ICCJ. Decizia nr. 1242/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1242/2005
Dosar nr. 1828/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 20 ianuarie 2004, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpata R.J., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi e), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a), art. 76 lit. b), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de 24 ore din 19 ianuarie 2003.
Cu consecinţele prevăzute de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat în folosul statului suma de 400.000 lei şi a fost obligată inculpata la plata acesteia.
De asemenea, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpata a fost obligată la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În dimineaţa zilei de 29 iunie 1998, partea vătămată K.F., având asupra sa suma de 1.300.000 lei s-a deplasat la barul M.C. din Turda unde intrând în discuţie cu inculpata R.J. i-a propus să intervină pe lângă F.A., pentru a întreţine raporturi sexuale cu aceasta, în schimbul unei sume de bani.
Cele două femei în timp ce se găseau în local cu numiţii R.C., R.R. şi A.S. s-au înţeles împreună cu aceştia ca să o determine pe partea vătămată să iasă din bar, sub pretextul întreţinerii de relaţii sexuale, urmând ca cei trei bărbaţi să comită acte de agresiune asupra acesteia pentru a-i sustrage banii.
R.J., F.A. şi partea vătămată K.F. au intrat în Parcul Tineretului şi ajunşi fiind de cei trei bărbaţi care-i urmăreau, R.C. şi A.S. au aplicat lovituri părţii vătămate K.F. care a căzut la pământ, R.C. având în mână un cuţit.
A.S. a imobilizat-o pe partea vătămată, R.C. a sustras o sumă de bani de la partea vătămată, iar R.J. a sustras suma de 400.000 lei.
Întrucât prin apropiere au trecut nişte tineri care i-au întrebat ce fac acolo, inculpata R.J., dându-şi seama că au fost văzuţi, le-a cerut acestora să fugă, fugind şi ea.
Planul de acţiune a fost întocmit de R.J., iar după săvârşirea faptei, inculpata R.J. a dispărut de la domiciliu, astfel că în dosarul nr. 3630/1999 au fost trimişi în judecată doar inculpaţii bărbaţi, aceştia fiind judecaţi şi condamnaţi în baza sentinţei penale nr. 106 din 17 decembrie 2000 a Tribunalului Cluj, în momentul depistării fiind trimisă în judecată şi inculpata R.J.
La stabilirea pedepsei de 3 ani închisoare, instanţa de fond a avut în vedere conduita anterioară a inculpatei, împrejurările în care s-a comis fapta şi prejudiciul redus, elemente ce au reprezentat circumstanţe atenuante conform art. 74 lit. a) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 58 din 24 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata R.J. reţinând în considerente că prima instanţă a procedat la o evaluare şi interpretare temeinică a probelor administrate în cauză şi, drept urmare, a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a apreciat că vinovăţia inculpatei a fost pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică adoptată a fost pe deplin justificată.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că s-au reţinut în mod corect circumstanţele atenuante conform art. 74 lit. a) C. pen., reducerea pedepsei potrivit art. 76 C. pen., fiind justificată.
Curtea de Apel Cluj a înlăturat însă susţinerea apelantei că singura sa contribuţie la comiterea faptei alături de ceilalţi coinculpaţi a fost în intervenţia cu intenţia de a împiedica pe minora F.A. de a întreţine raporturi sexuale, apărare ce nu-şi găseşte nici un suport probator, întrucât din declaraţiile coparticipanţilor la acţiunea infracţională a reieşit clar că aceasta a avut iniţiativa săvârşirii faptei şi tot ea, după lovirea părţii vătămate i-a sustras o parte a banilor.
Fiind nemulţumită de soluţia pronunţată, inculpata, în termen legal, a declarat recurs criticând Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat în principal achitarea sa, întrucât nu a avut intenţia de a tâlhări pe partea vătămată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În subsidiar a solicitat, în baza art. 3859 pct. 11 C. proc. pen., coborârea pedepsei sub minimul special prin acordarea unei mai largi eficienţe circumstanţelor atenuante.
Recursul este nefondat.
Coroborând declaraţiile celorlalţi inculpaţi: R.C. şi A.S., care de altfel au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 106 din 17 februarie 2003 de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor lor, în baza deciziei penale nr. 231 din 25 iulie 2000 a Curţii de Apel Cluj, cu declaraţiilor martorilor F.A., R.A. şi B.R. instanţele au stabilit corect vinovăţia inculpatei R.J. apreciind în mod just că aceasta a fost iniţiatoarea întregii activităţi infracţionale, tot ea fiind cea care a sustras şi suma de 400.000 lei din buzunarul pantalonilor părţii vătămate când aceasta era căzută la pământ în urma loviturilor aplicate de ceilalţi inculpaţi.
Susţinerea recurentei în sensul că nu a avut intenţia să tâlhărească partea vătămată nu poate fi primită, întrucât în mod indubitabil a reieşit din probatoriul administrat în cauză vinovăţia cu care a acţionat la momentul comiterii faptei de tâlhărie pentru care a fost cercetată şi apoi trimisă în judecată.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, redozarea pedepsei, nu poate fi reţinut, întrucât sancţiunea aplicată inculpatei a fost stabilită raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, în grup şi prin intimidarea şi agresarea părţii vătămate.
Instanţele au avut în vedere circumstanţele personale favorabile recurentei inculpate, stabilind în mod corect pedeapsa la limita minimă prevăzută de textul sancţionator.
În această situaţie, pedeapsa de 3 ani închisoare, corect s-a apreciat că este în măsură să atingă scopul educativ şi de prevenire a săvârşirii altor infracţiuni, prevăzută de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Ca atare, în raport de motivele de casare invocate şi nemaifiind alte cazuri de casare ce pot fi analizate şi din oficiu, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpată, în baza dispoziţiilor art. 28515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata R.J. împotriva deciziei penale nr. 58 din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1241/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1243/2005. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs → |
|---|
