ICCJ. Decizia nr. 899/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 899/2004
Dosar nr. 5742/2003
Şedinţa publică din 13 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 21 din 29 ianuarie 2003, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul L.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat două leviere.
A fost obligat inculpatul să achite Spitalului Clinic nr. 3 Iaşi şi suma de 3.970.652 lei şi Spitalului de Adulţi Bârlad suma de 2.807.140 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
A fost obligat inculpatul să achite părţii civile L.A.I. 10.000.000 lei despăgubiri civile şi a respins restul pretenţiilor ca nedovedite.
A mai fost obligat inculpatul la 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Partea vătămată L.A.I., cu domiciliul în Bârlad, în ziua de 11 noiembrie 2000 a fost vizitat la domiciliu de trei prieteni, respectiv N.G.C., N.I. şi T.E.S.
Cei patru au plecat, în jurul orelor 14,00, în satul Fruntişeni, comuna Griviţa, unde tatăl părţii vătămate avea o suprafaţă de teren cu nişte coceni.
Ajunşi la faţa locului, după ce au constatat că toţi cocenii au fost luaţi de pe terenul respectiv, unuia dintre ei i s-a făcut sete. Întrucât partea vătămată ştia o fântână la secţia de mecanizare din apropiere, au mers cu toţii acolo.
După ce au băut apă, aceştia au plecat cu intenţia de a merge la Bârlad. Pe drum au întâlnit un teren cu tulpini de floarea-sorelui şi au rupt câteva, după care au făcut un foc şi au început să se joace în preajma lui până s-a înserat.
Aceştia au văzut două tractoare care s-au apropiat cu farurile aprinse de secţia de mecanizare, după care, la puţin timp, acele tractoare s-au întors, venind direct spre ei.
Dându-şi seama că tractoriştii, respectiv inculpatul L.M. şi martorul M.A., aveau intenţii agresive după modul în care au fost „flancaţi" de o parte şi de alta, cei patru au luat-o la fugă pe arătură.
În tractorul inculpatului L.M. se afla martorul C.A., care avea o bâtă în mână, fiind cel care-i anunţase pe cei doi tractorişti, împreună cu numitul C.M., despre faptul că partea vătămată cu cei trei prieteni au sărit gardul la secţia de mecanizare cu scopul de a fura bunuri.
Partea vătămată L.A.I. şi martorul T.S.E. au fost ajunşi din urmă de tractorul condus de inculpatul L.M.
Din tractor a coborât primul martorul C.A., care l-a lovit pe T.S.E. cu bâta doborându-l la pământ.
Martorul C.M. a ajuns pe jos la faţa locului, fugind pe arătură. Cu furca pe care o avea în mână, acesta l-a lovit peste corp pe martorul T.E.S.
În acest timp, inculpatul L.M. a mers la partea vătămată L.A.I. şi i-a aplicat o lovitură cu levierul în cap, doborând-o la pământ.
Ceilalţi doi, N.G.C. şi N.I., şi-au continuat alergarea pe câmp, fiind urmăriţi de tractorul condus de martorul M.A., care, după ce i-a prins, i-a urcat în tractor pentru a-i duce la secţie.
Partea vătămată şi martorul T., au fost loviţi şi doborâţi la pământ, iar inculpatul şi martorii C.A. şi C.M. au plecat.
La lumina farurilor de la tractor, martorul M.A. l-a observat căzut în pământ pe martorul T. Când au coborât pentru a-i acorda ajutor, cei din tractor au văzut-o şi pe partea vătămată L.A.I., care se afla într-o stare gravă.
Prin expertiza medico-legală efectuată în cauză se concluzionează că partea vătămată L.A.I. a prezentat leziuni de tipul unui traumatism cranio-cerebral cu hematom epicranian, fractură cominutivă cu înfundare, hematom, dilacerare cerebrală şi crize comiţiale secundare, hemipareză stângă, leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu obiect contondent, ce pot data din data de 11 noiembrie 2000.
Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, necesitând pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale, iar ca urmare a traumatismului partea vătămată a rămas cu infirmitate fizică permanentă.
În timpul audierilor inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul L.M. şi partea civilă L.A.I. au declarat apel.
Inculpatul a criticat sentinţa penală ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
1. Sentinţa penală este lovită de nulitate prin încălcarea dispoziţiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen. Instanţa nu a motivat constatarea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ignorând total probele administrate nemijlocit, sentinţa fiind un rezumat fidel al rechizitoriului;
2. Greşita condamnare pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, prin aprecierea trunchiată a probelor;
3. Greşita obligare la plata a 10.000.000 lei, reprezentând daune materiale care nu au fost dovedite de partea civilă.
Pe de altă parte, L.A.I., ca parte civilă a formulat critici de netemeinicie a hotărârii sub aspectul soluţionării daunelor materiale acordate, care sunt reduse în raport de cheltuielile efective efectuate.
Prin Decizia penală nr. 423 din 18 noiembrie 2003, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat şi partea civilă împotriva sentinţei penale nr. 21 din 29 ianuarie 2003 a Tribunalului Vaslui, pe care a menţinut-o.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi rejudecând, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei, acordând o eficienţă sporită prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., aplicate.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de către acesta.
Cu privire la primul motiv de recurs formulat de inculpat şi care vizează achitarea, motivând că nu el a săvârşit fapta, se constată că acesta nu poate fi primit, probatoriul administrat în cauză, dovedind cu certitudine că inculpatul este autorul faptei reţinute în sarcina sa, respectiv tentativa la infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen.
Astfel, din examinarea coroborată a declaraţiilor martorilor (N.G., T.E.S.), a declaraţiilor părţii vătămate, a concluziilor actelor medicale şi rapoartelor de expertiză medico-legală, se constată că vinovăţia inculpatului este dovedită şi, astfel, este contrazisă susţinerea acestuia, în sensul că nu a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs formulat de inculpat şi care vizează reducerea pedepsei, se constată că, în cauză, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite de către acesta, condiţiile concrete în care a fost comisă fapta, cât şi elemente privind persoana inculpatului (lipsa antecedentelor penale, faptul că a fost prezent la termenele acordate de instanţă), aspecte care au condus la reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen., aşa încât tratamentul sancţionator aplicat inculpatului este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 423 din 18 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 898/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 901/2004. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
