23 aprilie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia penală atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.I., pe care îl reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 747/2004. Penal. 215 alin.5 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 751/2004. Penal. Legea nr.26/1996. Recurs în... → |
|---|
