ICCJ. Decizia nr. 946/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 946/2004
Dosar nr. 42/2003
Şedinţa publică din 18 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 361 din 17 septembrie 2002, Tribunalul Prahova, a condamnat pe inculpaţii:
S.M. la:
- 3 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), b), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- trei pedepse de câte 6 ani închisoare, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), b), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), b), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 6 ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 24 ianuarie 2002, la zi.
S.I. la:
- 3 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), b), d) şi f) C. pen.;
- trei pedepse de câte 6 ani închisoare, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) şi 2 lit. a), b), d) şi f) C. pen.;
- 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), b), d) şi f) C. pen.;
- 12 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 176 lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 12 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 67 C. pen., inculpatului i-a fost aplicată şi pedeapsa complementară a degradării militare.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 24 ianuarie 2002, la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpaţii S.M. şi S.I. au fost obligaţi, să plătească, în solidar, următoarele sume:
- 70.000.000 lei către partea civilă S.V.;
- 19.483.689 lei către Spitalul Clinic Fundeni;
- echivalentul a 20 dolari S.U.A., la data achitării către partea civilă B.C.
S-a luat act că părţile vătămate S.D., S.M., Spitalul de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Inculpatul S.I. a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul S.M. la 1.800.000 lei cu acelaşi titlu, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Ploieşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
S.M., S.D. şi S.V. sunt fraţi:
Începând cu anul 1996, S.M. a muncit în Turcia, iar în anul 1999 a fost angajat de către cetăţeanul turc E.D. (cu domiciliul în Istambul) pentru a-i administra o vilă în construcţie, aflată în faza de finisare, situată în oraşul Beykoz, ocupând o cameră în această vilă.
Cetăţeanul turc, deţinea la vila menţionată o armă de vânătoare pe care o folosea pentru alungarea răpitoarelor.
În luna februarie 1999, în Beykoz a venit şi partea vătămată B.C., care este căsătorit cu sora lui S.M. şi care a fost ajutat de acesta să-şi găsească de lucru.
B.C. a locuit într-o cameră situată într-o vilă din apropierea celei în care locuia S.M.
În luna noiembrie a anului 1999, în localitatea Beykoz au venit şi ceilalţi fraţi ai părţii vătămate S.M. şi anume S.D. şi S.V. Împreună cu aceştia a venit şi vecinul lor M.D. şi sora lor, care era soţia lui B.C., pentru a munci.
Toate aceste persoane, s-au cazat în 2 camere din vilele apropiate, muncind „la negru".
În vara anului 1999, inculpatul S.M. a lucrat 2 luni în oraşul Beykoz, ocazie cu care l-a cunoscut pe S.M., de la care a aflat unde locuieşte şi că lucrează de 3 ani în Turcia, timp în care a economisit nişte bani.
La sfârşitul lunii decembrie 1999, inculpatul S.M., împreună cu fratele său, inculpatul S.I., sub pretextul că vor să muncească în Turcia, au părăsit România la data de 29 decembrie 1999, intrând în Turcia la data de 30 decembrie a aceluiaşi an.
După ce s-au deplasat în oraşul Beykoz, cei doi inculpaţi au cerut găzduire lui S.M., care i-a primit numai pe timpul nopţii.
Pentru a nu avea probleme cu organele de ordine S.M., pe timpul nopţii, le-a cerut celor 2 inculpaţi paşapoartele, pe care le-a restituit a doua zi dimineaţa la plecare.
Cei doi inculpaţi au lăsat genţile pe care le aveau cu ei la vila în care locuia S.M., în ideea că vor mai reveni să doarmă şi să petreacă revelionul acolo.
S.M. şi fraţii săi, urmau să petreacă revelionul în camera unde locuia B.C.
În după amiaza aceleiaşi zile, M.D. şi fraţii S.V. şi S.D. s-au dus la sora acestora din urmă pentru a pregăti revelionul, în timp ce S.M. era plecat în oraş după cumpărături.
În vila în care locuia S.M. nu se afla nici o persoană.
După amiază, inculpaţii au venit în camera unde au dormit în noaptea precedentă şi, prin forţarea încuietorii, au pătruns în interior.
În jurul orelor 16,30, S.D. a spus că merge la vila de alături, la camera fratelui său, pentru a face baie.
În timp ce urca scările spre etajul I, a călcat pe un placaj care a trosnit, zgomot auzit de inculpaţi.
În momentul în care a ajuns la uşa camerei, S.D. a fost tras în interior şi, sub ameninţarea cu arma de vânătoare, inculpaţii i-au cerut bani.
