ICCJ. Decizia nr. 1307/2005. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1307/2005
Dosar nr. 7278/2004
Şedinţa publică din 22 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 324 din 7 octombrie 2004, Tribunalul Maramureş a dispus condamnarea inculpatului F.A. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., cu consecinţele prevăzută de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu 28 decembrie 2003 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi a art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile B.D. despăgubiri civile astfel: - 41.200.000 lei despăgubiri materiale şi 120.000.000 lei despăgubiri morale.
A fost respinsă cererea părţii civile B.D. de obligare a inculpatului la plata unei rente unare viagere.
În baza art. 14 C. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a mai fost obligat să plătească părţilor civile B.S. şi N. suma de câte 70.000.000 lei despăgubiri morale.
S-a dispus obligarea inculpatului în favoarea părţii civile C.A.S. Maramureş la plata sumei de 2.763.777 lei despăgubiri civile cu dobânda legală aferentă.
În baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească fiecărei părţi civile suma de câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 16.400.000 lei cheltuieli judiciare.
A reţinut instanţa că, în după-amiaza zilei de 25 decembrie 2003, inculpatul F.A. se afla în stare de ebrietate şi pe şoseaua principală din localitatea Libotin, s-a întâlnit cu numitul B.G., în apropierea unui bar. Între cei doi a intervenit un conflict spontan, împrejurare în care inculpatul a lovit victima cu pumnii şi picioarele peste cap şi abdomen.
Urmare loviturilor primite în zona abdominală, B.G. a decedat la 27 decembrie 2003 în Spitalul Judeţean Baia Mare.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1596/302 din 19 ianuarie 2004 întocmit de Serviciul medico-legal judeţean Baia Mare moartea numitului B.G. a fost violentă şi s-a datorat unei rupturi traumatice de ileon cu peritonită şi stare toxico-septică. Leziunea tanato-generatoare s-a putut produce prin lovire cu corp dur posibil pumn, picior şi strivirea intestinului subţire între acesta şi coloana vertebrală. Între agresiunea din data de 25 decembrie 2003 (leziunile constatate la autopsie) şi deces există o legătură directă de cauzalitate. Tratamentul medical aplicat a fost corect.
Raportat la această stare de fapt s-a apreciat că în speţă fapta inculpatului F.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Cu privire la modul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a avut în vedere faptul că acesta nu are antecedente penale, şi-a recunoscut doar parţial fapta, precum şi gradul de pericol social concret al faptei, primul element fiind reţinut ca şi circumstanţă atenuantă fiind în consecinţă incidente prevederile art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a formulat apel, prin care a solicitat desfiinţarea sentinţei şi a se dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, deoarece prin pronunţarea ei, nu a fost rezolvat fondul cauzei.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, deşi există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză medico-legală.
În susţinerea motivelor de apel, inculpatul a arătat că în raportul medico-legal criticat nu au fost consemnate existenţa unor leziuni externe (echimoze) la nivelul abdomenului şi nici nu există consemnată vreo menţiune în acest sens.
Avându-se în vedere concluzia finală a raportului, respectiv a leziunii ce a produs moartea victimei, trebuie să se arate dacă aceasta este consecinţa unui mecanism direct (lovire) sau indirect (prin cădere sau compresiune) asupra abdomenului şi dacă se putea produce printr-o simplă cădere pe un plan dur.
Se impune să se precizeze modalitatea în care s-a produs efectiv ruptura de ileon, dată fiind ruptura în lungime de 15 cm, posibilul corp contondent care ar fi produs leziunea, poziţia victimă-agresor la momentul aplicării loviturii şi dacă leziunile medico-legale interne şi externe pe care ar fi trebuit să le prezinte victima, în raport de cele constatate.
Raportul medico-legal trebuia să se precizeze dacă ruptura de intestin putea interveni pe fondul unei boli preexistente TBC, boală renală şi care să fi contribuit la accelerarea procesului de lichefiere a ţesutului de la nivelul peretelui intestinal al abdomenului victimei, raportat la aspectul membranelor găsite intraoperator.
Se impune precizarea existenţei raportului direct de cauzalitate între agresiunea din 25 decembrie 2003 şi decesul victimei sau leziunea tanato-generatoare şi care poate data anterior acestei date.
În raportul medico-legal nu s-a indicat simptomologia aferentă unei peritonite vechi de 3 zile şi intervalul de timp la care trebuia să apară simptomele, în raport de momentul agresiunii şi dacă victima mai putea servi masa sau băuturi alcoolice ori putea face un efort cu deplasarea pe jos, pe o distanţă de 2-7 km.
Şi în final, dacă tehnica operatorie descrisă în foaia de observaţie, a fost adecvată în raport de intervenţia chirurgicală efectuată asupra victimei.
Pe fondul existenţei acestor neclarităţi în mod greşit instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului, care într-adevăr a lovit victima, dar numai în zona capului.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 330 din 30 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
A motivat instanţa de apel că loviturile cu pumnii şi picioarele aplicate victimei sunt recunoscute de către inculpat, în declaraţia dată la urmărirea penală la data de 28 decembrie 2003, în prezenţa apărătorului.
Din raportul de expertiză medico-legală a rezultat că în urma agresiunii inculpatului asupra victimei, aceasta a suferit o ruptură traumatică de ileon, cu peritonită şi stare toxio-septică, moartea violentă a acesteia survenind la 27 decembrie 2003.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală rezultă că leziunea tanato-generatoare s-a putut produce prin lovire cu un corp dur, posibil pumn, picior şi strivirea intestinului subţire, între acesta şi coloana vertebrală, iar între agresiunea din 25 decembrie 2003 respectiv leziunile constatate la autopsie şi deces, există o legătură directă de cauzalitate.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a reţinut în sarcina apelantului, săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.
