ICCJ. Decizia nr. 1254/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1254/2005
Dosar nr. 7239/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 4184/ P din 19 mai 2004, petenţii S.R. şi S.V. au solicitat infirmarea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş din dosarul nr. 1082/P/2002 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorii judecătoreşti M.A. şi T.M.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, violare de domiciliu şi tortură psihică.
Tribunalul Timiş, analizând actele şi lucrările dosarului de cercetare penală nr. 1082/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a reţinut că plângerea petenţilor vizează inclusiv referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 1685/VIII/1/2003 emis în dosar nr. 447/VIII/1/2003 cu privire la judecătoarea, magistrat S.C., iar instanţa de fond competentă să soluţioneze faptele penale pentru care sunt cercetaţi judecătorii de la tribunale este Curtea de Apel Timişoara conform art. 281 lit. b) C. proc. pen.
De aceea, Tribunalul Timiş, prin sentinţa penală nr. 867/ PI din 27 octombrie 2004, în temeiul art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei penale având ca obiect plângerea împotriva rezoluţiei procurorului formulată de petenţii S.R. şi S.V. în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa penală nr. 105/ PI din 24 noiembrie 2004, a respins plângerea formulată de petenţii S.R. şi S.V. împotriva soluţiei pronunţate în dosar nr. 1082/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi i-a obligat pe fiecare să plătească statului câte 150.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin rezoluţia nr. 1082 din 3 februarie 2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorii judecătoreşti M.A. şi T.M.S. sub aspectul infracţiunilor, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 192 C. pen. şi art. 267 C. pen., avându-se în vedere că aceştia au procedat la evacuarea silită şi indisponibilizarea unor bunuri aflate în apartament, pe baza unei hotărâri rămase definitive, după evacuare.
A mai reţinut că, prin rezoluţia nr. 1685 din 10 noiembrie 2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătoarea S.C., deoarece aceasta nu a săvârşit fapte de natură penală.
Prin sentinţa civilă nr. 3158/1998 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 21046/1997 a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei SC R. SA Timişoara împotriva pârâţilor S.V. şi R., pentru evacuare, deoarece pârâţii au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Timişoara, str. Bărnuţiu, în baza unei licitaţii care a avut loc la data de 9 aprilie 1996, deşi la data adjudecării licitaţia nu a fost anulată.
Prin Decizia civilă nr. 2248/2000 pronunţată în rejudecare de Tribunalul Timiş, în dosar nr. 6446/C/1996 s-a admis acţiunea reclamantei şi s-a dispus evacuarea necondiţionată a pârâţilor din apartamentul în litigiu, deoarece prin sentinţa civilă nr. 13488/2000 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1096/2000 a Curţii de Apel Timişoara, s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare materializat în procesul verbal de cumpărare la licitaţia nr. 2 din 9 aprilie 1996, astfel că pârâţii locuiesc în apartament fără a avea titlu.
Prin Decizia civilă nr. 476 din 27 februarie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 746/C/2001, s-a respins, ca neîntemeiat, recursul declarat de pârâţi, astfel că aceste hotărâri au fost puse în executare, dispunându-se evacuarea pârâţilor din apartament.
Este adevărat că la data de 9 aprilie 1996 conform procesului verbal nr. 2 petenţii au dobândit prin licitaţie apartamentul la valoarea de 32.200.000 lei din care s-a achitat anterior suma de 3.500.000 lei ce reprezenta 10 % din valoarea apartamentului, şi că acest proces verbal a fost modificat unilateral sub aspectul datei încheierii, respectiv 29 aprilie 1996 în loc de 9 aprilie 1996, cât şi a sumei licitate de 41.000.000 lei în loc de 35.200.000 lei, evaluându-se apartamentul la 43.693.312 lei din care s-a scăzut contravaloarea lucrărilor neterminate de 2.733.886 lei, situaţia care a determinat nemulţumirea petenţilor şi faptul că aceştia au înaintat plângere penală.
S-a constat că plângerile înaintate de petenţi împotriva soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale împotriva executorilor judecătoreşti şi judecătoarei S.C. sunt nefondate de vreme ce la baza evacuării necondiţionate a petenţilor din apartamentul în litigiu stă o hotărâre judecătorească definitivă în anulare a procesului verbal de adjudecare care constituie titlu valabil de dobândire a acestui apartament.
