ICCJ. Decizia nr. 1222/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1222/2005
Dosar nr. 6307/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 15 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 2944/2004 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de numita G.D. prin D.M. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din dosar nr. 773/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe făptuitorii D.D., Ş.C.Şt., B.C.A. şi S.A.
A fost obligată petenta la 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond de a reţinut următoarele:
La data de 19 august 2004 se înregistrează la instanţă plângerea petentei G.D. din comuna Snagov, judeţul Ilfov, formulată prin intermediul tutorelui D.M. privind soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 773/P/2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., se arată faptul că petenta a formulat la organele de anchetă, plângere penală împotriva lui D.D., notar public, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 26 raportat la art. 215 alin. (3) C. pen. şi împotriva celorlalţi trei făptuitori Ş.C.Şt., B.C.A. şi S.A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. şi a infracţiunii prevăzută de art. 288 şi art. 291 C. pen.
În motivarea plângerii petentul a arătat că este tutorele numitei G.D., care este mama sa şi care suferă de mai multe boli grave, împrejurare în care făptuitorii prin introducerea în eroare au determinat-o pe mama sa să-şi înstrăineze întreaga avere imobiliară, inclusiv casa, fără a primi şi sumele de bani cuvenite (25 ha teren, din care 10.000 mp. teren arabil, restul intravilan pe raza comunei Snagov).
În cauză petentul a invocat nulitatea a patru contracte de vânzare-cumpărare care s-au încheiat la diferite date la biroul notarului public D.
S-a menţionat faptul că modul de soluţionare a plângerii sale la urmărire penală este greşit, întrucât nulităţile actelor de vânzare-cumpărare sunt vădite, preţurile stipulate în acestea nu corespund realităţii şi valorii imobilelor înstrăinate, iar actele medico-legale depuse la dosar atestă că numita G.D. nici nu avea capacitate psihică de apreciere şi cu atât mai mult de semnare a unui act juridic în anul 2000.
S-au anexat la plângerea formulată comunicarea făcută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 27 iulie 2004 primită de petent la 29 iulie 2004 privind modul de soluţionare al plângerii formulată împotriva soluţiei procurorului, în sensul respingerii acesteia.
De asemenea, mai sunt ataşate copii de pe cele patru contracte de vânzare-cumpărare care au făcut obiectul plângerii penale, copie de pe actul de identitate al numitei G.D., ca şi de pe actul medico-legal, din care a rezultat că aceasta suferă de un sindrom amnezic alcoolic, declanşat în urmă cu 30 de ani, act întocmit la 8 mai 2003 şi care a concluzionat că la data încheierii actelor juridice din cauză, aceasta nu ar avea reprezentarea psihică de exerciţiu necesară, precum şi o serie de alte înscrisuri medicale şi de atestare a proprietăţilor înstrăinate de sus-numită.
În cauză au fost citaţi în condiţiile procedurii, prevăzută de art. 175 şi urm. C. proc. pen. şi intimaţii făptuitori împotriva cărora a fost formulată plângerea.
În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a dispus şi ataşarea dosarului de urmărire penală cu nr. 773/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Analizând actele şi probele din dosarul cauzei, prin prisma dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat, în primul rând că plângerea formulată de petentă prin reprezentant se încadrează în dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., fiind formulată în termen.
Cu privire la fondul cauzei, din dosarul de urmărire penală nr. 773/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a rezultat faptul că petenta a formulat plângere penală împotriva numitului D.D., notar public cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual şi a numiţilor B.C.A., S.A. şi Ş.C.Şt. cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Prin rezoluţia procurorului din data de 10 iunie 2004 s-a dispus în raport de dispoziţiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public D.D. cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate s-a constatat că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de făptuitorii B.C.A., S.A. şi Ş.C.Şt., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 25, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (în legătură cu fapta săvârşită de notarul public), întrucât faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.
Pentru a se pronunţa în acest mod, procurorul a reţinut faptul că numita G.D. a fost căsătorită şi din prima căsătorie a avut doi băieţi, pe D.M. şi D.V. cu care însă se afla în relaţii de conflict, astfel încât petenta apela la diferite persoane din comună, între care şi făptuitorii din cauză (mai puţin notarul public) pentru a fi ajutată cu alimente, lemne de foc, îmbrăcăminte, medicamente etc.
În considerentele mai sus arătate, s-a încheiat un act de vânzare-cumpărare la data de 8 martie 2000 între petentă şi familia B., privind o locuinţă construită din paiantă şi cu teren aferent de 575 mp. Ca şi cu privire la un teren extravilan în suprafaţă de 7000 mp din localitatea Tâncăbeşti, comuna Snagov (contract cu nr. 231 făcut de notarul public D.).