Susţinerea inculpatului că nu se face vinovat de decesul victimei deoarece i-a aplicat numai lovituri în zona capului şi că inexistenţa unor leziuni externe (echimoze) întăreşte această apărare, se apreciază ca neîntemeiată.
În conţinutul raportului de expertiză medico-legală, la examinarea internă a aspectului abdomenului (pct. 4), coroborat cu planşele foto color, s-a remarcat că pereţii abdominali care sunt infiltraţi cu sânge, anterior-paramedian, între fascie şi muşchiul abdominal drept, precum şi între muşchi şi seroasa parietală, ceea ce denotă o urmă a unei intervenţii violente.
Modul activ în care a acţionat inculpatul, prin aplicarea unor lovituri cu piciorul încălţat cu gheată victimei, aşa cum a recunoscut, dar care s-au aplicat din poziţia verticală în care se găsea apelantul, şi faţă în faţă cu victima, rezultatul agresiunii nu se putea prezenta sub forma unei compresiuni, apăsare, proiectare sau călcare, ce pot antrena doar ivirea unor leziuni primare la nivelul dermei.
S-a motivat la pct. 4 al raportului de expertiză că sufuziunea de sânge ce s-a format prin infiltrarea cu sânge a ţesutului subcutanat celulo-adipos apare ca un element de legătură între acţiunea mecanică a loviturii cu piciorul încălţat şi ruptura organului intern. Acest efect s-a instalat ca urmare a cedării peretelui intestinului, în locul în care presiunea cu care s-a acţionat a întrecut rezistenţa peretelui intestinului, având o contraforţă, cea a sistemului osos al coloanei vertebrale.
De altfel, chiar şi ruperea hainelor pe care le-a purtat victima s-a evidenţiat în zona abdomenului şi coincid zonei în care s-au găsit urmele loviturii conform raportului medico-legal.
Prin urmare, prin mecanismul în care a acţionat inculpatul aşa cum a fost conturat, în urma propriei recunoaşteri, coroborată cu concluziile expertizei medico-legale, prima instanţa corect a reţinut vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.
În lipsa unor informaţii de ordin medical, privind eventualele boli preexistente ce ar fi contribuit la accelerarea procesului de lichefiere a ţesutului a nivelul peretelui intestinal al abdomenului, nu se poate reţine o posibilă cauză ce ar fi precedat naşterea efectului ce a dus la deces, dacă nu s-ar fi interpus acţiunea inculpatului, aşa cum a fost conturată din probele administrate.
În aceste condiţii nu se impune completarea raportului de expertiză medico-legală şi nici efectuarea unei noi lucrări.
În prezenta cauză, inculpatul nu a putut dovedi o eventuală altă agresiune asupra victimei, care s-a găsit într-o stare medicală corespunzătoare.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului prima instanţă a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare, prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei, dar şi elementele ce caracterizează persoana apelantului, recunoscându-i-se circumstanţele personale de atenuare a pedepsei prevăzută de art. 74 C. pen., cu efectul prevăzută de art. 76 C. pen.
Şi latura civilă a cauzei a fost rezolvată corespunzător, inculpatul arătând că este de acord cu plata lor, până la nivelul la care vor fi probate şi în prezenţa stabilirii vinovăţiei sale, împrejurare ce s-a conturat în prezentul dosar.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate, întrucât greşit s-a reţinut vinovăţia sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., fără efectuarea unei noi expertize care să stabilească legătura de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpat şi decesul victimei.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
În cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, care au fost complet şi just apreciate, situaţia de fapt fiind corect reţinută, încadrarea juridică dată faptei este legală, iar vinovăţia inculpatului rezultă fără dubiu din actele dosarului.
În cauză nu se contestă că, în ziua de 25 decembrie 2003, inculpatul a aplicat lovituri victimei cu pumnii şi picioarele, situaţie confirmată şi de acesta în declaraţia dată la procuror în prezenţa apărătorului.
După efectuarea expertizei medico-legale care a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unei rupturi traumatice de ileon cu peritonită şi stare toxico-septică, iar leziunea tanato-generatoare s-a putut produce prin lovirea cu un corp dur (posibil pumn, picior) şi strivirea intestinului subţire, inculpatul în cursul cercetării judecătoreşti pentru a fi exonerat de răspunderea penală pentru decesul victimei, a revenit parţial asupra declaraţiei dată la urmărirea penală, în sensul că a aplicat victimei lovituri numai în zona capului.
Corect instanţele au înlăturat apărarea formulată de inculpat, în condiţiile în care s-a stabilit că, în ziua de 25 decembrie 2003, victima a avut conflict numai cu inculpatul, iar membrii familiei victimei, audiaţi ca martori, au relatat că victima acuza dureri de abdomen, în urma loviturilor aplicate de inculpat.
Pe de altă parte, loviturile aplicate victimei în zona abdomenului, sunt probate şi cu planşele fotografice din care rezultă că leziunile constatate în această zonă şi planşele fotografice ale hainei victimei, care prezintă rupturi în zona abdomenului.
Solicitarea inculpatului de a se efectua o nouă expertiză medico-legală corect a fost respinsă de către instanţe, ca nefiind utilă cauzei.
Întrucât motivele de recurs invocate de inculpat nu sunt întemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cauze de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 28 decembrie 2003 la zi.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.A., împotriva deciziei penale nr. 330 din 30 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 28 decembrie 2003 la 22 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
DEFINITIVĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1254/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 131/2005. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
