ICCJ. Decizia nr. 1245/2005. Penal. Art.178 alin. 2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1245/2005
Dosar nr. 4717/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 800/P/2000 din 17 mai 2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti s-a reţinut că, la 9 februarie 2000, inculpatul D.C. conducând autoturismul marca BMW – 73 din direcţia bulevardul Gh. Şincai către Şoseaua Pieptănari, s-a înscris pe terasamentul liniei de tramvai aflat în apropierea staţiei R.A.T.B. A. şi ignorând semnificaţia indicatorului „ocolire obligatorie", a intrat în depăşirea refugiului pietonal prin partea stângă.
La circa 4 – 5 m de capătul refugiului dinspre bulevardul Gheorghe Şincai, întrucât nu a redus corespunzător viteza de deplasare, în condiţiile trecerii prin dreptul staţiei de tramvai, inculpatul a surprins şi accidentat pe minorul N.I., în vârstă de 14 ani, ce se angajase în traversarea străzii de la dreapta spre stânga, prin loc nepermis şi fără să se asigure. Fiind transportată la spital, victima, în cursul aceleiaşi zile a decedat.
Judecătoria sector 4 Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 295 din 3 februarie 2003, reţinând aceeaşi situaţie de fapt, a condamnat pe inculpatul D.C. la un an închisoare, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2), cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
Tribunalul Bucureşti, prin Decizia penală menţionată, a admis apelul declarat de inculpat şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea acestuia pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
În motivarea soluţiei de achitare a reţinut că, în condiţiile unei circulaţii ce se desfăşura în coloană, pe terasamentul liniei de tramvai, viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat fiind sub limita legală, simpla împrejurare că inculpatul nu a redus mai mult viteza, deşi nu avea motive să o facă, neavând posibilitatea observării victimei care era „mascată" de o altă persoană, exclude vreo culpă a acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de procuror.
Recursul în anulare este fondat.
În baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei penale nr. 876 din 20 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti şi a deciziei penale nr. 2372 din 23 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti susţinând că hotărârile atacate au fost pronunţate cu încălcarea legii, întrucât achitarea inculpatului este consecinţa unei erori grave de fapt.
Conform dispoziţiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanţa pronunţă condamnarea dacă constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
De asemenea, potrivit art. 63 alin. (2) din acelaşi cod, aprecierea fiecărei probe se face de instanţa de judecată conform convingerii sale, formată în urma examinării tuturor probelor administrate şi conducându-se după conştiinţa sa probele neavând o valoare dinainte stabilită.
Deşi din probele administrate rezultă, cu certitudine, şi culpa inculpatului, acesta comiţând cu vinovăţie infracţiunea dedusă judecăţii, instanţele de apel şi recurs, interpretând unilateral sau parţial materialul probator, au reţinut că, în cauză, accidentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a victimei.
Potrivit art. 8 din Decretul nr. 328/1966, republicat (în vigoare la data comiterii faptei), conducătorii de vehicule trebuie să se comporte în aşa fel încât să nu constituie un pericol sau o stânjenire pentru circulaţie.
Totodată, conform art. 16 din acelaşi decret, conducătorii de autovehicule trebuie să aibă în permanenţă controlul asupra vitezei autovehiculelor şi să se conformeze restricţiilor de viteză.
Pe de altă parte, potrivit art. 49 alin. (2) lit. i) din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 (modificat şi completat prin HGR. nr. 890/1998), conducătorii de autovehicule trebuie să reducă viteza la trecerea prin dreptul staţiilor de tramvai.
Toate dispoziţiile legale menţionate sunt imperative şi stabilesc fără echivoc conduita obligatorie a unui conducător de autovehicul.
În motivarea soluţiei de achitare, instanţele de control judiciar au apreciat fără suport juridic şi probator că nu se poate reţine şi culpa inculpatului în producerea accidentului rutier, în condiţiile în care acesta circula în coloană, pe terasamentul liniei de tramvai, viteza de deplasare fiind sub limita legală, şi neavând posibilitatea observării victimei care era „mascată" de o altă persoană.
Din procesul verbal de cercetare la faţa locului, încheiat la 9 februarie 2000, rezultă că în preajma producerii accidentului rutier există o staţie de tramvai, prevăzută cu un refugiu pe sensul în care circula autoturismul, iar la capătul refugiului se afla instalat indicatorul de obligare „ocolire prin dreapta".
În cursul procesului penal, inculpatul a susţinut, iniţial, că din cauza unor lucrări semnalizate în carosabil, a fost nevoit să pătrundă pe terasamentul liniei de tramvai şi să continue deplasarea cu autoturismul prin stânga refugiului pietonal, în această situaţie nerespectând semnificaţia indicatorului de viteză.
Ulterior, a afirmat că în staţia R.A.T.B. se afla oprit un autobuz, probabil defect, care bloca circulaţia.
A.D.P. sector 4 Bucureşti a comunicat însă că pentru data şi locul producerii accidentului (9 februarie 2000) nu s-au înregistrat lucrări pe carosabil, fiind semnalată o lucrare a SC A.N. SA, în perioada ulterioară: 14 – 18 februarie 2000.
Împrejurarea că circulaţia se desfăşura în coloană pe terasamentul liniei de tramvai, iar victima N.I. a coborât de pe refugiu şi s-a angajat în traversarea liniilor de tramvai de la dreapta la stânga, în raport cu sensul de deplasare al autoturismului, prin loc nepermis şi fără să se asigure, este confirmată de martorii M.D., Z.C., C.D., B.I., T.V.
Viteza de deplasare a autoturismului în momentele premergătoare impactului cu victima a fost estimată la 40 km/h. Totodată, potrivit concluziilor suplimentului de expertiză tehnică, conducătorul auto a avut posibilitatea prevenirii producerii accidentului, pe de o parte, prin reducerea vitezei de deplasare la trecerea prin dreptul staţiei de tramvai şi, pe de altă parte, prin deplasarea cu autoturismul prin dreapta refugiului staţiei de tramvai, conformându-se astfel semnificaţiei mijloacelor de semnalizare rutieră instalate pe sectorul de drum respectiv.
Din analiza probelor rezultă că inculpatul avea obligaţia reducerii vitezei de deplasare a autovehiculului la trecerea prin dreptul staţiei de tramvai, până la limita evitării oricărui pericol, mai ales în condiţiile în care circulaţia se desfăşura în coloană, pe terasamentul liniei de tramvai, nefiind respectată semnificaţia indicatorului „ocolire prin dreapta", pericolul fiind previzibil.
Deci moartea victimei este consecinţa nerespectării de către inculpat a normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice, astfel că acesta nu poate invoca în apărare exclusiv culpa victimei.
Aşa fiind, din probele administrate rezultă că instanţa de fond, Judecătoria sector 4 Bucureşti a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sub forma culpei, conducător auto profesionist.
Întrucât din întreg materialul probator administrat s-a desprins cu certitudine vinovăţia inculpatului, Înalta Curte constată că instanţa de apel şi de recurs au făcut o greşită apreciere a acesteia, pronunţând o soluţie de achitare nelegală şi netemeinică.
Drept urmare, pentru toate considerentele mai sus enunţate, Înalta Curte va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei penale nr. 876/ A din 20 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi deciziei penale nr. 2372 din 23 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe condamnatul D.C., va casa cele două decizii recurate şi pe fond va menţine sentinţa penală nr. 295 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei penale nr. 876/ A din 20 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi deciziei penale nr. 2372 din 23 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe condamnatul D.C.
Casează deciziile atacate şi rejudecând menţine sentinţa penală nr. 295 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1244/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1247/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
