ICCJ. Decizia nr. 892/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.892/2004
Dosar nr. 2632/2003
Şedinţa publică din 13 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 530 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Galaţi a fost condamnat inculpatul B.T.;
- la o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.;
- la o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul B.T. să execute pedeapsa cea mai mare, de 5 ani şi 4 luni închisoare, sporită la 6 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata executată de inculpatul B.T. de la 20 septembrie 2001, până la 20 noiembrie 2001.
S-a constatat că părţile vătămate S.S. şi S.V. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
Au fost respinse ca fiind tardiv solicitate pretenţiile civile formulate de partea vătămată S.E.
Inculpatul B.T. a fost obligat la plata sumei de 1.800.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul B.T. şi partea vătămată S.S. au întreţinut relaţii de concubinaj timp de aproximativ 12 ani, relaţii care au încetat la începutul anului 2001.
În seara zilei de 16 septembrie 2001, în jurul orelor 20,00, inculpatul B.T., în urma unei discuţii telefonice, s-a deplasat la domiciliul părţilor vătămate S.S. Scopul acestei deplasări era de a clarifica unele probleme personale cu S.S., care se afla în acel moment la părinţii ei.
Când a ajuns la domiciliul părţii vătămate, inculpatul a început să lovească cu putere, cu pumnii şi picioarele, în uşa de acces.
Partea vătămată S.V. a întredeschis uşa apartamentului pentru a-i solicita inculpatului să nu mai bată atât de tare, a profitat de această situaţie şi, în pofida împotrivirii părţii vătămate, a reuşit să împingă uşa şi să pătrundă în casă.
Deşi, partea vătămată S.V. i-a cerut inculpatului să părăsească locuinţa, acesta a refuzat. Mai mult, inculpatul a început să poarte o discuţie în contradictoriu cu S.S. şi cu părinţii acesteia. Datorită atitudinii agresive a inculpatului, această discuţie a degenerat într-un conflict violent. Această situaţie a determinat-o pe partea vătămată S.E. să apeleze la ajutorul vecinilor. Drept urmare, în locuinţa părţii vătămate a intrat martorul R.A., care l-a surprins pe inculpat, bruscând-o pe partea vătămată S.V. Aceasta din urmă i-a solicitat să o lase în pace şi să părăsească apartamentul, însă inculpatul B.T. a refuzat şi a continuat să o agreseze pe partea vătămată. Datorită intervenţiei martorului R.A., inculpatul a fost imobilizat, respectiv martorul şi partea vătămată l-au aşezat pe inculpat pe patul sufrageriei, cu faţa în sus, cu mâinile imobilizate de cei doi. Această situaţie a fost confirmată şi de martorii P.G. şi OG, care au venit şi ei în locuinţa părţii vătămate. Între timp, la faţa locului au sosit lucrătorii de poliţie, care l-au condus pe inculpat la sediul secţiei 4 poliţie.
De asemenea, din certificatul medico – legal rezultă că inculpatul a prezentat leziuni traumatice, care au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri contondente şi pentru a căror vindecare au fost necesare 8 – 9 zile de îngrijiri medicale. Deci este foarte probabil ca inculpatul, care se afla în stare avansată de ebrietate, să se fi împiedicat şi să se fi lovit singur.
În cursul cercetărilor, inculpatul B.T. a formulat plângere prealabilă împotriva lui S.V., pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Din probele administrate în cauză rezultă însă că, în tot cursul evenimentelor, inculpatul a fost agresat de partea vătămată S.V. La solicitarea inculpatului au fost audiate martorele B.S., fosta soţie şi B.A.R., fiica lui, care au confirmat susţinerile inculpatului. Având însă în vedere faptul că cele două martore nu au fost prezente la faţa locului, precum şi gradul de rudenie cu inculpatul, s-a apreciat că declaraţiile lor sunt subiective şi nu reflectă adevărul. Astfel, în cauză urmează a se confirma propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorului S.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Părţile vătămate nu se constituie părţi civile în procesul penal.
