ICCJ. Decizia nr. 959/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 959/2004
Dosar nr. 5648/2003
Şedinţa publică din 18 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 832 din 19 decembrie 2000, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul B.L.V., în baza art. 208 – art. 209 alin. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 40 milioane lei despăgubiri către partea civilă G.J., luând act că celelalte părţi vătămate nu s-au constituit părţi civile.
Instanţa a reţinut, în fapt, că, în perioada ianuarie 1999 – ianuarie 2000, inculpatul a sustras, repetat din locuinţele părţilor vătămate D.V., V.V., G.J., K.C. şi M.F., bunuri în valoare de aproximativ 70.000.000 lei.
Apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii sus-menţionate a fost respins ca tardiv prin Decizia penală nr. 713 din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa de control judiciar a reţinut că inculpatul a declarat apelul la data de 9 octombrie 2003.
Făcând verificări la Biroul Executări Penale al Tribunalului Bucureşti, instanţa de apel a constatat, pe baza referatului, că la data de 18 ianuarie 2001, hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă prin neapelare şi că la data de 20 decembrie 2000, a fost comunicat extras de pe dispozitivul hotărârii inculpatului la locul de detenţie de la acea dată, respectiv arestul D.G.P.M.B.
Asemeni, s-a reţinut că în cauză a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 1077 din 18 ianuarie 2001, comunicat inculpatului, care confirmă primirea acestuia la 2 februarie 2001, prin administraţia locului de detenţie de la D.G.P.M.B.
Faţă de cele menţionate, s-a constat că apelul a fost declarat după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac.
Împotriva deciziei penale sus-menţionate inculpatul a declarat recurs, susţinând oral netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul constatării tardivităţii apelului declarat, deoarece nu a primit şi nici nu a semnat de primirea hotărârii instanţei de fond.
Verificând hotărârea criticată în raport cu motivele invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de declarare a apelului pentru inculpatul deţinut curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, care se face conform art. 182, cu referire la art. 181 C. proc. pen., respectiv cu dovada de primire sub semnătură.
Raportând aceste dispoziţii legale la situaţia din cauză, se constată că la dosar nu există nici o dovadă că i s-a comunicat inculpatului copia de pe dispozitivul hotărârii instanţei de fond.
Referatul invocat de instanţa de apel, atestă doar că s-a comunicat inculpatului la locul de detenţie, respectiv Arestul D.G.P.M.B., la 20 decembrie 2000 extrasul sentinţei penale nr. 832 din 19 decembrie 2000, fără însă să se confirme sau să se facă dovada că actul a şi fost primit de către inculpat.
Asemenea, nu rezultă din nici o dovadă că inculpatul ar fi primit mandatul de executarea pedepsei, confirmarea fiind doar pentru primirea actului de către administraţia locului de deţinere.
Faţă de cele ce preced, constatând că nu există la dosar dovezi de primire, de către inculpat, a copiei de pe dispozitivul sentinţei penale nr. 832 19 decembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, dată de primire care iniţiază curgerea termenului de declarare a apelului, se concluzionează că apelul declarat de inculpat la 9 octombrie 2003 este în termen.
De urmare, admiţând recursul inculpatului, se va dispune casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.L.V. împotriva deciziei penale nr. 713 din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează hotărârea atacată.
Trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 958/2004. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 960/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