Din aceleaşi considerente, la date diferite în cursul lunii martie 2000, petenta a înstrăinat făptuitorilor S.A. şi Ş.C.Şt cu contracte nr. 243 din 11 martie 2000, 279 din 21 martie 2000 şi 622 din 25 mai 2000 diferite suprafeţe de teren agricol deţinute.
Cu privire la învinuirea adusă notarului public, procurorul a reţinut faptul că acesta a întocmit dosare notariale pentru fiecare din cele patru contracte de vânzare-cumpărare încheiate, fiind respectate dispoziţiile art. 43 şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale.
În actele întocmite, notarul a făcut o descriere juridică corespunzătoare imobilelor înstrăinate de petentă în raport de dispoziţiile art. 5 şi 6 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, a verificat şi legitimat persoanele care s-au prezentat pentru semnarea acestora, luând semnăturile celor două părţi contractante.
Cu privire la faptele imputate celorlalţi făptuitori, procurorul a reţinut faptul că nu s-a dovedit în cauză că aceştia ar fi falsificat înscrisurile în sensul contrafacerii semnăturilor care să determine posibilitatea încheierii actelor de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile care au făcut obiectul acestor contracte.
Susţinerile ulterioare ale petentei privitoare la faptul că a fost obligată să semneze actele de înstrăinare a terenurilor agricole, nu au fost dovedite în cauză, dimpotrivă, s-a făcut dovada faptului că petenta s-a prezentat personal la biroul notarului public însoţită de o altă persoană mai tânără şi a fost chiar asistată la semnarea actelor, cum ar fi martorii C.V. şi N.M.
În plângerea formulată împotriva soluţiei pronunţată de procuror în dosarul mai sus-menţionat, petentul reprezentant al numitei G.D. a invocat faptul că fiind instituit tutore al mamei sale care a fost pusă sub interdicţie prin hotărâre judecătorească în dosarul nr. 2366/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, ar fi fost în imposibilitate să-şi înstrăineze întreaga sa avere imobiliară, inclusiv casa în care locuia unor persoane străine de familie şi pentru nişte valori simbolice care nu reflectă valoarea reală a imobilelor.
S-a mai invocat faptul că a fost indusă în eroare pentru a fi determinată să semneze contractele la biroul notarului public reclamat, făptuitorii beneficiari fiind funcţionari publici la data încheierii actelor notariale la Primăria comunei Snagov, iar faptul că aceste acte notariale sunt nereale, o atestă faptul menţiunii din încheierile de autentificare în care se consemnează datele din buletinul de identitate al petentei care nu mai erau valabile, buletinul fiind expirat din anul 1998.
De asemenea, petentul reprezentant a mai invocat şi faptul că faţă de concluziile raportului medico-legală psihiatrică întocmit cu privire la mama sa, G.D. şi care conchide că aceasta nu ar avea capacitate psihică de apreciere a conţinutului şi mai ales a consecinţelor socio-juridice, a actelor juridice întocmite în anul 2000, împrejurare faţă de care valabilitatea actelor în discuţie este discutabilă, acestea fiind nule.
În raport de critica formulată prin plângerea depusă la dosarul cauzei, prima instanţă a apreciat plângerea petentului ca fiind neîntemeiată şi având în vedere dispoziţiile art. 2781 alin. (7), cu referire la art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente.
Numitul D.M. în calitate de tutore al petentei G.D. şi fiul acesteia a formulat o plângere la autoritatea competentă cu privire la săvârşirea infracţiunilor penale mai sus menţionate, săvârşite de notarul public D.D. şi făptuitorii B.C.A., S.A. şi Ş.C.Şt.
Plângerea penală este precedată de o serie de acţiuni civile declanşate de petentul reprezentant în calitate de tutore al mamei sale pentru constatarea nulităţii celor patru contracte de vânzare-cumpărare în cauză, urmare a acţiunilor sale fiind pronunţate sentinţele civile nr. 4674 din 19 decembrie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia civilă nr. 1601 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă; sentinţa civilă nr. 257 din 30 ianuarie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia civilă nr. 2925 din 8 noiembrie 2001 a C.A.B, secţia a III-a civilă şi sentinţa civilă nr. 2225 din 13 iunie 2002 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia civilă nr. 999 din 22 ianuarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, hotărâri devenite irevocabile.
Urmare acestor soluţii ale instanţelor care au apreciat că nu sunt motive pentru declararea ca nule a actelor de vânzare-cumpărare întocmite de petenta G.D., s-au formulat de către petentul din prezenta cauză şi un membru în vederea promovării unui recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti irevocabile, memoriu care i-a fost respins de către procurorii Parchetului de pe lângă C.S.J.