La răspunsul că nu are bani, inculpaţii l-au întrebat care din fraţii săi are bani. Răspunsul a fost acelaşi, în sensul că nici unul nu posedă bani.
Între timp, din vila alăturată, S.D. a fost strigat de sora sa. Inculpaţii i-au dat voie să deschidă geamul şi să-i răspundă, timp în care inculpatul S.I. îl ţinea sub ameninţarea armei.
După ce a închis fereastra, S.D. a fost lovit în cap cu un corp dur, motiv pentru care a căzut în genunchi. În aceste împrejurări inculpatul S.M. l-a legat, cu o sârmă, cu mâinile la spate, întrebându-l din nou unde sunt banii.
În continuare, S.D. a fost avertizat că în situaţia în care nu va spune unde sunt banii va fi împuşcat, împrejurare în care arma de vânătoare a fost îndreptată către el, după care s-a tras un foc în perete, ameninţarea continuând, în sensul că îi vor trece gloanţele prin cap.
În acelaşi timp, inculpaţii l-au legat de picioare, au făcut legătura mâini-picioare şi l-au întins pe pat, intenţionând să-i bage în gură o bucată de tricou rupt, renunţând în situaţia în care victima le-a spus că nu poate respira pe nas.
În acest timp, B.C. a fost trimis de soţie în curtea vilei alăturate ca să aducă nişte zarzavat, dar când a ajuns acolo, ştiind că în cameră este S.D., l-a strigat. Pentru că nu a răspuns, a privit spre fereastră şi a văzut umbra unei persoane. Urcând în cameră, B.C. a fost întâmpinat de inculpaţi, unul din ei fiind înarmat cu arma de vânătoare, iar celălalt cu un fier, spunându-i să nu facă vreo prostie, după care a scos din buzunar un cartuş netras şi i l-au arătat, cerându-i să se supună ordinelor lor.
Dus în cameră, B.C. l-a văzut pe S.D. întins în pat, cu faţa în jos şi legat cu sârme de mâini şi picioare.
Inculpaţii au procedat la fel şi cu B.C., în sensul că l-au legat cu sârme de mâini şi picioare şi i-au pus o cârpă în gură, după care l-au căutat în buzunare. În urma controlului făcut în buzunare, inculpaţii au găsit cca. 10.000.000 lire turceşti, echivalentul a cca. 20 dolari S.U.A., pe care şi i-au însuşit.
După imobilizarea celor doi, inculpaţii au continuat să caute prin camere, verificând prin locuri ascunse, fără însă a găsi bani.
Nemulţumiţi de rezultatul căutărilor, inculpaţii i-au ameninţat pe cei doi că în situaţia în care nu vor spune unde sunt ascunşi banii, îi vor tăia cu lama şi le vor pune sare pe răni.
În jurul orelor 19,30, M.D. l-a trimis pe S.V. să cumpere băuturi răcoritoare, însă neavând sticle i-a spus acestuia să treacă pe la camera lui S.M. de unde să le ia.
Urcând scările, S.V. a fost auzit de inculpaţi, care l-au imobilizat şi dus cu forţa în cameră, unde l-au ameninţat şi legat de mâini şi picioare.
Inculpaţii i-au spus lui S.V. că nu are nimic cu el, dar îl aşteaptă pe S.M. să-i ia toţi banii şi apoi să-l împuşte, după care au scos cârpa din gură lui B.C., cerându-i, din nou, să spună unde ţine banii S.M.
Pentru a-i deruta, B.C. le-a spus că e posibil ca banii să fie ţinuţi în podul vilei unde sunt porumbei.
Cu ajutorul unui ciocan, inculpaţii au spart încuietoarea de la uşa de acces în pod unde au început să caute.
Profitând de lipsa inculpaţilor B.C. a reuşit să stabilească legăturile, s-a dezlegat şi a fugit, sărind pe geam de la etajul I.
La întoarcere, nemaigăsindu-l pe B.C., inculpaţii şi-au dat seama că pot fi prinşi, motiv pentru care au fugit. La plecare inculpatul S.I. a luat cu el şi arma de vânătoare.
B.C. s-a dus la soţia sa, unde se afla şi S.V., cărora le-a spus ce i s-a întâmplat, l-a luat cu el pe acesta şi s-au întors pentru a le da ajutor celorlalţi doi ostateci.
Tocmai în acele momente, inculpaţii părăseau vila, îndreptându-se către pădurea din apropiere.