A doua zi, pe 17 septembrie 2001, în jurul orelor 15,30, inculpatul B.T. s-a deplasat la casa de schimb valutar, administrată de partea vătămată S.S., fosta lui concubină. În acel moment, la casa de schimb valutar se aflau partea vătămată S.S. şi S.V. Inculpatul a intrat în casa de schimb valutar şi folosind un ton ridicat, i-a cerut părţii vătămate să-i dea bani din seif şi aparatura electronică, în contul datoriei pe care aceasta o avea faţă de el.
Întrucât partea vătămată a acceptat solicitările, însă i-a spus că nu le va da curs pe loc, fiindu-i necesar un oarecare răgaz, inculpatul a intrat cu forţa în spaţiul de lucru, împingându-l pe S.V., care încercase să-l oprească. În continuare, inculpatul a început să ţipe la partea vătămată S.S. şi, în acelaşi timp, a decuplat de la alimentarea cu curent, o imprimantă şi un dispozitiv de verificat bancnotele. Martorul S.V. a intervenit, încercând să întrerupă acţiunea inculpatului, însă l-a îmbrâncit.
După aceasta inculpatul s-a apropiat de partea vătămată S.S. şi, după ce a lovit-o de mai multe ori, a prins-o de mână, a imobilizat-o cu spatele de perete şi, în pofida împotrivirii acesteia, a reuşit să-i scoată de pe încheietura mâinii, o brăţară din aur de 23,5 K, în valoare de 210.000.000 lei.
După ce a deposedat-o pe partea vătămată de brăţară, inculpatul a încercat să deschidă seiful unităţii. Nu a reuşit însă, deoarece partea vătămată, anticipând intenţia inculpatului, a luat cheile din yala seifului şi a fugit în magazinul alăturat, dându-i cheile proprietarului acestui magazin. Inculpatul a luat poşeta părţii vătămate şi a vărsat conţinutul în căutarea cheilor autoturismului pe care acesta îl primise de la B.T. Negăsind cheile maşinii, inculpatul a părăsit casa de schimb valutar, având asupra sa o imprimantă şi un dispozitiv de verificat bancnotele.
Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei, s-a ridicat un fragment de urmă papilară de pe una din prizele de conectare a aparatului de reţeaua de curent electric, care s-a dovedit a fi creat de degetul mare al mâinii drepte a inculpatului.
La 20 septembrie 2001, cu ocazia percheziţiei efectuată la domiciliul inculpatului, organele de poliţie au descoperit şi ridicat brăţara din aur, de care partea vătămată a fost deposedată prin violenţă. De asemenea, inculpatul B.T. a predat organelor de poliţie un detector şi o imprimantă.
În urma examinării medico – legale a părţii vătămate S.S., au fost puse în evidenţă leziuni de violenţă, posibil produse prin comprimare cu corpuri dure, degete şi lovire cu corp dur, ce au necesitat îngrijiri medicale.
Audiată în faţa instanţei, partea vătămată S.S. a confirmat vinovăţia inculpatului cu privire la ambele infracţiuni, precizând că la data de 16 septembrie 2001, nu l-a chemat pe inculpat, la domiciliul părinţilor săi.
Părţile vătămate S.V. şi S.E. au precizat că la data de 16 septembrie 2001, inculpatul B.T. a pătruns în apartamentul lor fără să fie invitat, iar când i s-a solicitat să părăsească locuinţa, a refuzat şi a lovit-o pe partea vătămată S.V.
Părţile vătămate au mai precizat că inculpatul a mers la casa de schimb valutar unde lucra S.S. şi că aceasta a fost ameninţată şi bruscată, iar de la o mână i s-a sustras o brăţară.
Inculpatul B.T. fiind audiat, a negat faptele comise, dar a precizat că a fost în apartamentul părţilor vătămate şi că acestea l-au invitat afară, iar a doua zi inculpatul ar fi sustras, prin violenţă, de la partea vătămată S.S. o brăţară.
Aceeaşi situaţie a fost confirmată şi de martorul OG
Martorii audiaţi au precizat că inculpatul nu prezenta pe cap echimoze sau escoriaţii.
În faţa instanţei de judecată, la termenul din 14 mai 2002, partea vătămată a prezentat brăţara sustrasă de inculpat şi a arătat că aceasta se desfăcea relativ simplu de pe braţ, iar la data sustragerii, nu era prinsă cu sistemul de siguranţă.