Aspectele criticate de petentul reprezentant cu privire la nelegalitatea soluţiei pronunţate de procuror nu au fost întemeiate, dat fiind faptul că acesta prin motivarea formulată soluţiei dispuse, face referire la întreaga gamă a condiţiilor în care au fost încheiate actele de vânzare-cumpărare reclamate ca fiind nelegal întocmite şi cu conţinut neîntemeiat şi în mod corect a conchis faptul că plângerea formulată în cauză este nefondată.
Cu atât mai mult s-a apreciat că este legală soluţia din dosarul de urmărire penală, cu cât din studiul considerentelor sentinţelor civile pronunţate prin acţiunile declanşate de petent a rezultat că aspectele invocate au fost cenzurate practic de aceste instanţe, atât cu privire la forma cadru de întocmire a celor patru acte de vânzare-cumpărare, cât şi cu privire la preţul stipulat, nefiind constatate nereguli de ordin civil pentru declararea ca nule a acestor acte notariale de înstrăinare a unor bunuri de către petenta G.D.
În lipsa altor probe, instanţa de fond a apreciat plângerea formulată în prezenta cauză ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs petentul D.M. în calitate de tutore al numitei G.D., criticând-o pentru nelegalitate. În motivele scrise depuse la dosar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 teza a II-a C. proc. pen., având în vedere faptul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ce erau de natură să influenţeze soluţia procesului, persoanele împotriva căreia a formulat plângere, deoarece au înşelat-o, mama sa înstrăinându-şi averea imobiliară, inclusiv casa în care locuieşte, prin mai multe contracte de vânzare-cumpărare, fără să primească nici o sumă de bani. Obiectul celor patru contracte de vânzare-cumpărare a fost o suprafaţă de teren de 25 hectare, din care 10.000 mp teren arabil, iar restul teren intravilan cu o valoare de circulaţie de 537.500 Euro, având în vedere că în prezent preţul minim pentru 1 mp de teren situat pe malul Lacului Snagov este de 50 – 60 Euro.
S-a mai arătat că mama sa nu a avut niciodată intenţia de a înstrăina aceste terenuri, cumpărătorii profitând de starea ei de boală, de faptul că nu ştie să scrie şi să citească, că a declarat la procuror modul în care a semnat actele, nefiind niciodată în faţa unui notar public, semnând mai multe înscrisuri acasă la B.C., fără să ştie conţinutul acestora, că la momentul autentificării contractelor de vânzare-cumpărare mama sa avea buletinul de identitate expirat cu doi ani înainte de expirarea actelor, astfel notarul nu şi-a îndeplinit obligaţiile imperative prevăzute de dispoziţiile art. 49 lit. f), coroborat cu art. 50 lit. a), art. 49 lit. h) din Legea nr. 36/1995, referitoare la modul în care s-a constatat identitatea vânzătoarei şi prin consemnarea unor împrejurări nereale într-un înscris autentic. Totodată preţul la care s-au înstrăinat imobilele era diferit, că înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 8 martie 2000, respectiv mai precis la data de 7 martie 2000 mama sa a fost victima unui accident de circulaţie soldat cu vătămarea sa, iar B.C.A. a scos-o din spital, în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciul de Medicină Legală al judeţului Ilfov, în dosarul care a avut ca obiect punerea sub interdicţie a rezultat fără dubiu că mama sa G.D. nu a avut capacitatea psihică de a aprecia conţinutul şi mai ales consecinţele social-juridice ce pot decurge din încheierea actelor juridice de vânzare-cumpărare din anul 2000. Toate aceste dovezi nu au fost avute în vedere de instanţa de fond atunci când a dispus respingerea plângerii, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi pe fond, în baza art. 2781 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale.
Apărătorul ales al recurentului petiţionar în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 teza a II-a C. proc. pen., în cauză, instanţa nu a avut în vedere probele, respectiv actele privind suprafaţa de 10 hectare ce a fost înstrăinată, buletinul recurentei era expirat, s-a ignorat raportul de expertiză care evidenţia lipsa discernământului şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi pe fond, în baza art. 2781 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale, susţinând oral motivele de recurs formulate în scris şi depuse la dosar.
Examinând recursul declarat de petentul D.M. în calitate de tutore al numitei G.D. împotriva sentinţei instanţei de fond în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 teza a II-a C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea petentului D.M. în calitate de tutore la mamei sale numita G.D.
Înalta Curte consideră că a fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de notarul public D.D., pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), precum şi faţă de B.C.A., Ş.C.Şt. şi S.A., pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) – (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 25 – art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (în raport cu fapta notarului public).
