ICCJ. Decizia nr. 953/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 953/2004
Dosar nr. 5713/2003
Şedinţa publică din 18 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 750 din 2 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. şi art. 21 lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.M. la o pedeapsă de 9 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei, conform art. 65 C. pen.
Inculpatul a fost obligat la 600.000 lei despăgubiri civile către partea civilă R.M.
În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului Bucureşti pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În noaptea de 21 decembrie 2002, orele 23,20, inculpatul N.M. a deposedat pe partea vătămată R.M.V. ce se deplasa pe str. Vergului, prin ameninţarea cu cuţitul, de geanta în care avea bunuri personale.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel inculpatul, solicitând redozarea pedepsei aplicate pe care a considerat-o aspră.
Prin Decizia penală nr. 624 din 23 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 21 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., fiind menţinute în rest dispoziţiile hotărârii atacate.
S-a motivat schimbarea juridică a faptei prin aceea că, fapta de tâlhărie a fost comisă în loc public, pe timp de noapte de către inculpat care era înarmat cu un cuţit, dar nu în locuinţa părţii vătămate, aşa încât, prin operaţiunea juridică de mai sus a fost înlăturată agravanta, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul care a cerut reducerea pedepsei pe care a apreciat-o aspră în raport de fapta comisă.
Critica urmează a fi examinată în raport de prevederile cazului de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., constatându-se a fi nefondat pentru cele ce urmează.
Recurentului inculpat i s-a aplicat o pedeapsă de 9 ani închisoare (cu doi ani peste limita minimă legală), în condiţiile în care a comis o faptă de tâlhărie prin ameninţarea părţii vătămate cu un cuţit, pe timp de noapte şi în loc public. Ca atare, tâlhăria comisă în contextul celor trei agravante menţionate atrage o răspundere penală accentuată, fiind sancţionată de legiuitor de la 7 ani la 20 ani închisoare.
Mai mult, nu pot fi apreciate în favoarea sa nici datele personale, recurentul inculpat săvârşind fapta de tâlhărie în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. şi redată de numeroase condamnări pentru fapte de aceeaşi natură.
Desigur, în acest context, nu este posibilă o reducere a pedepsei aplicate, pe de o parte, pentru că este proporţională pericolului faptei şi făptuitorului, fiind stabilită în considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar pe de altă parte, numai în condiţiile executării ei, în limitele şi modalitatea de executare dispusă, poate asigura realizarea cerinţelor art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, critica nu este fondată şi cum nu s-au constatat nici alte motive de casare, urmare a verificării din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 624 din 23 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 952/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 954/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
