ICCJ. Decizia nr. 120/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 120/2005

Dosar nr. 7071/2004

Şedinţa publică din 7 ianuarie 2005

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1073 din 7 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, i-a condamnat pe inculpaţii:

- A.V. la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- Ş.G. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- B.M.V. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- G.R.V. la un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 221 C. pen.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că, la data de 24 februarie 2004, inculpaţii A.V., Ş.G., B.M.V. şi G.R.V. circulau cu un autoturism prin cartierul Crângaşi din Bucureşti când, la un moment dat, inculpatul A.V. a coborât din maşină şi i-a smuls părţii vătămate N.G.M., aflată în zonă, geanta din mână. Imediat după comiterea faptei menţionate inculpaţii s-au deplasat cu acelaşi autoturism în cartierul Berceni, au vândut telefonul mobil găsit în geanta sustrasă de la partea vătămată şi au cheltuit împreună banii obţinuţi.

Prin Decizia nr. 853/ A din 17 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul A.V., a desfiinţat parţial hotărârea atacată şi, rejudecând în fond, a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii comise de inculpatul A.V., din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare.

De asemenea, instanţa a dispus înlocuirea aplicării art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu art. 37 lit. a) C. pen., în cazul inculpatului B.M.V., a revocat liberarea condiţionată acordată anterior acestui inculpat pentru un rest de 353 zile închisoare, din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 200/2004 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi a contopit restul din pedeapsa neexecutată cu pedeapsa aplicată în această cauză.

Prin aceeaşi decizie, curtea de apel a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Ş.G., B.M.V. şi G.R.V.

Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii A.V., Ş.G., B.M.V. şi G.R.V.

În recursul parchetului s-a solicitat casarea deciziei numai cu privire la inculpatul A.V., arătându-se că prin reducerea pedepsei de la 6 la 4 ani închisoare în urma înlăturării stării de recidivă, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Recursul parchetului este fondat.

Infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul este pedepsită de lege cu închisoare de la 5 la 20 ani.

În aceste condiţii, pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului, fără a se reţine circumstanţe atenuante, care de altfel nici nu se justifică, este nelegală, fiind stabilită sub limita minimă.

Pentru acest motiv recursul parchetului se va admite, se va casa Decizia pronunţată de instanţa de apel şi, se va aplica o pedeapsă corespunzătoare textului incriminator şi criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama, printre altele şi de antecedentele penale ale inculpatului care a mai fost condamnat pentru cinci infracţiuni de tâlhărie şi o infracţiune de furt.

În recursurile lor inculpaţii A.V., Ş.G., B.M.V. şi G.R.V. au solicitat reducerea pedepselor aplicate susţinând că sunt prea aspre.

Recursurile inculpaţilor nu sunt fondate.

În raport cu pericolulsocial al faptelor săvârşite de inculpaţi în împrejurările reţinute de instanţe şi ţinând seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, se constată că pedepsele aplicate inculpaţilor Ş.G., B.M.V. şi G.R.V. au fost individualizate corect potrivit criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând temeiuri pentru a fi reduse. Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A.V. nu poate fi modificat decât în sensul şi pentru motivele arătate cu ocazia examinării recursului parchetului.

În consecinţă, se vor respinge recursurile declarate de inculpaţi cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 853 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul A.V.

Casează Decizia atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei, aplicată inculpatului A.V., pe care o stabileşte la 6 ani închisoare.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de inculpaţii A.V., B.M.V., G.R.V. şi Ş.G. împotriva deciziei penale nr. 853 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata arestării preventive de la 24 februarie 2004 la 7 ianuarie 2005, pentru fiecare.

Obligă recurenţii inculpaţi să plătească sumele de câte 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 120/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs