ICCJ. Decizia nr. 936/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.936/2004
Dosar nr. 5667/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin rechizitoriul nr. 3046/P/1996 din 31 ianuarie 1997, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest, a inculpatului C.K.X., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativa de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 26, raportat la art. 20 şi art. 21, raportate la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, la 26 ianuarie 1995, inculpatul l-a însoţit pe numitul K.S. la locuinţa părţii vătămate Z.T.J., a intrat cu acesta în scara blocului şi a asistat la împuşcarea acesteia, după care a părăsit locul faptei.
Prin sentinţa nr. 217 din 11 noiembrie 1997, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a achitat pe inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Apelul şi recursul declarate de parchet au fost respinse prin deciziile nr. 120 din 6 mai 1998 a Curţii de Apel Bucureşti şi nr. 1184 din 22 martie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 361 din 11 aprilie 2003, a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 217 din 11 noiembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, care a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 403 C. proc. pen., o asemenea cerere este inadmisibilă, întrucât „chiar dacă martorii L.J.H. şi W.A.K. au avut o atitudine oscilantă în faţa instanţei de judecată, la judecarea în fond a conaţionalului lor C.K.X., prin care acesta a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii complicităţii la tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. b) C. pen., declaraţiile mincinoase ale acestor doi martori nu au condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale şi netemeinice şi în consecinţă nu este îndeplinită cerinţa, prevăzută de art. 394 alin. (3) C. proc. pen.".
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 481 din 29 august 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 361 din 11 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, apreciind că pentru admisibilitatea cazului de revizuire invocat de parchet în cererea formulată, respectiv art. 394 lit. b) C. proc. pen., este necesar ca, în cauza soluţionată definitiv şi a cărei revizuire se solicită, martorii sau unii dintre ei „să fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă (se impune existenţa unei hotărâri definitive de condamnare şi nu o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală), iar această mărturie mincinoasă dovedită prin mijloacele de probaţiune prevăzute de lege să fi condus la pronunţarea unei hotărâri netemeinice şi nelegale", aspecte care în cauză nu se regăsesc.
În termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, considerând că instanţa de control judiciar a făcut o aplicare greşită a legii, respectiv, a dispoziţiilor cuprinse în art. 385 alin. (1) teza a doua C. proc. pen., şi anume: din examinarea ordonanţei procurorului (dată în soluţionarea dosarului nr. 1766/P/2001) rezultă că cercetările efectuate au confirmat existenţa infracţiunilor de determinare la mărturie mincinoasă, săvârşită de învinuita G.Y.P. şi, respectiv, de mărturie mincinoasă comisă de învinuiţii L.J.H. şi W.A.K. Procurorul a reţinut că fapta primilor doi a existat, a fost comisă cu vinovăţie, dar în raport de datele ce caracterizează persoana făptuitorilor „aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni". Cu privire la cel de-al treilea martor, s-a dovedit că acesta a comis fapta de mărturie mincinoasă fără vinovăţie, fiind constrâns prin diverse ameninţări făcute de colegii de detenţie, membri ai grupării infracţionale din care făcea parte şi inculpatul C.K.X.
Examinând Decizia atacată, în raport de cazul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
În acest sens, potrivit art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută când un martor, expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, iar conform art. 395 alin. (1) din acelaşi cod, această situaţie se dovedeşte prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.
Cazul menţionat, ca şi cele de la literele c şi d ale aceluiaşi articol, constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale (de exemplu, încadrarea greşită a faptei imputate pentru a o face să beneficieze de amnistie sau pentru a face posibilă împăcarea părţilor ori, invers, pentru a înlătura aceste cauze de încetare a procesului penal), sau netemeinicie a unei hotărâri definitive de achitare, încetare a procesului penal sau de condamnare (art. 345 alin. (1) C. proc. pen.).
În literatura de specialitate s-a considerat că dovada acestor cazuri de „fraudă procesuală" (art. 394 alin. (1) lit. b) şi d)) privind fapte ilicite cu caracter penal trebuie să rezulte din hotărâri penale, atunci când au făcut obiectul unei judecăţi, sau din ordonanţă a procurorului, în situaţia în care cercetarea acestor fapte s-a oprit în faza urmăririi penale, aşadar pentru aceste cazuri autorii lor trebuie să fi fost traşi la răspundere penală.
Aşa fiind, hotărârile penale sau ordonanţele procurorului fac dovadă, dacă prin ele se constată existenţa faptelor şi a vinovăţiei făptuitorilor, chiar dacă au survenit cauze, care au împiedicat trimiterea în judecată sau condamnarea celor vinovaţi (amnistie, decesul inculpatului după punerea în mişcare a acţiunii penale şi a efectuării cercetărilor, dar înainte de trimiterea în judecată).
Revenind la cauză, se constată că pentru învinuiţii L.J.H. şi W.A.K. (martorii ale căror declaraţii au fundamentat soluţia de achitare a inculpatului C.K.X.) nu s-a constatat săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, deoarece nu au fost trimişi în judecată şi nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare a acestora în acest sens, iar prin ordonanţa din 4 iunie 2002, de scoatere de sub urmărire penală, lui L.J.H. i s-a aplicat o amendă administrativă, în baza art. 2491, art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 90 şi art. 92 C. pen. de 100.000 lei, iar în ce-l priveşte pe W.A.K., scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), s-a făcut în baza art. 2491, art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (a revenit asupra declaraţiilor anterioare şi a avut o atitudine oscilantă cu ocazia reaudierii sale din 18 ianuarie 2001, revenind la primele declaraţii, care îl indicau pe C.K.X., din dosarul nr. 4508/2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală).
De altfel, achitarea lui C.K.X. nu s-a datorat exclusiv depoziţiilor, apreciate ca mincinoase, ale lui W.A.K. şi L.J.H., ci şi a altor martori. Ori, cazul de revizuire în discuţie are în vedere situaţia în care s-a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, fundamentată în exclusivitate pe depoziţiile unor martori, faţă de care ulterior s-a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru mărturie mincinoasă.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazului de recurs invocat, deoarece prin hotărârea instanţei nu s-a făcut o greşită aplicare a legii, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 481 din 29 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe condamnatul C.K.X.
Onorariul în sumă de 200.000 lei, cuvenit pentru apărarea din oficiu a condamnatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 933/2004. Penal. Art.184 alin.2 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 946/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
