ICCJ. Decizia nr. 132/2005. Penal. Art.20,174 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 132/2005
Dosar nr. 6613/2004
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 927 din 12 iulie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) şi (3) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii:
1. A.C. şi
2. P.C.D. la câte 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), compută prevenţia inculpatului A.C. de la 24 ianuarie 2003 până la 12 iulie 2004, iar a inculpatului P.C.D. de la 28 ianuarie 2003, până la 12 iulie 2004.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile către partea civilă S.D. şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ziua de 21 iunie 1997, aflându-se în zona izlazului din Pipera şi păzind, împreună cu martorul R.T., turma de oi a numitului C.A., partea vătămată S.D. s-a întâlnit cu inculpaţii P.C.D. şi A.C., care păzeau pe acelaşi izlaz turma, de oi şi vacile numitului I.M.
După ce au consumat băuturi alcoolice, partea vătămată şi inculpatul P.C.D. s-au luat la trântă, în glumă, fără a se lovi cu vreun obiect contondent.
Ulterior acestui moment, inculpatul P.C.D. care părăsise zona, s-a întors după circa 10 minute, împreună cu inculpatul A.C., ultimul ridicând ciomagul pentru a lovi partea vătămată, reproşându-i că l-a trântit la pământ pe inculpatul P.C.D.
În încercarea de a se apăra, partea vătămată a prins ciomagul inculpatului A.C., moment în care a fost lovit în cap, cu un ciomag de către inculpatul P.C.D. Fiind căzută la pământ, partea vătămată a fost lovită de cei doi inculpaţi cu ciomagele şi picioarele în zona capului, toracică şi abdominală, până când şi-a pierdut cunoştinţa.
În urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni traumatice corporale (contuzie cerebrală, otoragie stângă, plagă contuză mentonieră, traumatism toracic, pneumotorax stâng, contuzie abdominală) produse prin lovire cu corp dur, ce au necesitat 20-25 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei.
Împotriva acestei soluţii, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii.
Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita individualizare a pedepselor, care ar fi prea blânde, în raport cu criteriile indicate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi pentru greşita respingere, pentru tardivitate, a cererii de majorare a despăgubirilor civile.
În apelurile lor inculpaţii au criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita individualizare a pedepselor, susţinând că acestea sunt prea mari în raport de împrejurările în care s-au produs faptele.
Prin Decizia penală nr. 780/ A din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii A.C. şi P.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 927 din 19 iulie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
A dedus prevenţia pentru inculpatul A.C. de la 24 ianuarie 2003 la zi şi, pentru inculpatul P.C.D. de la 28 ianuarie 2003 la zi şi a menţinut starea de arest.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Nemulţumiţi de soluţia instanţei de apel, inculpaţii au declarat, în termen legal, recurs, solicitând, prin avocatul desemnat din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., iar în subsidiar redozarea pedepselor aplicate ţinându-se cont de circumstanţele reale şi personale.
Verificând hotărârile atacate în raport de criteriile invocate, cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Astfel, faptele inculpaţilor de a aplica părţii vătămate lovituri în zone vitale, cu un corp contondent apt de a produce moartea, producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor şi nu cele ale infracţiunii prevăzute de art. 181 C. pen.
Infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., presupune, sub aspectul laturii obiective, o vătămare a integrităţii corporale a victimei care necesită pentru vindecare cel mult 60 zile de îngrijiri medicale, iar sub aspectul laturii subiective, făptuitorul să acţioneze cu intenţie directă sau indirectă numai în scopul vătămării corporale a victimei.
În cauză, în raport cu obiectele vulnerante folosite (bâte), apte să producă decesul, cu regiunea corpului vizată (zona capului, toracelui şi abdominală) şi cu numărul şi intensitatea loviturilor este evident că inculpaţii chiar dacă nu au urmărit, au acceptat producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv moartea victimei.
Oricum nu s-ar fi putut reţine în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 181 C. pen., întrucât leziunile suferite au pus în primejdie viaţa victimei.
În ce priveşte motivul vizând netemeinicia pedepselor aplicate şi acesta este nefondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea de noi infracţiuni.
Pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate, fiind apte să atingă scopul preventiv şi educativ.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515, pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.C. şi P.C.D. împotriva deciziei penale nr. 780/ A din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 24 ianuarie 2003 la 10 ianuarie 2005, pentru A.C. şi de la 28 ianuarie 2003 la 10 ianuarie 2005, pentru P.C.D.
Obligă pe recurenţi să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1313/2005. Penal. Art.79 alin.1 din OUG... | ICCJ. Decizia nr. 1326/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