B.C. şi S.V. au plecat în urmărirea inculpaţilor.
Pentru a le ieşi în faţă inculpaţilor, B.C. a alergat în semicerc, pe un traseu ocolitor, iar S.V. în urma acestora.
La un moment dat inculpaţii au dispărut, căzând într-o groapă, iar S.V. a continuat să-i caute.
În momentul în care a ajuns aproape de groapă, respectiv când mai avea câţiva metri până la aceasta, inculpatul S.I. a tras un foc de armă în direcţia sa, rănindu-l. Zgomotul focului de armă a fost auzit de mai multe persoane, care s-au deplasat în acel loc unde l-au găsit pe S.V. căzut jos.
Între timp şi ceilalţi doi imobilizaţi au fost dezlegaţi, după care au plecat în vila la care era cazată sora lor.
Au fost sesizate autorităţile care s-au deplasat la faţa locului.
Întrucât S.V. era grav rănit, dar încă în viaţă, a fost transportat cu maşina la primul spital, unde nu a fost primit, întrucât nu avea asigurare medicală.
Pentru acelaşi motiv, S.V. nu a putut fi internat nici la alte spitale, acest lucru rezolvându-se, în sensul că a fost internat cu condiţia să plătească asistenţa medicală şi să cumpere sânge pentru transfuzie.
Toate cheltuielile au fost suportate de S.M.
Datorită distanţei mici dintre inculpatul-agresor şi victima S.V., urmare a descărcării armei, în corpul acesteia din urmă au pătruns un număr mare de alice care i-a provocat o hemoragie internă.
S.V. a stat internat, în spital, în Turcia un număr de 12 zile, unde a fost operat şi realimentat cu transfuzii de sânge, după care la data de 20 ianuarie 2000 s-a întors în România, unde a mai fost internat de 4 ori, mai întâi la un spital de Pneumoftiziologie din Iaşi unde a fost operat pentru a i se extrage alice din plămâni, apoi de alte 3 ori la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca – Bucureşti, unde, de asemenea, i s-au scos alte alice din corp.
În total părţii vătămate S.V. i s-a făcut un număr de 15 operaţii chirurgicale pentru a i se scoate alicele din corp.
La data de 18 ianuarie 2002, S.V. a fost examinat de un medic legist care în raportul medico-legal întocmit a concluzionat că leziunile traumatice descrise în biletele de ieşire din spitale şi radiografii au putut fi produse prin lovire cu alice prin împuşcare, cu o armă de vânătoare cu alice şi că leziunile au afectat atât peretele toracic, cât şi plămânii şi spaţiul mediastinal prin alicele care au penetrat peretele toracic.
S-a mai precizat, că victima mai are alice în corp la nivelul plămânului stâng care se manifestă printr-un sindrom dureros toracic şi că leziunile provocate pot data din 31 decembrie 1999, necesitând pentru vindecare un număr de 45-50 zile îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie.
Cei doi inculpaţi, scăpând de urmăritori, au ascuns arma într-un tufiş, după care, au plecat la Istambul, au traversat Bosforul şi la 4 ianuarie 2000 au intrat în România.
Primele cercetări au fost efectuate de poliţia din oraşul Beykoz, cazul fiind înregistrat la nr. 354 din 18 ianuarie 2000 cu autori necunoscuţi, deoarece părţile vătămate nu ştiau despre inculpaţi decât faptul că se numesc L. şi M. şi că sunt din Ploieşti.
Urmare a unor investigaţii ample efectuate, în luna ianuarie 2002, organele de poliţie au reuşit să identifice pe cei doi agresori în persoana inculpaţilor S.I. (L.) şi S.M.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă S.V. şi inculpaţii S.M. şi S.I.
Partea civilă S.V. a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, susţinând că, suma de bani la care au fost obligaţi inculpaţii este mult prea mică faţă de suferinţele fizice şi psihice suportate, de cheltuielile efectuate cu operaţiile chirurgicale, solicitând majorarea acestora la suma de 200.000.000 lei.
Prin recursurile declarate inculpaţii au criticat hotărârea cu privire la greşita lor condamnare pentru o parte din faptele pentru care au fost trimişi în judecată, susţinând că se fac vinovaţi numai pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, pentru restul faptelor solicitând a se dispune achitarea.
Diferit, inculpatul S.I. a mai susţinut că în ce-l priveşte urmărirea penală nu este completă, întrucât lipsesc relaţiile de la Jandarmeria din oraşul Beykoz unde a avut loc incidentul, motiv pentru care a solicitat restituirea cauzei la organul de urmărire penală, în vederea completării acesteia, în sensul arătat.