Aşa cum rezultă din cauză au fost examinate criticile formulate de petiţionar, în raport cu persoanele şi faptele pretins a fi săvârşite de către acestea, constatându-se că nu pot fi avute în vedere, deoarece notarul public D.D. a făcut referiri concrete cu privire la imobilele care fac obiectul contractelor, la modul de dobândire a acestora, la preţul vânzării, la procedura prevăzută în art. 5 şi 6 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, toate cele patru contracte de vânzare-cumpărare sunt semnate şi de către numita G.D., la rubrica „vânzătoare", semnături pe care aceasta le recunoaşte. Menţiunile pe care notarul public le-a făcut în încheierile de autentificare, în sensul că după identificare, citirea actului, părţile au consimţit la autentificarea înscrisului şi au semnat toate exemplarele, corespund adevărului, părţile fiind prezente în faţa sa, solicitând redactarea contractelor, fiind de acord cu conţinutul acestora şi semnând fără nici o obiecţie.
Totodată nu au fost considerate întemeiate nici susţinerile legate de celelalte persoane, respectiv B.C., Ş.C. şi S.A., deoarece nu au rezultat date certe ori indicii, în sensul inducerii în eroare a vânzătoarei de către cei trei cumpărători prin prezentarea ca adevărate a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate, cu prilejul încheierii ori executării unui contract şi prin aceasta cauzarea unei pagube.
De asemenea, nu a putut fi avută în vedere nici săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care nu au falsificat înscrisurile prin contrafacerea scrierii sau prin alterarea acestora, de natură să producă consecinţe juridice, iar utilizarea lor ulterioară la judecătorie, nu constituie infracţiunea de uz de fals în sensul prevederilor art. 291 C. pen., acestea nefiind false, fiind încheiate la biroul notarial, cu respectarea dispoziţiilor legale.
În cauză nu au fost îndeplinite nici cerinţele art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece B.C., Ş.C.Şt. şi S.A. nu au urmărit să-l determine pe notarul public şi nici nu l-au determinat, în vreun mod, în vederea săvârşirii de către acesta a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Susţinerile că G.D. nu a dorit să vândă, nu a fost la sediul notarului public D.D., nu a primit preţul vânzării, semnând mai multe acte fără să ştie despre ce este vorba, fără să i se citească, fiind determinată să facă acest lucru ca urmare a obligării sale să consume băuturi alcoolice au fost infirmate de probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor C.V.C., B.G., G.M. şi N.M., atestându-se faptul că mai multe acte de vânzare-cumpărare au fost încheiate între părţi, în primăvara anului 2000, la sediul biroului notarial şi în faţa notarului public D.D., cu toate că G.D. era mai în vârstă, se prezenta într-o stare bună, putându-se comunica cu ea foarte bine, înţelegea şi era lucidă, a fost ajutată de ani de zile de către familia B., care i-a dat lemne de foc, butelie de aragaz, medicamente, alimente şi chiar îmbrăcăminte.
Acţiunile de chemare în judecată de către G.D. a pârâţilor B.C., Ş.C.Şt. şi S.A. prin care au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, redactate şi autentificate sub nr. 231 din 8 martie 2000, 243 din 11 martie 2000, 279 din 21 martie 2000 şi 622 din 25 mai 2000 şi a altor contracte de vânzare-cumpărare la Biroul notarului Public D.D., au fost respinse, ca neîntemeiate. Căile de atac folosite în procesele civile în apel şi recurs au fost nefavorabile apelanţilor, respectiv recurenţilor, deciziile civile pronunţate de Tribunalul Bucureşti, respectiv Curtea de Apel Bucureşti au rămas definitive şi irevocabile.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă şi obiectivă evaluare a materialului probator administrat, analizându-se întreaga gamă a condiţiilor în care au fost încheiate actele de vânzare-cumpărare reclamate, precum şi considerentele sentinţelor civile pronunţate, din care a rezultat că aspectele invocate au fost cenzurate de instanţe, cu privire la forma cadru de întocmire a celor patru acte de vânzare-cumpărare, la preţul stipulat, nefiind constatate nereguli de ordin civil pentru declararea ca nule a acestor acte notariale de înstrăinare a unor bunuri de către petenta G.D., astfel că rezoluţia dată de către parchet este legală şi temeinică, în cauză nefiind săvârşite infracţiunile menţionate, de către notarul public D.D., de B.C.A., Ş.C.Şt. şi S.A.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, pe baza evaluării ansamblului probelor administrate, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 teza a II-a C. proc. pen., neconstatând nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.M. în calitate de tutore al numitei G.D. împotriva sentinţei penale nr. 102 din 15 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga petentul recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii D.M. şi G.D. împotriva sentinţei penale nr. 102 din 15 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă petenţii recurenţi la plata sumei de câte 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1218/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1232/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
