ICCJ. Decizia nr. 1189/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 906 din 1 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 406 C. proc. pen., s-a anulat sentința penală nr. 91 din 24 martie 1998 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în dosar nr. 4820/1007, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 207 din 6 mai 1999 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 1437 din 4 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul V.C., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), d) și f) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
A constatat că inculpatul a fost arestat în cauză de la 27 iulie 1997.
în baza art. 350 C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată inculpatul-petent, V.C., a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 91/1998 definitivă prin decizia penală nr. 1437 din 4 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție.
în susținerea cererii, condamnatul a arătat că s-au descoperit împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Prin încheierea din 28 mai 2002, instanța a admis în principiu cererea de revizuire și a încuviințat administrarea probelor, unele dintre ele noi, propuse de condamnat.
Verificând probele administrate în această fază procesuală în raport de împrejurările noi invocate de revizuient, instanța a constatat că în speță nu s-a putut face proba indubitabilă că inculpatul V.C. este autorul tâlhăriei comise asupra părții vătămate C.E.
în considerentele sentinței, prima instanță a analizat în amănunt probele pe baza cărora și-a format convingerea că inculpatul nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.
împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București criticând greșita admitere în principiu a cererii de revizuire și greșita achitare a inculpatului.
în motivarea apelului s-a arătat că prin admiterea cererii de revizuire și administrarea probelor propuse care nu au avut decât rolul de a suplimenta probatoriul deja administrat cu ocazia judecății în fond a cauzei, instanța a încălcat dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Pe de altă parte s-a mai susținut că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada existenței săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.
S-a concluzionat, în sensul că în urma greșitei admiteri în principiu, soluția de achitare la care s-a ajuns este și ea greșită, prin interpretarea eronată a probelor administrate.
Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat sentința penală nr. 906 din 1 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, și în fond a respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată, obligându-l pe revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a admis în mod greșit în principiu cererea de revizuire, atâta timp cât "din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror nu au existat date suficiente pentru aceasta".
S-a mai motivat de către instanța de control judiciar că la rejudecarea după admiterea în principiu, instanța de fond a reanalizat faptele pe baza probelor deja administrate, fapt apreciat ca inadmisibil în cadrul unei cereri de revizuire.
Instanța de apel a constatat că nici revizuientul prin cererea sa și nici instanța de fond nu au stabilit care sunt faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
S-a mai reținut că cererea de revizuire nu putea fi admisă în principiu nici în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deoarece nu există la dosar o hotărâre de condamnare pentru mărturie mincinoasă.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs revizuientul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 10 și 18 C. proc. pen., considerând pe de o parte că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate, de natură să garanteze drepturile sale și să influențeze soluția procesului, iar pe de altă parte consideră că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt.
în motivele scrise depuse la dosar recurentul expune pe larg criticile sale cu privire la decizia instanței de apel și solicită admiterea recursului său, casarea deciziei și menținerea hotărârii primei instanțe pe care o apreciază ca fiind corectă.
Recursul este întemeiat:
Examinându-se decizia instanței de apel, din oficiu, sub aspectul cazurilor de casare arătate în art. 3859alin. (3) C. proc. pen., se constată că aceasta este afectată de omisiune esențială, în sensul art. 3859pct. 10 C. proc. pen., deoarece, cu toate că prin apelul declarat s-a invocat pe lângă greșita admitere în principiu a cererii de revizuire și greșita achitare a inculpatului, instanța de al doilea grad nu a examinat și acest motiv de apel.
Instanța s-a limitat la analiza primului motiv de apel apreciind ca fiind greșită admiterea în principiu a revizuirii considerând, că în cauză nu s-a stabilit existența unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fără însă a-și argumenta această concluzie în raport și de încheierea primei instanțe prin care s-a admis în principiu cererea de revizuire.
Cât privește probele administrate cu ocazia judecării revizuirii, instanța de apel doar le-a enumerat, fără a face o analiză a acestora care să-i permită a se pronunța motivat asupra celui de-al doilea motiv de apel care a vizat greșita achitare a inculpatului.
Nepronunțându-se asupra unui motiv esențial de apel și neexaminând nici din oficiu cauza sub toate aspectele, de fapt și de drept, instanța nu a soluționat pe fond apelul ceea ce presupune o încălcare a prevederilor art. 371 C. proc. pen., având drept consecință casarea hotărârii pronunțate în apel, prin admiterea recursului declarat de revizuient conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. și rejudecarea apelului de către aceeași instanță.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1158/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1131/2005. Penal → |
|---|