Martora F.D. a declarat, printre altele, că la casa de schimb valutar partea vătămată a fost prinsă de braţ, iar inculpatul i-a sustras brăţara de pe braţ.
Expertiza tehnică efectuată în cauză a precizat că valoarea reală a brăţării sustrase prin violenţă de la partea vătămată S.S. este de 35.000.000 lei, valoarea estimată iniţial, fiind eronată.
Martora C.E. a confirmat vinovăţia inculpatului pentru tâlhărie, precizând că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală.
Analizând probele dosarului, prima instanţă a reţinut că la data de 16 septembrie 2001, în dorinţa de a avea unele discuţii cu fost sa concubină, inculpatul s-a deplasat la apartamentul părinţilor acesteia, unde se află şi S.S.
Ajuns în faţa apartamentului părţilor vătămate S.V. şi S.E., inculpatul s-a manifestat violent, bătând cu picioarele în uşă, după care a intrat în apartament, deşi partea vătămată S.V., nu i-a permis accesul.
Părţile vătămate au solicitat insistent ca inculpatul B.T. să părăsească locuinţa, acesta a refuzat, a început să se manifeste violent, lovind-o pe partea vătămată S.V., dar în cele din urmă a fost imobilizat de organele de poliţie şi condus la secţia de poliţie.
A doua zi, inculpatul s-a deplasat la casa de schimb valutar unde îşi desfăşura activitatea partea vătămată S.S. şi i-a solicitat acesteia pe un ton ridicat, ultimativ, să îi dea banii din seif şi aparatura electronică.
Partea vătămată nu a fost de acord, iar inculpatul a îmbrâncit-o, a imobilizat-o, sustrăgându-i o brăţară de la mână.
Inculpatul a sustras de la casa de schimb valutar o imprimantă şi un aparat de verificat bancnote.
Situaţia de fapt reţinută este dovedită cu plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor din lucrări, coroborate cu declaraţiile martorilor propuşi în apărare, cu expertiza tehnică preţuitoare şi cu declaraţiile inculpatului B.T.
În drept, fapta inculpatului B.T. de a pătrunde, fără drept, pe timp de noapte, în locuinţa părţilor vătămate S.V. şi S.E. şi de a refuza părăsirea locuinţei, la cererile insistente ale acestora întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, în loc public, a deposedat-o pe partea vătămată S.S., prin violenţă, de o brăţară în valoare de 35.000.000 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
Reţinând faptele şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea lor, în încadrarea juridică arătată, instanţa a înlăturat apărările făcute de inculpat, prin apărătorul său, ca nefondate, motivând de ce nu se poate schimba încadrarea juridică din tâlhărie, în furt calificat şi lovire sau alte violenţe, de ce există infracţiunea de violare de domiciliu şi de ce nu se poate reţine că inculpatul a fost lovit de partea vătămată S.V.
În sfârşit, prima instanţă a demonstrat că faptele comise de inculpat prezintă, în concret, un grad ridicat de pericol social şi că nu se pot reţine circumstanţe atenuante, în favoarea inculpatului deoarece acesta a fost nesincer, a negat, fără temei, faptele şi prin probe subiective, de circumstanţă, a încercat să escamoteze adevărul.
Apelul declarat de inculpatul B.T., împotriva acestei infracţiuni, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia nr. 179/ A din 27 martie 2003.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, susţinând greşita înlăturare a probelor sale făcute în apărare (art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.), solicitând admiterea recursului, casarea soluţiei instanţei de apel şi a celei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanţă iar, în subsidiar, greşita individualizare a pedepselor (art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), socotind că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare.
Primul motiv de recurs, formulat de inculpat nu poate fi reţinut ca fondat.
Interpretarea corectă a ansamblului probator al cauzei confirmă cele reţinute de instanţe şi nu cele susţinute de inculpat, în mod corect, apreciate ca nefondate.
Prima instanţă a considerat că încadrarea juridică a infracţiunii de tâlhărie este corectă, deoarece bunul a fost sustras de la partea vătămată S.S., prin violenţă.
