ICCJ. Decizia nr. 1118/2005. Penal. Art.242, 248, 264 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1118/2005
Dosar nr. 4143/2003
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7/ P din 5 septembrie 2003, Curtea de Apel Oradea a condamnat pe inculpatul L.G. la:
- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că mai sus-menţionatele pedepse sunt graţiate, în întregime şi condiţionat, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 7 din aceeaşi lege.
De asemenea, inculpatul L.G. a mai fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării acestei din urmă pedepse, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul L.G. a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul L.G., în perioada 1 ianuarie 1999 - 4 ianuarie 2002, a îndeplinit funcţia de ofiţer de cercetare penală la I.P.T.F. Satu Mare. Într-un număr de 23 de dosare de urmărire penală cu care a fost sesizat, acesta nu a întocmit lucrările ce se impuneau.
În luna ianuarie 2002, când a fost transferat de la vechiul loc de muncă din Satu Mare, la altul din municipiul Oradea, inculpatul a luat cu el un număr de 22 de dosare, iar pe un altul l-a ascuns la vechiul loc de muncă, printre nişte formulare.
Pentru a se nu afla că dosarele nu au fost terminate, inculpatul, în registrul de evidenţă, le-a trecut ca fiind predate la parchet, aspect care ulterior s-a dovedit a fi neadevărat.
În urma probatoriului administrat în cauză s-a apreciat că:
- fapta inculpatului de a sustrage cele 23 de dosare de urmărire penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen.;
- fapta aceluiaşi inculpat de a lăsa nelucrate mai multe dosare penale o perioadă îndelungată de timp, existând pericolul prescripţiei răspunderii penale, întruneşte elementele infracţiunii de abuz în serviciu în contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 alin. (1) C. pen.;
- fapta inculpatului L.G. de a nu cerceta la timp pe inculpaţii din cele 23 de dosare, unora eliberându-le şi paşapoartele cu ajutorul cărora au şi plecat în străinătate, îngreunând sau zădărnicind în acest fel urmărirea penală, întruneşte elementele infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 264 alin. (1) C. pen. şi
- fapta aceluiaşi inculpat de a fi făcut menţiunea neadevărată în registrul de evidenţă al dosarelor de urmărire penală, în sensul că cele 23 de dosare au fost terminate şi predate parchetului, întruneşte elementele infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul L.G. pe care a criticat-o cu privire la greşita sa condamnare, întrucât pe de o parte, probele de la dosar nu sunt în măsură să dovedească vinovăţia iar, pe de altă parte, judecata a avut loc cu încălcarea drepturilor sale procesuale, constând în aceea că, prima instanţă a soluţionat cauza la primul termen de judecată fără a i se da posibilitatea să-şi facă probe în apărare.
Pentru motivele arătate, a solicitat casarea hotărârii atacată şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare, cu respectarea drepturilor procesuale încălcate, respectiv al dreptului la apărare, pentru a i se da posibilitatea să-şi dovedească nevinovăţia.
Recursul declarat de inculpatul L.G. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că susţinerea inculpatului potrivit căreia cauza a fost soluţionată la primul termen de judecată şi că nu i s-a dat posibilitatea să administreze probe în apărare, prin care să-şi dovedească nevinovăţia, este nefondată.
Referitor la această critică, se constată că prima instanţă a fixat primul termen de judecată la data de 16 iunie 2003 când inculpatul nu s-a prezentat, deşi a fost legal citat, şi pentru care a răspuns apărătorul desemnat din oficiu M.I., conform delegaţiei depusă la dosar.
Pentru a respecta drepturile procesuale ale inculpatului şi pentru a-i da posibilitatea să-şi facă apărările pe care le consideră de cuviinţă, s-a fixat un nou termen de judecată la 13 iunie 2003, termen la care a lipsit, din nou, inculpatul şi apărătorul ales al acestuia.
Întrucât apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitatea de a fi prezent, instanţa de judecată şi de această dată manifestând înţelegere, a amânat cauza la data de 4 iulie 2003 dar şi de această dată la cererea inculpatului cauza a fost amânată la data de 5 septembrie 2003.
În acest din urmă termen, instanţa de judecată a procedat la ascultarea inculpatului în prezenţa apărătorului ales, precum şi a martorilor V.O., N.T.L. şi S.I.
În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a recunoscut, fără rezerve, comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, susţinând, între altele, că aceasta s-a datorat lipsei sale de experienţă, iar prin apărătorul său a solicitat a se dispune achitarea pentru toate faptele, întrucât acestora le lipseşte unul din elementele constitutive şi anume intenţia.
Personal, în ultimul cuvânt, inculpatul a lăsat soluţia ce se va pronunţa la aprecierea instanţei.
Din expunerea detaliată a modului în care s-a desfăşurat judecata, rezultă fără nici un dubiu că prima instanţă a respectat întocmai drepturile procesuale ale inculpatului, acordându-i mai multe termene pentru a-şi pregăti apărarea şi acesta, nici personal, nici prin apărătorul ales, nu a solicitat şi nici nu a făcut dovezi pentru a combate acuzaţiile ce i s-au adus prin actul de trimitere în judecată, mulţumindu-se să susţină că faptelor reţinute în sarcina sa le lipseşte unul din elementele constitutive şi anume intenţia, motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea, ori că s-a ajuns la această situaţie datorită lipsei sale de experienţă.
Cum din actele mai sus arătate nu rezultă că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, având în vedere şi faptul că acesta nu a solicitat nici o probă în apărare, iar probele de la dosar, corect apreciate şi interpretate de prima instanţă duc la concluzia vinovăţiei sale, constatând şi faptul că analizând hotărârea atacată şi din oficiu nu se identifică existenţa şi a altor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul L.G. este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se decide potrivit dispozitivului prezentei decizii.
De menţionat că inculpatul în cursul judecăţii la instanţa de recurs a formulat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., excepţie care a fost respinsă de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 459 din 28 octombrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G. împotriva sentinţei penale nr. 7/ P din 5 septembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1112/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1121/2005. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