În subsidiar, tot printr-un motiv comun de casare, inculpaţii au criticat hotărârea primei instanţe şi cu privire la pedepsele aplicate pe care le consideră prea aspre, solicitând reducerea lor.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 513 din 20 noiembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă S.V. şi inculpaţii S.M. şi S.I. Pentru inculpaţi s-a dedus timpul arestării de la 24 ianuarie 2002, la zi.
Ca urmare a respingerii recursului, partea civilă a fost obligată să plătească statului suma de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpaţii la câte 400.000 lei fiecare, cu acelaşi titlu, inculpatul S.M. urmând să fie obligat şi la plata sumei de 300.000 lei reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu, sumă ce urmează a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat:
„Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost corect reţinute de instanţa de fond, fiind confirmate de declaraţiile părţilor vătămate S.V., S.D., M.D. şi B.C., care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, cu procesul verbal de confruntare şi recunoscute parţial de inculpaţi, în sensul că la data de 31 decembrie 1999, inculpaţii aflându-se în Turcia şi cunoscând pe partea vătămată S.M., fratele victimei, au fost găzduiţi o noapte în camera vilei în care acesta locuia şi în după-amiaza zilei, făptuitorii au pătruns prin forţarea încuietorilor, în interior, pentru a sustrage bani, dar au fost surprinşi de părţile vătămate" şi că „sub ameninţarea cu o armă de vânătoare, inculpaţii le-au solicitat părţilor vătămate să le spună unde sunt banii numitului S.M. şi ai patronului turc şi le-au legat de mâini şi de picioare cu o sârmă pentru a le determina să le arate locul unde sunt ascunşi banii".
S-a mai arătat că este dovedit şi faptul că, după ce partea vătămată B.C. a reuşit să se dezlege, şi să fugă, de teamă să nu fie prinşi, inculpaţii au părăsit locul faptei luând cu ei şi arma de vânătoare care aparţinea proprietarului vilei, iar în momentul în care riscau să fie prinşi de victima S.V. au tras un foc de armă asupra acesteia, cauzându-i leziunile descrise în raportul medico-legal întocmit în cauză, autorul focului de armă fiind inculpatul S.I.
S-a concluzionat, că faţă de materialul probator administrat în cauză susţinerea inculpaţilor că se fac vinovaţi numai de săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate nu poate fi primită, vinovăţia lor fiind dovedită pentru faptele reţinute în sarcina lor, pentru care în mod corect au fost condamnaţi.
În motivarea aceleiaşi decizii, instanţa de apel a mai arătat că „În mod indirect, inculpaţii au recunoscut că au folosit o armă de vânătoare, susţinând însă că aceasta s-a descărcat accidental."
Cu privire la critica privind individualizarea pedepselor s-a arătat că în cauză au fost respectate criteriile arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul „că s-a ţinut seama de pericolul deosebit de grav al faptelor comise, de starea de recidivă a inculpatului S.M. care a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de numărul mare al faptelor comise, precum şi de atitudinea inculpaţilor care au încercat să nege săvârşirea faptelor, împrejurări faţă de care pedepsele aplicate sunt just individualizate, fiind de natură să asigure prevenţia generală şi reeducarea acestora".
Referitor la apelul declarat de partea civilă S.V. s-a arătat că majorarea despăgubirilor la suma de 200.000.000 lei nu este posibilă, deoarece aceasta, în faţa instanţei de judecată, s-a constituit parte civilă numai cu suma de 70.000.000 lei, sumă pe care aceasta i-a acordat-o în totalitate.
Cu privire la celelalte cheltuieli efectuate după constituirea de partea civilă s-a arătat că, întrucât nu au putut fi cerute în cursul procesului penal, urmează a fi recuperate pe calea unei acţiuni civile, la instanţa civilă.
Împotriva deciziei pronunţată de curtea de apel au declarat recurs inculpaţii S.M. şi S.I., pe care au criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel şi anume:
- greşita condamnare pentru infracţiunile de tâlhărie şi tentativă la această infracţiune şi respectiv, de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, întrucât, în legătură cu aceste fapte, nu sunt întrunite elementele constitutive cerute de lege şi anume intenţia, motiv pentru care au solicitat a se dispune achitarea; iar în cazul în care se va aprecia că totuşi, există unele indicii că ar exista vinovăţie, să se restituie cauza organelor de urmărire penală, pentru administrarea de noi probe, în completare şi care să stabilească adevărata situaţie de fapt.
