ICCJ. Decizia nr. 1193/2005. Penal. Art 208,209 c. pen. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1193/2005

Dosar nr. 4976/2004

Şedinţa publică din 17 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 1476 din 8 octombrie 2003, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul A.G. la 3 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. şi art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) din acelaşi cod, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 83 din acelaşi cod, a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2256 din 5 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pe care a constatat-o graţiată, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi a redus termenul de încercare de la 5 ani la 2 ani, conform art. 120 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut arestul preventiv de la 10 septembrie 2002, la zi.

S-a reţinut că, în noaptea de 9 octombrie 2002, inculpatul A.G. a asigurat paza, în timp ce alţi doi inculpaţi, condamnaţi în cauză, au sustras bunuri dintr-un autoturism, încercând apoi, la rândul său, să deschidă portiera altui autoturism pentru a sustrage bunuri, dar fără să reuşească.

Tribunalul Bucureşti, prin Decizia penală nr. 1646 din 24 ianuarie 2003 şi Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 75 din 14 ianuarie 2004, au respins apelul, respectiv recursul, declarate de inculpat.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând motivul prevăzut de art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza 1 C. proc. pen., în sensul că instanţele au aplicat greşit dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni.

Recursul în anulare este întemeiat, potrivit celor ce urmează.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţele de judecată.

Art. 7 din această lege, prevede că persoanele graţiate, care în curs de 3 ani săvârşesc, cu intenţie, o infracţiune, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi.

În cauza de faţă, prin sentinţa penală nr. 2256 din 5 noiembrie 2001 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 19 noiembrie 2001, inculpatul a fost condamnat, anterior, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea la 4 octombrie 2001 a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu suspendarea condiţionată a executării, pe un termen de încercare de 5 ani, cuprins între 19 noiembrie 2001 şi 18 noiembrie 2006.

Faţă de data comiterii faptei, 4 octombrie 2001, această pedeapsă intră sub incidenţa Legii nr. 543/2002, fiind graţiată condiţionat.

Cum actul de clemenţă (M. Of. nr. 726/4.10.2002) a apărut după rămânerea definitivă (19 noiembrie 2001) a hotărârii de condamnare, graţierea operează postcondamnatorie, termenul condiţie de 3 ani începând să curgă de drept, indiferent de aplicarea sau nu a acestei graţieri conform art. 459 C. proc. pen., de la data intrării sale în vigoare.

Ca atare, pentru inculpat, acest termen este situat între 4 octombrie 2002 şi 3 octombrie 2005, condiţia prevăzută în art. 7 al legii de graţiere (pentru ca inculpatul să beneficieze definitiv de graţiere) fiind ca, în acest interval de timp (3 ani) el să nu săvârşească vreo altă infracţiune.

Este de menţionat şi faptul că, în situaţia unei graţieri condiţionate nu operează automat, din chiar momentul aplicării graţierii, cu numai la expirarea intervalului de timp constituind termenul de încercare prevăzut în actul de graţiere şi numai dacă cel condamnat a respectat condiţia de a nu fi săvârşit, în acest timp, o nouă infracţiune.

Întrucât inculpatul a comis infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze atât în cuprinsul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei, cât şi al termenului prevăzut pentru definitivarea graţierii, se impunea atât revocarea suspendării condiţionate, cât şi a beneficiului graţierii, acesta urmând să execute ambele pedepse cumulate aritmetic (în total 6 ani şi 3 luni închisoare).

În consecinţă, este contrară legii dispoziţia instanţei de fond care a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 2256/2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi apoi a constatat această pedeapsă graţiată, reducând, totodată şi termenul de încercare de la 5 ani la 2 ani. În acest mod a stabilit ca inculpatul să execute o pedeapsă cu 3 ani închisoare mai mică decât pedeapsa legală.

Sesizate numai cu căile de atac exercitate de inculpat, instanţele de control judiciar nu au avut posibilitatea îndreptării acestei nelegalităţi.

Din aceste considerente, recursul în anulare va fi admis şi casându-se hotărârile atacate cu privire la greşita aplicare a legii de graţiere, se va dispune ca pedeapsa de 3 ani închisoare pentru care s-a revocat suspendarea condiţionată să fie executată alături de pedeapsa aplicată în cauză.

Totodată, se va dispune anularea vechiului mandat de executare a pedepsei şi emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei hotărâri.

Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 1476 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, deciziei penale nr. 1646 din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi deciziei penale nr. 75 din 14 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul A.G.

Casează hotărârile pronunţate numai la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse, dispoziţii pe care le înlătură.

Dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2256 din 5 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pentru care s-a revocat suspendarea condiţionată conform art. 83 C. pen., alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute în total 6 ani şi 3 luni închisoare.

Anulează vechiul mandat de executare a pedepsei şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei hotărâri.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1193/2005. Penal. Art 208,209 c. pen. Recurs în anulare