Fiind nemulţumită de soluţia pronunţată petiţionara S.R., în termen legal a declarat recurs, depunând un amplu memoriu la dosarul cauzei.
Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a format dosarul penal nr. 7239/2004 fixând termen pentru judecarea recursului formulat la 18 februarie 2005.
Analizând tot materialul probator administrat în cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în discuţie competenţa materială a soluţionării recursului faţă de împrejurarea că plângerea formulată priveşte în fond soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva executorilor judecătoreşti M.A. şi T.M.S., rezoluţie emisă la 3 februarie 2004 în dosarul nr. 1082/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Întrucât recurenta petiţionară a lăsat soluţia la aprecierea instanţei iar parchetul prin reprezentantul său a pus concluzii, în sensul declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, Curtea constată că recursul declarat de petiţionară este fondat.
Astfel, în baza art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., constatând că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie, respectiv după calitatea persoanei, va casa atât sentinţa penală nr. 105/ PI din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, cât şi sentinţa penală nr. 867/ PR din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Timiş şi întrucât instanţa de fond, competentă să soluţioneze plângerea formulată de petiţionara S.R., este Tribunalul Timiş, va trimite cauza la această instanţă.
Curtea constată că în mod eronat s-a dat curs, prin încheierea din 13 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Timiş cererii de „comasare" formulată de petenţii S.V. şi S.R. dispunându-se în fapt conexarea mai multor dosare ce se aflau în faze diferite de cercetare penală.
Astfel, în referatul emis la 10 noiembrie 2003, în dosarul nr. 1685/VIII/1/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara se menţionează că petiţionara a depus la această unitate o cerere prin care a solicitat eliberarea în regim de urgenţă a rezultatului cercetărilor precum şi măsurile corespunzătoare privind adresa nr. 45917/7995 din 23 septembrie 2003.
Aşadar, referatul întocmit la 10 noiembrie 2003 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de judecătoarea magistrat C.S.
De asemenea, petiţionara, la 27 noiembrie 2002 a formulat o plângere penală împotriva executorilor judecătoreşti M.A. şi T.M.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, violare de domiciliu şi tortură psihică, iar la 3 februarie 2004, în dosar nr. 1082/P/2004 Parchetul de pe lângă tribunalul Timiş a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi executori judecătoreşti. Deci plângerea iniţială nu a vizat-o şi pe judecătoarea S.C., iar acest aspect era obligatoriu de evidenţiat întrucât calitatea de magistrat într-adevăr ar fi atras competenţa de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel Timişoara dacă şi numai dacă în plângerea formulată iniţial, la 27 noiembrie 2002 s-ar fi făcut vorbire de vreo infracţiune săvârşită în legătură cu serviciul de către magistratul judecător S.C.
Ori, aşa cum reiese în mod clar din actele dosarului petiţionara S.R. a formulat plângere împotriva acestui magistrat la un termen ulterior, respectiv după aproximativ un an de zile (la 23 septembrie 2003), iar Tribunalul Timiş, în mod eronat a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara şi astfel nu a analizat pe fond plângerea formulată de petiţionara S.R. împotriva celor doi executori judecătoreşti M.A. şi T.M.S., plângere în legătură cu care această instanţă era de altfel legal investită.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul declarat de petiţionara S.R., va casa ambele hotărâri pronunţate şi, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va trimite cauza la Tribunalul Timiş spre competentă soluţionare a plângerii formulate de petiţionară împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă la 3 februarie 2004 în dosar nr. 1082/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş faţă de intimaţii executori judecătoreşti. M.A. şi T.M.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionara S.R. împotriva sentinţei penale nr. 105/ PI din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează sentinţa penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 867/ PR din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Timiş.
Trimite cauza la Tribunalul Timiş spre competentă soluţionare a plângerii formulate de petiţionata S.R. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă la 3 februarie 2004 în dosarul nr. 1082/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş faţă de intimaţii executori judecătoreşti: M.A. şi T.M.S.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1232/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1307/2005. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