În legătură cu infracţiunile de tâlhărie, inculpaţii au arătat că nu pot fi reţinute din moment ce ei au venit la locul unde se aflau victimele pentru a-şi recupera paşapoartele reţinute cu o seară în urmă, lucru care s-a şi întâmplat.
În legătură cu tentativa la infracţiunea de omor, inculpatul S.I. a arătat că nu poate fi reţinută deoarece, nu s-a dovedit intenţia de a ucide, rănirea victimei nefiind rezultatul acţiunii sale ci a unei situaţii neprevăzute, şi anume descărcarea instantanee a armei. S-a mai susţinut că sub acest aspect se impunea a se face unele cercetări pentru a se identifica arma folosită, să se stabilească dacă pe aceasta se află amprente şi cui aparţin, şi nu în ultimul rând, dacă alicele găsite în corpul victimei sunt de mărimea şi calibrul armei cu care se presupune că s-a tras.
S-a mai solicitat de către inculpaţi a se reţine că recunosc numai săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, dar că pedepsele aplicate pentru acestea sunt excesiv de severe, motiv pentru care se impune reindividualizarea acestora în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a mai solicitat prin recursurile declarate susţinute oral, cât şi prin memoriile scrise, a se reţine în favoarea lor circumstanţe atenuante, iar în ce priveşte tentativa la infracţiunea de omor şi nu numai a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., constând în aceea că faptele au fost comise sub imperiul unei puternice tulburări.
Asupra recursurilor de faţă:
Analizând actele şi lucrările de la dosar, atât prin prisma motivelor de casare invocate de inculpaţi, cât şi din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile declarate de aceştia sunt nefondate.
Atât prima instanţă, cât şi instanţa de control judiciar, ierarhic superioară, Curtea de apel, au reţinut o situaţie de fapt în acord cu probele existente la dosar, cărora le-a dat o apreciere corectă şi din care rezultă că recurenţii inculpaţi se fac vinovaţi de faptele reţinute în sarcină, fapte pe care le-au încadrat în texte de lege corespunzătoare.
Urmare a reţinerii vinovăţiei, prima instanţă le-a aplicat inculpaţilor pedepse just individualizate cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedepse de justeţe menţinute de instanţa de apel şi care sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Având în vedere faptul că motivele de casare invocate în prezenta cale de atac de către inculpaţi au format obiectul criticilor şi la instanţa de apel, cărora li s-a dat un răspuns detaliat, redat în extenso în considerentele deciziei, cu o motivare bazată pe materialul probator existent la dosar, se constată că reluarea lor nu se mai impune cu atât mai mult cu cât instanţa de recurs şi le însuşeşte pe deplin ca fiind în acord cu probele de la dosar.
Diferit însă, se impune a fi făcute unele precizări cu privire la faptele contestate de inculpaţi, şi anume:
a) Este fără îndoială dovedit că ambii inculpaţi s-au deplasat la locuinţa unde era cazată partea vătămată S.M., care îi găzduise în noaptea precedentă, şi care, pentru a nu avea probleme cu organele de ordine locale, pe timpul nopţii, le-a reţinut paşapoartele.
În legătură cu acest aspect, în contradicţie cu cele susţinute de inculpaţi rezultă din declaraţia lui S.M. că a doua zi dimineaţă, la plecare, paşapoartele au fost înapoiate inculpaţilor.
Prin urmare, paşapoartele fiind returnate, inculpaţii nu mai aveau nici un motiv să revină la locuinţa acestuia şi să pătrundă în interior în lipsa sa.
Cu toate acestea, în după amiaza aceleiaşi zile, inculpaţii au revenit la locuinţa lui S.M. şi deşi a constatat că nimeni nu se află în interior, prin efracţie, au pătruns înăuntru.
Dacă aceştia ar fi venit la locuinţa lui S.M. în ideea de a-şi recupera paşapoartele cum au susţinut, fără îndoială că ar fi trebuit să aştepte venirea celui căruia le-a încredinţat, să discute cu acesta şi să rezolve eventualul diferend.
Inculpaţii nu numai că nu au procedat în acest fel, dar cum s-a arătat, prin forţă au pătruns în interior iar apoi, pe rând, pe măsură ce au sosit părţile vătămate le-a imobilizat şi ameninţat cu o armă, fie solicitându-le să le spună unde sunt ascunşi banii pe care i-ar deţine S.M. sau patronul acestuia, fie controlându-i pe aceştia prin buzunare pentru a vedea dacă sunt posesorii vreunei sume, iar în cazul în care au găsit asemenea valori şi le-au însuşit.
