ICCJ. Decizia nr. 744/2004. Penal. Art.254 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 744/2004
Dosar nr. 1908/2003
Şedinţa publică din 6 februarie 2004
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Braşov s-a dispus condamnarea inculpatului P.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Pe durata executării pedepsei principale s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 – art. 71 C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din durata pedepsei perioada arestării preventive de la 19 aprilie 1995 – 18 mai 1995.
Inculpatul a fost obligat să restituie denunţătorului R.A. suma de un milion lei.
Inculpatul a mai fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Iniţial, cauza a mai fost judecată de Tribunalul Braşov care prin sentinţa penală nr. 232 din 18 decembrie 1997 l-a condamnat pe inculpatul P.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în baza aceluiaşi text, art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Pedeapsa a fost redusă de la 4 ani închisoare la un an închisoare, prin Decizia penală nr. 135/ A din 21 iulie 1998 a Curţii de Apel Braşov, care a admis recursul inculpatului, recunoscându-i existenţa unor circumstanţe atenuante.
Ambele hotărâri au fost casate de Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia penală nr. 1246 din 23 martie 2000, ca urmare a recursurilor declarate de inculpat şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Braşov, pentru completarea materialului probator.
Ca urmare a rejudecării, instanţa a reţinut că în anul 1993, inculpatul P.V. funcţiona în calitate de director al B., sucursala Cluj, iar denunţătorul R.A. era patronul S.C. M. S.R.L. Cluj.
Hotărându-se să cumpere Motelul G. ce se vindea la licitaţie publică, R.A. a solicitat un împrumut de 300.000.000 lei Băncii de Credit Cooperatist B., sucursala Cluj, pentru a plăti preţul hotelului către S.C. T. S.A. Cluj. A garantat restituirea împrumutului cu mai multe imobile, depunând toată documentaţia necesară.
După ce i-a fost amânată de mai multe ori aprobarea creditului, R.A. a fost convocat în luna octombrie 2003 de către inculpatul P.V. care i-a relatat că a verificat dosarul întocmit în vederea acordării împrumutului şi că va vira către S.C. T. S.A. Cluj, prima tranşă de 150 de milioane lei.
Pentru această aprobare, inculpatul i-a cerut să-i depună pe numele său şi al directorului B. Bucureşti, D.A. sume de bani la jocul C., înmânându-i şi buletinele de identitate.
Denunţătorul a împrumutat de la Cooperativa de Credit G., pe numele soţiei sale, suma de 10 milioane lei în ziua de 22 octombrie 1993 din care, a depus un milion lei pentru inculpat şi 6 milioane lei pentru D.A. la sediul C.
În aceeaşi zi B. Cluj a virat prima tranşă de 150 milioane lei către S.C. T. S.A. Cluj în contul firmei denunţătorului, iar cealaltă tranşă de 150 milioane lei a fost plătită la data de 25 octombrie 1993.
Ulterior, tot inculpatul i-a aprobat un credit suplimentar de 195 milioane lei, plătit la data de 8 noiembrie 1993.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza probelor administrate în cauză: contractul de împrumut al sumei de 10 milioane lei de la Cooperativa de Credit G., onorat în ziua de 22 octombrie 1993, virarea primei tranşe de 150 milioane lei către S.C. T. S.A., în contul firmei denunţătorului, în aceeaşi zi, depunerea la C. tot în ziua de 22 octombrie 1993 a sumelor de un milion şi respectiv 6 milioane lei, pentru inculpat şi martorul D.A., declaraţiile martorilor R.M., S.L., M.I. şi M.M., relatările numitei N.L. (care a fost condamnată definitiv pentru o faptă comisă în favoarea S.C. M. S.R.L. Gilău), depoziţiile martorilor I.A., C.E.C., H.V. şi M.T.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Braşov, care prin Decizia penală nr. 83/ A din 27 martie 2003, a desfiinţat-o numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, dispunând, în baza art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
Pe durata acestui termen, în baza art. 863 C. pen., inculpatului i s-au stabilit mai multe măsuri de supraveghere.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Instanţa de control judiciar a reanalizat probele administrate în cauză, concluzionând că depunerea banilor la C. în ziua de 22 octombrie 1003 s-a făcut în baza înţelegerii dintre denunţător şi inculpat, cu ştiinţa acestuia din urmă şi ca urmare a condiţionării aprobării creditului de 300 milioane lei.
În raport însă de timpul scurs de la data săvârşirii infracţiunii şi de circumstanţele personale ale inculpatului, Curtea de Apel a apreciat că o pedeapsă cu executare efectivă în regim de detenţie ar reprezenta o reacţie exagerată şi nu ar corespunde scopului pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen. Drept urmare, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 861 C. pen., dispunând suspendarea sub supraveghere a pedepsei închisorii.
Împotriva ultimei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul P.V.
În motivarea recursului, parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând menţinerea modului de individualizare a pedepsei aşa cum a fost stabilit de instanţa de fond.
Inculpatul a criticat ambele hotărâri, cerând în principal achitarea sa, întrucât nu a avut atribuţia de serviciu privind acordarea creditului şi nici nu a făcut nici un demers în acest scop, iar în subsidiar a solicitat a se reţine că nu avea atribuţii de control, astfel că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în raport de care s-a împlinit termenul de prescriere a răspunderii penale.
Ambele recursul sunt nefondate.
Instanţele au reţinut în mod corect, pe baza unei analize profunde a probelor administrate, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului care în luna octombrie 1993, în calitate de director al B., sucursala Cluj, a pretins de la R.A. să-i depună la C. pe numele său şi al preşedintelui Centralei B. sumele de un milion şi respectiv 6 milioane lei, în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu legate de acordarea unui împrumut, constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.
Declaraţiile denunţătorului se coroborează perfect cu borderourile de depunere a banilor la C. şi cu aprobările împrumutului, iar înţelegerea intervenită între denunţător şi inculpat este dovedită cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Funcţia deţinută de inculpat, aceea de director al băncii, la data săvârşirii, îi conferea acestuia atât atribuţii de coordonare şi conducere, dar şi de control al activităţii subordonaţilor săi, astfel că apărarea inculpatului, invocată în subsidiar, în sensul schimbării încadrării juridice a faptei, în dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen., este neîntemeiată.
Cu privire la critica formulată de parchet referitoare la modalitatea de executare a pedepsei închisorii, stabilită prin Decizia recurată, Curtea apreciază că este nejustificată.
Instanţa de apel a individualizat corespunzător sancţiunea aplicată inculpatului, argumentele folosite sunt judicioase, în contextul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Aşa fiind, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursurile declarate, menţinând hotărârea atacată ca legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 83 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 743/2004. Penal. Art.254 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 745/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