Martorii audiaţi, precum şi partea vătămată au precizat că inculpatul s-a deplasat la casa de schimb valutar, s-a adresat pe un ton ultimativ, ameninţător, la adresa părţii vătămate şi, văzând că aceasta nu îi dă imediat banii şi bunurile solicitate, a lovit-o, a imobilizat-o, după care, ţinând-o de mână, i-a sustras brăţara de aur şi alte bunuri din casa de schimb valutar.
Corect, a fost reţinută şi infracţiunea de violare de domiciliu, imputată inculpatului.
La solicitarea părţii vătămate S.V. în sensul că inculpatul să nu pătrundă în apartament, acesta nu s-a conformat, iar când a ajuns în locuinţă, nu a fost de acord să o părăsească, deşi i s-a solicitat în mod insistent.
În cauză, inculpatul nu a reuşit să dovedească faptul că ar fi fost chemat de către martora S.S.
Dar, chiar dacă s-ar presupune ca dovedit că ar fi fost chemat de respectiva martoră, acesta nu avea dreptul să pătrundă în apartament, deoarece locuinţa nu aparţinea martorei, iar la cererea insistentă a părţilor vătămate S.V. şi S.E., ar fi trebuit să părăsească imediat imobilul.
Ori, probele administrate au dovedit că inculpatul a părăsit locuinţa părţilor vătămate, doar la intervenţia vecinilor şi a organelor de poliţie.
În mod corect prima instanţă a considerat probele administrate la cererea inculpatului, ca subiective atâta timp cât s-a dovedit că majoritatea martorilor sunt rude sau prieteni ai inculpatului şi că susţinerile lor nu se coroborează cu conţinutul celorlalte probe din dosar. Instanţa nu putea reţine că inculpatul a fost lovit de partea vătămată atâta timp cât, toţi martorii cauzei, au declarat constant, încă din faza urmăririi penale, că partea vătămată S.V. a fost lovită de inculpat. Este de relevat însă, că atunci când o probă a fost favorabilă inculpatului, cum este cazul expertizei tehnice – preţuitoare, instanţa n-a ezitat s-o ia în considerare.
Faţă cu cele arătate, primul motiv de recurs, nu poate fi primit.
Recursul inculpatului este însă fondat şi el va trebui admis, datorită motivului de recurs invocat în subsidiar.
Într-adevăr, instanţele au greşit neţinând seama de caracteristicile personalităţii inculpatului, persoană fără antecedente penale, participant activ în Revoluţia din decembrie 1989, suferind de afecţiuni psihice, constatate medical. Instanţele ar fi trebuit să aibă în vedere şi că faptele s-au întâmplat pe fondul unor relaţii preexistente, de apropiere între inculpat şi părţile vătămate, datorită concubinajului în care inculpatul s-a aflat cu fiica părţilor vătămate. Nu se putea face abstracţie, în activitatea de individualizare, scopul urmărit de inculpat, care venise nu pentru comiterea de infracţiuni ci pentru clarificarea şi eventual, reluarea relaţiilor existente între el şi fosta sa concubină.
În raport cu cele arătate, este greşită susţinerea din hotărârea primei instanţe, omologată prin hotărârea instanţei de apel, referitoare la gradul deosebit de mare de pericol social al faptelor comise.
De aceea, Curtea admiţând recursul declarat de inculpat, va trebui să caseze Decizia şi sentinţa, numai cu privire la individualizarea pedepselor, procedându-se, în consecinţă:
Astfel, se vor înlătura art. 33 şi art. 34 C. pen., se va descontopi pedeapsa rezultantă în pedepsele componente şi reducerea acestora reţinându-se circumstanţele atenuante, de aşa natură încât noua pedeapsă rezultantă, să corespundă necesităţii reeducării inculpatului.
Se vor menţine celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.T., împotriva deciziei penale nr. 179 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 530 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Galaţi, numai cu privire la individualizarea pedepselor.
Înlătură art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi sporul de pedeapsă de 8 luni închisoare.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare în pedepsele componente, astfel:
- 5 ani şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.;
- 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Face aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., de la 5 ani şi 4 luni închisoare, la 3 ani închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., de la 2 ani şi 2 luni închisoare, la un an închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 886/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 893/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
|---|
