ICCJ. Decizia nr. 898/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 898/2004
Dosar nr. 5679/2003
Şedinţa publică din 13 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 538 din 5 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în fond după casare, a fost condamnat inculpatul M.D. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 74 – art. 76 şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
În baza art. 110 C. pen., cu referire la art. 81 din acelaşi cod, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 21 iunie 2002, la 8 octombrie 2002.
Totodată, s-a constatat că partea vătămată R.D. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 21 iunie 2002, inculpatul s-a deplasat împreună cu martorul M.A.V. pe str. Occidentului şi a intrat în barul M.F.
Inculpatul a observat la o masă pe elevii R.D.G. şi S.V. care consumau băuturi răcoritoare, s-a apropiat de ei şi le-a cerut o ţigare. Întrucât i s-a răspuns că nu au ţigări, inculpatul a devenit nervos, l-a ameninţat pe R.D., că dacă nu-i oferă ţigări îl va bate. În continuare, inculpatul s-a apropiat de minori, i-a pus mâna în gât şi i-a smuls lănţişorul de aur cu medalion.
Lănţişorul s-a rupt de la închizătoare şi a rămas în mâna inculpatului, care a încercat să plece.
Partea vătămată s-a ridicat de la masă, l-a prins pe inculpat şi ajutat de colegul său, S.V. şi alte persoane din local, care s-au alertat, l-a reţinut şi l-a predat organelor de poliţie.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate, procesului verbal de cercetare la locul faptei, fotografiilor judiciare, procesului verbal de depistare, depoziţiilor martorilor S.V. şi M.A., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 474 din 28 august 2003, a respins apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Împotriva acestei decizii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., învederând că pedeapsa aplicată este netemeinică, impunându-se majorarea pedepsei şi luarea unei măsuri de supraveghere.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile penale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În speţă, aceste criterii de individualizare au fost imputate de instanţa de fond şi verificate de instanţa de apel care, justificat a respins apelul formulat de parchet.
Astfel, la dozarea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii şi a modalităţii stabilite pentru executarea acesteia, s-a ţinut seama de pericolul social concret al faptei comise, precum şi de persoana făptuitorului.
Este adevărat că infracţiunea de tâlhărie, prezintă un pericol social generic ridicat, însă pentru o justă individualizare a pedepsei, trebuie să se aibă în vedere toate elementele de circumstanţiere şi nu numai unele dinte acestea.
În mod concret, fapta comisă întruneşte elementele constituitive ale infracţiunii, dar raportat la împrejurările în care a fost survenită şi la vârsta făptuitorului, sunt la limita acesteia, în condiţiile în care gestul său teribilist s-a transformat în faptă penală.
Pe de altă parte nu trebuie omise datele ce caracterizează persoana făptuitorului care nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă şi provine dintr-o familie cu probleme sociale (mama fără ocupaţie, tatăl decedat, mai are încă trei fraţi).
În raport de considerentele expuse, pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit şi în modalitatea aleasă, este bine proporţionalizată, motiv pentru care recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, onorariul apărătorului din oficiu, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 474 din 28 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul M.D.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 897/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 899/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs → |
|---|
