ICCJ. Decizia nr. 1232/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1232/2005
Dosar nr. 926/2005
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 28 ianuarie 2005 dată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 1017/2005 s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor N.C. şi F.C. şi în baza art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut această măsură pentru fiecare.
S-a dispus plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de câte 200.000 lei din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se dispune astfel, curtea de apel a reţinut că verificând actele şi lucrările dosarului a constatat că măsura arestării preventive luată împotriva inculpaţilor este legală, aşa cum a fost menţinută şi de Tribunalul Prahova, impunându-se menţinerea acesteia.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs nemotivat inculpatul F.C., aşa cum rezultă din referatul întocmit, ca urmare a luării legăturii telefonice la Curtea de Apel Ploieşti, precizându-se că a fost declarat recurs de către inculpatul menţionat şi nu de către inculpatul N.C., cum din eroare s-a arătat în adresa de înaintare a dosarului.
Apărătorul recurentului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului şi punerea în libertate a acestuia, deoarece temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea inculpatului nu mai subzistă.
Examinând recursul declarat de către inculpatul F.C. prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856, cu referire la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă de la 28 ianuarie 2005 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 10 din 6 ianuarie 2005 a Tribunalului Prahova pronunţată în dosarul nr. 6262/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul F.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie de la 28 din 29 august 2004.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 29 august 2004 la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt că, în data de 27 august 2004, partea vătămată U.G., o persoană care în ultimul timp a lucrat în Italia, s-a întâlnit cu inculpatul E.V., pe care îl cunoştea din copilărie. Acesta din urmă, a invitat-o pe partea vătămată, a doua zi, să meargă la discoteca din comuna Măreşti. Cu această ocazie, partea vătămată i-a spus inculpatului că în perioada cât stă în România, ar dori să cunoască o fată. A doua zi, inculpatul E.V., împreună cu martorii B.G.L. şi C.A., cu autoturismul marca Oltcit, aparţinând primului martor, s-au deplasat în comuna Dărmăneşti, de unde i-au luat pe inculpaţii F.C., N.C. şi pe martora N.M., concubina celui dintâi. Toţi aceştia, au plecat apoi în comuna Brătăşanca, unde inculpaţii F.C. şi N.C., au rămas, iar apoi, ceilalţi, au plecat în comuna Stoieneşti, unde E.V. s-a întâlnit cu partea vătămată, stabilind să se întâlnească în discoteca din Măreşti. După această discuţie, E.V., împreună cu ceilalţi martori, s-au întors în comuna Brătăşanca, de unde i-au luat pe ceilalţi doi inculpaţi, deplasându-se până în apropierea comunei I.L. Caragiale, unde, în localul „La steaguri" au servit masa. De menţionat este faptul că cei doi inculpaţi F.C. şi N.C. au consumat băuturi alcoolice, atât în comuna Brătăşanca, cât şi în localul „La steaguri", ajungând aproape în stare de ebrietate, aşa cum au menţionat în declaraţiile lor.
Ulterior cei şase s-au deplasat spre discoteca din comuna Măreşti, cu autoturismul aparţinând martorului B.G. Pe drum, inculpatul E.V. le-a propus expres celorlalţi doi inculpaţi, să-l deposedeze pe U.G. de telefonul mobil pe care E.V. îl văzuse la acesta, folosind chiar violenţa dacă era necesar. Această discuţie a fost auzită de către martorii N.M. şi B.G.L. Anterior acestei discuţii, în drumul dinspre comuna Stoieneşti, înapoi spre comuna Brătăşanca, E.V. îi spusese martorei N.M., că vrea să-i facă cu cunoştinţă cu partea vătămată, deoarece acesta îşi exprimase dorinţa de a cunoaşte o fată pe perioada cât stătea în ţară. Ajunşi în discoteca din Măreşti, inculpaţii N.C. şi F.C. s-au despărţit de grupul cu care au venit, astfel încât în momentul în care partea vătămată a venit la discotecă, nu i-a văzut pe aceştia (U.G., de altfel, recunoscându-i pe cei doi). Inculpatul E.V. i-a făcut cunoştinţă părţii vătămate cu martora N.M., iar cei doi au fost conduşi de către B.G., cu maşina, pe o stradă lăturalnică pentru a discuta în linişte. După ce au rămas singuri cei doi, au purtat o discuţie asupra relaţiilor pe care la vor avea, iar în scurt timp, au coborât din maşină, pentru a întreţine relaţii intime, astfel cum a declarat martora N.M. În această ipostază, cei doi au fost surprinşi de către inculpaţii F.C. şi N.C., care îi urmăriseră pe cei doi. În dorinţa de a pune în aplicare hotărârea infracţională la care fuseseră instigaţi de către E.V., F.C. a lovit-o primul pe partea vătămată, după care şi N.C., până când aceasta a căzut jos, iar cel din urmă a luat telefonul din buzunarul părţii vătămate, după care cei doi au fugit, mergând pe jos până în localitatea de domiciliu. După această seară, partea vătămată speriată a mers la discotecă, unde a alertat persoane cunoscute, după care la solicitarea unui lucrător de poliţie, care a auzit despre acest incident au mers la sediul poliţiei Măreşti, unde partea vătămată a formulat plângere.
A doua zi, invitat la organele de poliţie, E.V., după ce a spus iniţial că nu cunoaşte nimic în legătură cu deposedarea părţii vătămate de telefonul mobil, i-a relatat tatălui părţii vătămate, ulterior, că dacă nu i se va întâmpla nimic, îi poate aduce telefonul sustras lui U.G. Astfel, cei doi s-au deplasat în comuna Dărmăneşti, unde inculpatul l-a lăsat pe tatăl părţii vătămate în centrul localităţii, de unde singur, s-a deplasat la inculpatul F.C., de la care a luat telefonul mobil, pe care l-a predat tatălui părţii vătămate. Şi cu această ocazie, inculpatul l-a rugat pe U.V., tatăl părţii vătămate „să nu îl dea pe mâna poliţiei", aceste aspecte rezultând din declaraţiile lui U.V. În aceeaşi zi, inculpaţii F.C. şi N.C. au fost duşi la sediul I.P.J. Prahova, unde au recunoscut fapta comisă, dând declaraţii, în acest sens şi arătând că au fost determinaţi de E.V. să o comită.
Sentinţa a fost apelată de inculpat, fiind menţinută arestarea preventivă a acestuia.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată art. 160b C. proc. pen., modificat prin acelaşi act normativ arătat stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., chiar dacă sentinţa pronunţată în cauză nu este definitivă, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani pentru o infracţiune de o gravitate ridicată.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului F.C. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului apelant F.C. este legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti dată în dosarul nr. 1017/2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti dată în dosarul nr. 1017/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1222/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1254/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
