ICCJ. Decizia nr. 955/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.955/2004
Dosar nr. 5828/2003
Şedinţa publică din 18 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1000 din 10 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul M.A.F., în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., la un an închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului şi dedusă prevenţia de la 15 aprilie 2003 la zi.
S-a luat act că partea vătămată M.A.M. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 15 aprilie 2003, în timp ce partea vătămată M.A.M. şi prietenul ei L.S., stăteau pe o bancă în Parcul Herăstrău, inculpatul M.A.F., însoţit de un alt tânăr, care însă a aşteptat mai departe, s-a apropiat de aceştia, cerându-le o ţigară şi oferind în schimb un bilet de papagal.
După aceasta inculpatul le-a propus să mai i-a câteva bilete la preţul de 10.000 lei bucata şi, deşi a fost refuzat, le-a pus pe banca tinerilor, cerându-le de data aceasta suma totală de 250.000 lei.
La insistenţele inculpatului, partea vătămată M.A.M. i-a oferit suma de 60.000 lei, primită de acesta însă, în continuare inculpatul a pretins diferenţa sau să i se dea un gaj, respectiv ori geaca băiatului, ori lănţişorul sau inelul tinerei.
Fiind refuzat, inculpatul a trecut la ameninţări, în sensul că dacă nu îi satisfac pretenţiile o să iasă rău, o să „le strice ziua", introducând sugestiv mâna în buzunar, ceea ce a fost perceput de partea vătămată ca un gest de luare a unui obiect tăietor.
Sub stăpânirea acestei stări de teamă, generată de ameninţările inculpatului, partea vătămată M.A.M. şi-a scos inelul de pe deget şi i l-a dat, acesta îndepărtându-se apoi cu prietenul său, aflat în aşteptare în apropiere.
Imediat partea vătămată a sesizat o patrulă de jandarmi, care a reuşit să-l identifice în parc pe inculpat.
Prejudiciul a fost recuperat.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, invocând netemeinicia acesteia sub aspectul individualizării pedepsei, considerată severă şi solicită reducerea acesteia.
Prin Decizia penală nr. 728 din 4 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, motivând în scris şi susţinut oral, personal şi apărătorul ales, în sensul achitării recurentului, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., întrucât nici obiectiv, nici subiectiv nu sunt realizate condiţiile infracţiunii imputate.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat, se întemeiază pe cazul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., însă nu este fondat.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă este corectă şi rezultă din procesele-verbale de constatare şi percheziţie corporală, declaraţia martorului L.S., coroborate cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate şi, parţial, cu declaraţiile inculpatului.
Este astfel, temeinic stabilit că inculpatul, prin insistenţe vizând aparent lucruri inofensive, a determinat-o pe partea vătămată să primească bilete de papagal, pentru ca apoi, să-i pretindă arbitrar un preţ de câteva ori mai mare, decât cel comunicat iniţial.
Partea vătămată a fost practic obligată de către inculpat să-i remită inelul de pe deget, aflându-se sub stăpânirea temerii datorate ameninţărilor cu producerea unui rău, în cazul în care nu ar fi acceptat condiţiile puse de făptuitor.
Indiferent de forma pe care o îmbracă, respectiv verbală sau prin gesturi, ameninţarea, pentru a realiza conţinutul acţiunii adiacentă la tâlhărie, trebuie să fie de natură să producă o temere gravă în psihicul părţii vătămate.
Această condiţie a fost realizată în cauză şi numai aceasta explică gestul părţii vătămate de a-i remite inculpatului inelul, de o valoare de multe ori mai mare decât preţul, şi aşa exagerat, pretins, precum şi comportarea ulterioară a victimei, care a anunţat prima patrulă de jandarmi întâlniţi.
Că inculpatul a urmărit însuşirea, în condiţiile date, a inelului părţii vătămate rezultă şi din aceea că, deşi a folosit pretextul primirii în gaj a bunului, nu a propus şi stabilit nici o condiţie de timp şi loc pentru restituirea bijuteriei, în cazul achitării sumei cerute pentru biletele de papagal.
Aşa fiind şi constatând că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va scade timpul arestării preventive de la 15 aprilie 2003, la 18 februarie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.F., împotriva deciziei penale nr. 728 din 4 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 15 aprilie 2003, la 18 februarie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 954/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 958/2004. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