Acest mod de a proceda al inculpaţilor este pe deplin dovedit cu probele de la dosar şi în special declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale întocmite în cauză.
Procedând în acest fel este evident că inculpaţii, în situaţia în care au găsit bani asupra uneia din părţile vătămate, pe care şi i-au însuşit în condiţiile arătate se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, iar în cazul persoanelor de la care nu au găsit nimic, că se fac vinovaţi de săvârşirea tentativei la această infracţiune, intenţia de a-şi însuşi bani prin acte de violenţă şi într-un caz şi în altul fiind de necontestat.
Prin urmare, fiind dovedită vinovăţia inculpaţilor pentru aceste fapte, condamnarea lor este legală.
b) Cât priveşte tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav reţinută în sarcina inculpatului S.I. este, de asemenea, de necontestat.
Rezultă din probe că la plecarea precipitată din locuinţa lui S.M., inculpaţii au luat cu ei arma de vânătoare pe care o folosise pentru ameninţarea părţilor vătămate supuse actelor de tâlhărie.
Este, de asemenea, dovedit că arma s-a aflat în posesia inculpatului S.I. şi că acesta, în momentul în care victima S.V. s-a apropiat de locul unde se aflau (o groapă) a tras un foc în direcţia acestuia, rănindu-l şi cauzându-i leziunile constatate prin actele medicale.
În legătură cu acest aspect, inculpatul a încercat să acrediteze ideea, fie că nu el a tras cu arma, fie că aceasta s-a descărcat accidental.
Această din urmă ipoteză nu poate fi luată în seamă, deoarece inculpatul aflându-se în groapă, deci sub nivelul solului unde se afla victima, dacă arma s-ar fi descărcat accidental, fără îndoială că glonţul, respectiv alicele ar fi avut direcţia către în sus şi deci nu ar fi avut cum să lovească pe victimă.
Ori aşa cum s-a stabilit, inculpatul a îndreptat arma către victimă, care îl urmărea, după care a tras un foc, cu intenţia nemijlocită de a ucide, întrucât aceasta îl urmărea pe cei doi făptuitori, încercând în acest fel să scape de consecinţele faptele lor.
Împrejurarea că focul de armă a fost declanşat de la o distanţă de 3-4 m ori 10-13 m nu este de natură să înlăture vinovăţia inculpatului câtă vreme s-a dovedit că el este cel care a tras, în actele medicale întocmite în cauză confirmă acest fapt.
În aceste condiţii, identificarea armei nu prezintă interes pentru cauză, din moment ce acest lucru este dovedit, respectiv că inculpatul este acela care a tras focul de armă cu o armă de vânătoare şi că între acţiunea sa şi rezultatul produs, cauzarea de leziuni victimei, există raport de cauzalitate, în corpul victimei identificându-se numeroase alice.
Aspectele „teoretice" în legătură cu armele de foc invocate în notele scrise, nu pot constitui decât simple păreri ale acestuia care însă nu sunt în măsură să înlăture vinovăţia sa.
Prin urmare, neexistând nici un temei care să justifice cererea inculpaţilor fie de a se dispune achitarea, fie de a se restitui cauza la organul de urmărire penală, în vederea completării materialului probator, în legătură cu faptele contestate (tentativa la infracţiunea de tâlhărie, tâlhărie şi respectiv tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav) motivele de casare ce vizează aceste aspecte sunt nefondate şi ca urmare nu pot fi primite.
Cât priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor, pentru considerentele arătate în motivarea instanţei de apel se constată că au fost just individualizate şi nu se impune a fi reduse.
În favoarea inculpaţilor, nu se poate reţine nici circumstanţe atenuante, fie pentru numărul mare de fapte comise şi gravitatea acestora, fie pentru starea de recidivă cum e cazul inculpatului S.M., după cum nu sunt nici un fel de dovezi că inculpatul S.I. a săvârşit tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav, în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere că victima S.V. nu a comis nici una din acţiunile arătate în acest text de lege.
În concluzie, recursurile declarate de inculpaţii S.M. şi S.I., fiind nefondate, întrucât în cauză nu se identifică şi existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că acestea sunt nefondate şi a fi respinse ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.M. şi S.I. împotriva deciziei penale nr. 513 din 20 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 24 ianuarie 2002 la 18 februarie 2004, pentru ambii inculpaţi.
Obligă pe recurenţi să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 936/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 948/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
