ICCJ. Decizia nr. 930/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 930/2004
Dosar nr. 3897/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 218 din 19 mai 2003, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul S.I. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i), cu referire la alin. (3) lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod.
Inculpatul a fost obligat, în solidar cu ceilalţi doi inculpaţi, condamnaţi şi ei în cauză, la plata sumei de 100.137.642 lei despăgubiri civile, către partea civilă R. S.A., Direcţia Telecomunicaţii Dâmboviţa şi la 600.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în seara zilei de 7 decembrie 2002, la iniţiativa numitului G.I. (pentru care s-a dispus disjungerea, deoarece s-a sustras urmăririi penale) inculpaţii N.I., S.V. şi S.I. s-au deplasat cu atelajul primului inculpat, pe raza localităţii Cuparu pentru a sustrage cablu telefonic montat pe stâlpii reţelei telefonice.
Inculpatul S.I. s-a urcat pe stâlpi şi a tăiat cu o foarfecă, dată de inculpatul G.I., care a rămas la baza stâlpilor, cablul telefonic, pe care inculpaţii S.V. şi N.I. l-au strâns în colaci, pe care i-a pus în căruţa lui N.I., şi în timp ce se îndreptau spre locuinţa inculpatului G.I., au fost surprinşi de un echipaj de poliţie.
Inculpaţii S.I., G.I. şi S.V. au reuşit să fugă, iar N.I. a fost prins.
Situaţia de fapt, astfel reţinută, a fost stabilită în baza depoziţiilor de martori şi al recunoaşterii comiterii faptei de către inculpaţii S.V. şi N.I., atât în faza de urmărire penală, cât şi a celei de cercetare judecătorească.
Inculpatul S.I. a negat constant participarea sa alături de ceilalţi la săvârşirea faptei, vinovăţia sa fiind stabilită pe baza coroborării declaraţiilor martorilor cu cele ale inculpaţilor S.V. şi N.I.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termen legal, toţi inculpaţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, S.I., considerând că nu sunt probe suficiente în dovedirea vinovăţiei sale, a solicitat ca, prin admiterea apelului şi desfiinţarea hotărârii, să se dispună achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Secţia penală a Curţii de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 358 din 11 august 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, constatând că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă, în concordanţă cu probele administrate în cursul procesului, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.I., vinovăţia sa rezultă din declaraţiile celorlalţi inculpaţi, coroborate cu cele ale martorilor A.F., I.C., A.V., F.I.V. şi I.V.
În termen legal, Decizia a fost atacată cu recursul inculpatului, referitor la netemeinicia hotărârii atât sub aspectul rezolvării laturii penale, cât şi a celei civile a cauzei, deoarece nu sunt probe suficiente care să-i dovedească vinovăţia, situaţie în care solicită ca, prin admiterea recursului şi casarea hotărârilor să se dispună, în principal, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., şi respingerea cererii de despăgubiri formulată de Direcţia de Telecomunicaţii Dâmboviţa din cadrul R. ori trimiterea la prima instanţă pentru rejudecare cu administrarea de noi probe, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În ceea ce priveşte latura civilă, se consideră că, din documentele existente nu rezultă cu certitudine valoarea pagubei produse părţii civile, impunându-se administrarea de noi mijloace de probă de către instanţa de fond, unde ar trebui trimisă cauza spre rejudecare.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, pct. 10 şi pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. În acest sens, hotărârile sunt supuse casării când „s-a comis o eroare gravă de fapt" în cazul în care, contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanţa a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs a confirmat condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal faţă de acesta, conform art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (referitor la rezolvarea acţiunii penale) în temeiul unor fapte reţinute în mod vădit greşit.
Revenind la cauză, din coroborarea probelor, rezultând din mijloacele de probă dispuse şi administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct, nemijlocit a celei judecătoreşti rezultă că la sustragerea cablului telefonic a participat şi inculpatul S.I., care s-a suit pe stâlpi şi a tăiat cablul, după care, împreună cu ceilalţi trei coinculpaţi l-au strâns în „colaci" pe care i-au pus în căruţa unuia dintre ei, unde au şi fost găsiţi de către organele de poliţie.
- Astfel, imediat după comiterea faptei, în jurul orei 1,45, din noaptea de 7 decembrie 2002, organele de poliţie din comuna Dragoiana, care îşi desfăşura serviciul obişnuit de patrulare, au observat pe partea stângă a drumului comunal între satele Cuparu şi Burduca o bucată de cablu din reţeaua telefonică care atârna de pe stâlp pe sol.
