ICCJ. Decizia nr. 1170/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1170/2005
Dosar nr. 7191/2004
Şedinţa publică din 16 februarie 2005
Examinând recursul de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 125 din 11 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.G., împotriva rezoluţiei dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la 12 februarie 2002 în dosarul 1014/P/2001.
Instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 30 mai 2001, petiţionarul C.G. şi soţia sa C.M. au depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, o plângere penală împotriva numiţilor C.Şt., C.M.C. şi G.E., în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţii în legătură cu actul de vânzare-cumpărare a imobilului din str. Mr. Porumbaru.
În plângere, s-a susţinut că, la 23 iulie 1999, soţii C. au încheiat la biroul notarului public N.B.M., un antecontract de vânzare-cumpărare, ocazie cu care au fost induşi în eroare de proprietarul C.Şt. şi de fiul acestuia C.M.C., care au afirmat mincinos că imobilul din str. Mr. Porumbaru este liber de orice sarcini, determinându-i astfel pe petiţionari să plătească integral preţul de 55.000.000 lei.
S-a mai susţinut în plângere că, la 21 martie 2000, petiţionarul C.G. a fost constrâns să semneze în faţa notarului public N.I. o declaraţie necorespunzătoare adevărului privind renunţarea la antecontract şi primirea sumei sus-menţionate.
Prin ordonanţa din 6 iulie 2001, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 a declinat competenţa la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru a se efectua cercetări cu privire la notarul public N.I.
Prin rezoluţia din 12 februarie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi notari publici pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinând că, în urma cercetărilor efectuate nu s-au stabilit date sau indicii cu privire la încălcarea de către notarul public N.B.M. a prevederilor legale care reglementează activitatea notarială, iar notarul public N.I. a luat consimţământul declaranţilor cu respectarea dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 36/1995, aceştia semnând declaraţia nr. 738 din 21 martie 2000 în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză.
Prin rezoluţia din 3 februarie 2004 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-au respins, ca nefondate, plângerile formulate de petiţionarii C.G. şi C.M. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de cei doi notari publici.
S-a reţinut că, la 23 iulie 1999, soţii C., C.Şt., C.M.C. şi G.E. s-au prezentat la notarul public N.B.M. în vederea efectuării formalităţilor necesare perfectării tranzacţiei cu privire la imobil, cumpărătorii predând vânzătorului preţul în faţa notarului. În lipsa extrasului de carte funciară, părţile au convenit să încheiere un antecontract ce a fost autentificat de notarul public sub nr. 1413 din 23 iulie 1999.
În acest act s-a făcut menţiunea că în cazul neperfectării contractului de vânzare-cumpărare în trei săptămâni din culpa vânzătorului, acesta va restitui cumpărătorilor dublul preţului, respectiv 110.00.000 lei.
Având în vedere că vânzătorul C.Şt. amâna nejustificat perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, petiţionarii au convenit să vândă imobilul şi în luna noiembrie 1999, prin intermediul lui C.Şt. au luat legătura cu numita R.M., care a acceptat să cumpere cu 55.000.000 lei.
Conform înţelegerii, contractul urma să fie încheiat de C.Şt. şi R.M., iar preţul urma să fie primit de petiţionarul C.G.
S-a convenit ca înainte de perfectarea acestui act, C.G. să dea o declaraţie de renunţare la antecontractul autentificat de notarul public N.B.M.
În acest scop, de comun acord, s-au prezentat în faţa notarului public N.I., unde petiţionarul susţine că a refuzat să semneze declaraţia, întrucât nu primise cei 55.000.000 lei, dar sub imperiul ameninţărilor adresate de C.Şt., R.M. şi fiul acesteia, R.R., a semnat în cele din urmă declaraţia în trei exemplare.
S-a reţinut că susţinerile petiţionarului sunt infirmate de F.N., R.M. şi R.R. care au relatat că ambele părţi semnatare ale declaraţiei de renunţare la antecontract au consimţit la autentificarea înscrisului, conform înţelegerii prealabile şi fără a formula obiecţiuni.
