ICCJ. Decizia nr. 1313/2005. Penal. Art.79 alin.1 din OUG 195/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1313/2005
Dosar nr. 154/2005
Şedinţa publică din 22 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 300 din 6 octombrie 2004, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul C.O.L. la:
- un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata acesteia la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în seara zilei de 27 martie 2003, inculpatul C.O.L., agent de poliţie, a fost implicat într-un accident rutier, produs pe DJ 687 E Ghelari – Hunedoara, respectiv, acesta fiind sub influenţa băuturilor alcoolice s-a răsturnat cu maşina mamei sale într-un şanţ aflat pe partea dreapta a şoselei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, adeverinţa medicală, declaraţiile martorilor T.A., O.N., B.I., I.G., precum şi declaraţiile inculpatului.
În faza de urmărire penală şi pe timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul a negat consumul de băuturi alcoolice înainte de producerea accidentului.
Apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei nr. 300/2004 a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Alba Iulia, care prin Decizia penală nr. 398 din 30 noiembrie 2004 a reţinut că instanţa de fond a stabilit just, pe baza probelor administrate, atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatului, pe cale de consecinţă stabilind corect încadrarea juridică a faptei şi individualizând corespunzător pedeapsa aplicată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, care a solicitat, în principal, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru completarea probatoriului, într-un prim subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinând că a consumat alcool după săvârşirea accidentului, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 82 alin. (1) C. rutier, întrucât nu a vătămat integritatea corporală sau sănătatea nici unei persoane, iar într-un ultim subsidiar, redozarea pedepsei aplicate, prin reţinerea în favoarea lui a dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârile pronunţate, Curtea constată că situaţia de fapt a fost just reţinută, vinovăţia inculpatului pe deplin dovedită, stabilindu-se corect, pe baza materialului probator administrat în cauză, încadrarea juridică a faptei şi cuantumul pedepsei aplicate.
Cu privire la primul motiv invocat, respectiv casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, se constată că probatoriul administrat în cauză este judicios întocmit şi nu se impune completarea acestuia. Astfel, în cauză s-au administrat probele şi mijloacele de probă prevăzute de dispoziţiile art. 62 – art. 135 C. proc. pen., fiind audiat inculpatul, martorii, efectuându-se cercetare la faţa locului şi fotografii, inculpatului prelevându-i-se probe biologice, în cauză fiind întocmit un buletin de analiza toxicologică-alcoolemie, iar judecata în primă instanţă şi în apel au fost făcute cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, ambele instanţe constatând, de altfel, că întreg probatoriul administrat în cauză este complet, fiind judicios întocmit.
În ceea ce priveşte apărarea inculpatului că a consumat alcool după comiterea accidentului, motiv pentru care trebuie achitat, întrucât nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 82 alin. (1) C. rutier, deoarece nu a vătămat integritatea corporală sau sănătatea nici unei persoane, se constată că aceasta este combătută de probele aflate la dosar, respectiv buletinul de analiză toxicologică alcoolemie efectuat de Laboratorul judeţean de medicină legală Hunedoara – Deva, declaraţia martorei B.I., precum şi recunoaşterea inculpatului în faţa personalului sanitar la faţa locului, respectiv buletinul de examinare clinică, în care s-au consemnat declaraţiile inculpatului, în sensul că a consumat bere, circa 1500 ml între orele 15,00 – 16,30 în ziua respectivă.
Mai mult, toate acestea se coroborează cu declaraţiile oscilante ale inculpatului, care iniţial, în intenţia de a se disculpa şi-a formulat apărarea în sensul că, după producerea accidentului şi-ar fi spălat rănile de la cap cu ţuică şi de aceea prezenta acel miros etilic pe care l-a sesizat din primul moment personalul medical audiat în cauză. În plus, trebuie reţinută şi atitudinea inculpatului după producerea accidentului, în sensul că, nu a anunţat accidentul la poliţie sau la salvare nici măcar după ce a ajuns în casa martorei B.I., deşi avea telefon mobil asupra sa, de la care a apelat şi a vorbit cu alte persoane.
Se constată astfel, că în mod corect s-a stabilit încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat, precum şi vinovăţia acestuia, stabilindu-se astfel că se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.
Cât priveşte individualizarea pedepsei aplicate, analizând Decizia atacată prin prisma motivului invocat, Curtea constată că hotărârea instanţei de control judiciar este legală şi temeinică, la stabilirea pedepsei avându-se în vedere gradul de pericol social al faptei, gradul ridicat de alcoolemie al inculpatului, conduita nesinceră şi oscilantă a acestuia, circumstanţele personale ale inculpatului, aspecte faţă de care se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia, nefiind elementele care să ducă la reţinerea circumstanţelor atenuante.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.O.L. împotriva deciziei penale nr. 398 din 30 decembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1312/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 132/2005. Penal. Art.20,174 c. pen. Recurs → |
|---|