În apropierea locului l-au găsit pe martorul A.V., care îşi aştepta ginerele, ce urma să vină cu un autoturism pentru a merge împreună la oborul săptămânal de vite din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş, şi care i-a relatat poliţiştilor că numai în urmă cu cinci minute au trecut patru persoane de sex bărbătesc ce însoţeau o căruţă trasă de un cal, târând după ei câte o bucată de cablu, în lungime de circa 10 m fiecare.
Între timp a sosit şi ginerele martorului, cu autoturismul în care s-au urcat cu toţii şi au pornit pe urmele căruţei pe care au ajuns-o destul de repede, dar la somaţia de către poliţişti a celor patru persoane ce mergeau pe lângă ea, trei au fugit pe câmp, iar cel rămas, proprietarul căruţei, N.I. (în acelaşi sens şi declaraţia martorului D.I.) le-a descris la sediul poliţiei din Găieşti modul în care s-au desfăşurat faptele şi persoanele cu care a acţionat împreună la tăierea şi strângerea cablului telefonic, precizând că de pe stâlpi (4), cablul a fost tăiat de către „I. al lui B. din satul Chirca, comuna Mogoşani" (aşa era poreclit inculpatul S.I.).
Inculpatul N.I. descrie în mod complet şi pe etape modul în care s-a desfăşurat întreaga activitate infracţională, la care a participat activ şi inculpatul S.I., atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi a celor de judecată, fapte relatate în acelaşi fel şi de către inculpatul S.V., din coroborarea cărora nu rezultă nici o contradicţie în legătură cu fapta de sustragere a cablului telefonic.
Evidenţierea de către apărare, în motivarea recursului, a unor „contradicţii" în legătură cu numărul celor care s-au deplasat, cu locurile unde au fost văzuţi ori cu modul în care s-a stabilit înţelegerea între cei patru inculpaţi, cu privire la comiterea faptei, contradicţii în raport cu care se ajunge la concluzia (desigur eronată) că, la furt au participat doar inculpaţii S.V., N.I. şi G.I., nu prezintă relevanţă juridică pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt, deoarece declaraţiile care le consemnează sunt ale unor martori care, la un moment dat, i-au văzut pe toţi inculpaţii într-un anumit loc (discotecă sau bar), dar care nu au nici o cunoştinţă despre fapta propriu-zisă, despre care nu fac dealtfel nici o referire.
În raport cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi, coroborate cu cele ale martorilor A.V. şi D.I., ginerele său, care sunt edificatoare în stabilirea vinovăţiei inculpatului S.I., în mod corect instanţele au înlăturat ca nesincere şi formulate pro causa declaraţiile concubinei acestuia, I.D., a tatălui său S.C. şi a cumnatei sale, I.M. care au menţionat că de la ora 21,00 inculpatul a fost acasă „unde s-a uitat la televizor şi apoi s-a culcat".
În consecinţă, fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi vinovăţia inculpatului S.I. pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) şi alin. (3) lit. h) C. pen., rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate şi just apreciate de către cele două instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situaţiei reale, situaţie în care nu se impune trimiterea dosarului, în vederea completării probatoriului, la prima instanţă.
2. Nefondat se dovedeşte şi cazul de recurs referitor la aplicarea unei pedepse greşit individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), deoarece la stabilirea şi menţinerea pedepsei de 4 ani închisoare, care reprezintă minimul special prevăzut de lege pentru furtul calificat reţinut în cauză, instanţele au luat în considerare împrejurările concrete în care s-a comis furtul: de un grup, în timp de noapte, asupra unui produs cu valoare economică deosebită, cablu telefonic, şi cu consecinţe în ceea ce priveşte asigurarea fluenţei convorbirilor telefonice plătite de abonaţi şi nu în ultimul rând cu aprecierea atitudinii inculpatului care în prezenţa unor probe indubitabile ce atestau participarea sa activă la comiterea infracţiunii de furt calificat a negat-o în mod constant, fără un suport probator solid, de necontestat.
3. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la „neînţelegerea modului în care s-a calculat" valoarea prejudiciului, şi acesta se dovedeşte nefondat, întrucât încă din faza de urmărire penală, partea vătămată R. S.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.137.642 lei, reprezentând prejudiciul produs de către inculpaţi prin fapta lor, calculat conform documentaţiei depuse la dosar, şi rămas neschimbat pe întreaga desfăşurare a procesului penal.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 358 din 11 august 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 928/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 932/2004. Penal. Legea 26/1996. Recurs în... → |
|---|
