ICCJ. Decizia nr. 1200/2005. Penal. Art.215 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1200/2005

Dosar nr. 5278/2003

Şedinţa publică din 17 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 225 din 13 mai 2003, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpata G.V. la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la un an şi 2 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la un an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 1 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat că primele două pedepse sunt graţiate, iar pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare rămasă de executat a fost executată în perioada 21 mai 1999 – 20 mai 2001.

Inculpata a fost obligată la plata despăgubirilor civile în valoare de 663.923.979 lei şi 2.415.959 lei penalizări de întârziere, până la 31 martie 2003, către partea civilă SC C.A. SA Cluj Napoca, prin lichidatorul AT P. SA Cluj Napoca.

În esenţă, s-au reţinut următoarele:

În perioada anilor 1995 - 1999, inculpata, în calitate de casieră la SC C.A. SA Cluj Napoca, având printre atribuţii şi încasarea sumelor rezultate din vânzarea către persoanele fizice a locuinţelor din fondul locativ de stat, a eliberat plătitorilor chitanţe, neînregistrând în registrul de casă 97 chitanţe şi însuşindu-şi sumele, cauzând astfel, un prejudiciu total de 663.923.979 lei.

S-a mai reţinut că, pentru a ascunde sustragerile de numerar, inculpata a sustras mai multe dosare de vânzare a locuinţelor, contracte de vânzare-cumpărare în original şi chitanţiere, care au fost găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 252 din 29 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată.

Inculpata a declarat recurs, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru administrarea unei noi expertize contabile, care să stabilească corect valoarea prejudiciului.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut, în mod corect, faptele şi vinovăţia inculpatei şi au făcut o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale.

Totodată, din materialul probator existent în cauză, rezultă, în mod cert, că prejudiciul cauzat prin fapta inculpatei a fost corect stabilit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.V. împotriva deciziei penale nr. 252 din 29 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1200/2005. Penal. Art.215 c.pen. Recurs