ICCJ. Decizia nr. 933/2004. Penal. Art.184 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.933/2004
Dosar nr. 4707/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 502 din 23 aprilie 2002, Judecătoria Miercurea-Ciuc, rejudecând cauza după casare a condamnat pe inculpatul B.L.F. la:
- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 184 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a fost obligat să plătească:
- în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. SA Miercurea-Ciuc, suma de 22.270.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, suma de 2.000.000 lei, cu titlu de daune morale şi o prestaţie periodică în sumă de 550.000 lei lunar, cu începere de la producerea accidentului şi până la încetarea stării de invaliditate către partea civilă G.P.;
- în solidar cu aceeaşi parte responsabilă civilmente a sumelor de: 9.069.000 lei cu dobânzile legale aferente către partea civilă Spitalul judeţean Miercurea-Ciuc, cu titlu de cheltuieli de spitalizare; 1.500.000 lei către partea civilă G.P. şi 1.000.000 lei statului, pentru ambele cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre. Prima instanţă a reţinut în fapt, că, la data de 5 decembrie 1997, ca urmare a nerespectării regulilor privind circulaţia pe drumurile publice, inculpatul care conducea un autoturism, a accidentat pe partea civilă G.P., ce traversa strada pe trecerea de pietoni, producându-i leziuni traumatice, pentru a căror vindecare au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale şi infirmitate permanentă.
Prin deciziile penale nr. 348 din 5 noiembrie 2002 şi 116/ R din 19 martie 2003, Tribunalul Harghita şi, respectiv, Curtea de Apel Târgu-Mureş, au respins ca nefondate apelurile şi recursurile declarate de inculpat şi partea responsabilă civilmente.
În temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, împotriva acestor hotărâri, criticându-le ca fiind contrare legii, constând în:
- o greşită obligare a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente la plata unor despăgubiri, într-un cuantum mai mare decât cel stabilit, printr-o hotărâre judecătorească pronunţată anterior şi care a fost casată în calea de atac formulată de inculpat, încălcându-se în acest fel principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac;
- încălcarea dispoziţiilor art. 7 din HG nr. 1259 din 20 noiembrie 1996, constând în aceea că, deşi prin acest act normativ s-a stabilit că despăgubirile pe care le poate acorda asigurătorul în caz de vătămare corporală şi deces, nu pot depăşi suma de 15.000.000 lei, pentru fiecare persoană accidentată, dar nu mai mult de 40.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, din moment de inculpatul şi partea responsabilă civilmente au fost obligate să plătească, în solidar, suma totală de 53.839.000 lei, deci peste limita maximă stabilită prin hotărârea de guvern citată.
Recursul în anulare este inadmisibil.
Potrivit art. 410 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în anulare, hotărârile definitive de condamnare, achitare şi încetare a procesului penal, iar conform art. 411 alin. (1) din acelaşi cod, recursul în anulare în favoarea inculpatului cu privire la latura civilă, numai dacă soluţionarea acesteia se răsfrânge asupra laturii penale.
Din moment ce prin recursul în anulare nu se critică hotărârile cu privire la latura penală a cauzei, respectiv, pentru condamnarea, achitarea ori încetarea procesului penal, iar prin motivele invocate privind latura civilă a cauzei nu se tinde a se modifica latura penală, urmează a se constata că recursul în anulare este inadmisibil şi a fi respins ca atare, întrucât temeiurile pe care se întemeiază acesta, nu se regăsesc în textele de lege mai sus-citate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 502 din 23 aprilie 2002 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc, deciziei penale nr. 348 din 5 noiembrie 2002 a Tribunalului Harghita şi deciziei penale nr. 116/ R din 19 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, privind pe inculpatul B.L.F.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 932/2004. Penal. Legea 26/1996. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 936/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