Nemulţumit de soluţia dată, petiţionarul a atacat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., solicitând cercetarea penală a notarilor publici.
Prima instanţă a mai reţinut că notarul public N.I. a decedat la 15 iunie 2002, astfel încât a examinat soluţia de neîncepere a urmăririi penale numai în privinţa intimatei N.B.M. şi a constatat că rezoluţia este legală şi temeinică.
S-a reţinut că, potrivit art. 6 din Legea nr. 36/1995, notarii publici au obligaţia să verifice actele pe care le instrumentează şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat, în scopul prevenirii litigiilor, iar în cazul în care actul este contrar legii şi bunelor moravuri, notarul este obligat să refuze întocmirea lui.
Din actele dosarului, prima instanţă a reţinut că soţii C. s-au hotărât să cumpere imobilul al cărui proprietar era C.Şt., prin intermediul unei agenţii imobiliare, stabilindu-se ca preţ al vânzării suma de 55.000.000 lei, care urma să fie predată la încheierea actului.
La data de 30 iulie 1993, C.G., C.M. s-au deplasat împreună cu G.E., C.Şt. şi C.M. la biroul notarului public N.B.M., în vederea încheierii actului de vânzare-cumpărare.
Întrucât vânzătorul C.Şt. nu deţinea extrasul de carte funciară necesar pentru perfectarea contractului, notarul public a îndrumat părţile să încheie doar un antecontract de vânzare-cumpărare până la înscrierea imobilului în cartea funciară, urmând ca după această formalitate să se încheie şi contractul propriu-zis de vânzare-cumpărare.
În aceste condiţii, notarul public a autentificat antecontractul prin care C.Şt. se obliga să vândă soţilor C. imobilul din str. Mr. Porumbaru şi să obţină în termen de trei săptămâni toate actele necesare înstrăinării şi să se prezinte din nou la notariat pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În cuprinsul antecontractului, notarul a menţionat că preţul de 55.000.000 lei a fost primit de vânzător la data autentificării actului, iar în situaţia în care, din culpa sa nu se va putea încheia contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul se obligă să restituie cumpărătorilor dublul preţului încasat, respectiv 110.000.000 lei.
Instanţa a concluzionat că notarul public N.B.M. şi-a îndeplinit obligaţiile legale, explicând părţilor conţinutul antecontractului încheiat şi îndrumându-le să procedeze în acest fel, tocmai pentru a evita apariţia unor probleme legate de situaţia juridică a imobilului, astfel încât nu se poate reţine săvârşirea unei fapte penale.
Aşa fiind, s-a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
Petiţionarul C.G. a declarat recurs, susţinând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de cei doi notari este nelegală şi netemeinică, astfel încât, greşit i s-a respins plângerea.
Recursul nu este fondat.
Din actele dosarului rezultă că notarul public N.I. a decedat la 15 iunie 2002.
Cum potrivit art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., decesul făptuitorului împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, în mod corect prima instanţă nu a examinat legalitatea şi temeinicia soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de acesta, având în vedere soluţiile pe care instanţa le poate pronunţa conform art. 2781 C. proc. pen., care sunt prevăzute expres şi limitativ în alin. (8) lit. a) – c) al acestui articol.
Se constată, de asemenea, că legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că notarul public N.B.M. şi-a respectat obligaţiile legale, astfel încât nu se poate reţine că a săvârşit vreo faptă penală cu ocazia întocmirii şi autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare.
Din declaraţiile cumpărătorilor, ale vânzătorului şi ale numiţilor C.M.C. şi V.G. rezultă că notarul public a refuzat autentificarea actului de vânzare-cumpărare, întrucât nu era dovedită situaţia juridică a imobilului şi a îndrumat părţile să încheie doar un antecontract pe care l-a autentificat pe baza consimţământului lor.
Cum nici din examinarea cauzei din oficiu nu rezultă existenţa vreunui motiv de casare, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 125 din 11 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1169/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1184/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
