ICCJ. Decizia nr. 138/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 78/ P din 6 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 488/P/2004, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii C.D. și C.M., împotriva rezoluțiilor nr. 32/P/2004 și nr. 139/II/2/2003 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Petiționarii C.D. și C.M. sunt asociați la SC P.M. SRL Constanța și la data de 8 februarie 1999, au încheiat un contract de leasing imobiliar cu SC A. SA Constanța, având ca obiect folosirea de către primii a unui spațiu comercial situat în Constanța, pe o perioadă de 5 ani.
Conform contractului, la sfârșitul perioadei locatarul putea solicita achiziționarea spațiului, dacă respecta clauzele contractului privind plata redevenței în cuantumul valoric stabilit și la datele fixate.
Potrivit art. 8 din contract, neexecutarea obligației la plata redevenței pe două luni consecutiv, atrage rezilierea acesteia cu daune interese ce cuprind redevențele scadente și cuantumul valoric al redevenței care au rămas de plată până la expirarea contractului.
Din probele existente la dosar, rezultă că, la data de 30 octombrie 2001, SC A. SA, prin notificarea nr. 603, a solicitat SC P.M. SRL să-i achite suma de 169.973.998 lei, reprezentând recalcularea redevenței în funcție de coeficientul inflației pe perioada martie 1999 - august 2001, factură refuzată la plată de către petiționari.
Neînțelegerile dintre părți, rezultate din refuzul SC A. SA de a vinde spațiul locatarului înainte de expirarea contractului (8 februarie 2004) și refuzul de a achita redevențele restante, au declanșat un litigiu comercial, care a făcut obiectul dosarului nr. 4472/COM/2002.
Prin sentința civilă nr. 4068 din 19 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a dispus rezilierea contractului de leasing nr. 129 din 8 februarie 1999, cu obligarea SC P.M. SRL, la plata sumei de 230.820.809 lei, reprezentând redevență restantă și suma de 196.131.8343 lei, cu titlu de daune interese.
Recursul declarat împotriva sentinței civile a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1/ COM din 5 ianuarie 2004 a Curții de Apel Constanța.
Pe data de 13 ianuarie 2004, petiționarii C.D. și C.M. s-au adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța cu o plângere penală, solicitând efectuarea de cercetări față de judecătoarea D.A.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., față de expertul contabil B.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 260 și art. 288 C. pen. și față de executorul judecătoresc M.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen.
Petiționarii au învederat organelor de urmărire penală faptul că judecătoarea a ignorat cu bună știință probele din dosar, a făcut o interpretare greșită a conținutului contractului de leasing, pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegală care le-au vătămat interesele.
De asemenea, petiționarii susțin că experta contabilă a concluzionat greșit în raportul depus că două luni consecutiv nu au achitat redevențele, deși la dosar se găsesc ordinele de plată nr. 97 din 29 august 2001 și nr. 101 din care rezultă plata redevenței.
Executorul judecătoresc M.A. a pus în executare o hotărâre judecătorească nedefinitivă, comițând astfel un abuz în serviciu.
Prin rezoluția nr. 32/P/2004, din 27 februarie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții D.A.D., B.M. și M.A., pentru infracțiunile prevăzute de art. 248,art. 260 și art. 288 C. pen., cu motivarea că faptele nu există.
împotriva rezoluției sus-arătate, petiționarii C.D. și C.M. au formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța care, prin rezoluția nr. 139/II/2/2004, din 22 aprilie 2004, a respins-o, ca netemeinică, întrucât faptele imputate celor trei făptuitori nu sunt de natură să atragă răspunderea penală a acestora.
Conform art. 2781C. proc. pen., petiționarii s-au adresat instanței competente care, prin sentința penală nr. 78/P/2004, din 6 iulie 2004, a respins plângerea ca nefondată.
în termen legal, petiționarii au declarat recurs împotriva hotărârii sus-menționate, pe care o consideră netemeinică și nelegală și au solicitat casarea acesteia și condamnarea celor trei făptuitori pentru faptele comise.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3859, alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856_i art. 3857, alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de petiționari sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă care decurge din probele administrate, atât pe parcursul actelor premergătoare începerii urmăririi penale că și în faza cercetării judecătorești.
Astfel, sentința civilă pronunțată de judecătoarea D.A.D. a fost supusă controlului judiciar și instanța de recurs a decis că este legală și temeinică.
Mai mult decât atât, petiționarii au folosit și calea extraordinară de atac, formulând contestație în anulare, dar și aceasta a fost respinsă.
Așa fiind, simpla afirmație a petiționarilor că judecătoarea și-a încălcat cu intenție atribuțiile de serviciu, dând o interpretare greșită probelor din dosar, fapt ce a făcut să pronunțe o hotărâre nelegală și netemeinică, nu echivalează cu un abuz care a cauzat o pagubă sau o tulburare însemnată și care îmbrăca aspecte penale.
De asemenea, așa cum a reținut și instanța de fond, expertiza contabilă dispusă în cauză a răspuns la obiectivele solicitate de părți și a fost efectuată cu respectarea prevederilor legale, privind citarea părților și examinarea actelor și evidențelor aflate în dosar și la părți.
Petiționarii au formulat obiecțiuni la care expertul contabil (B.M.) a răspuns la termenul de judecată din 8 mai 2003, astfel că nu au mai solicitat efectuarea unei noi expertize sau a unui supliment de expertiză.
Cele două ordine de plată despre care susțin petiționarii că nu au fost luate în calcul de expert se referă la sume returnate de SC A. SA, astfel că nu poate fi acuzată instanța că a omis că le deducă.
Cât privește faptele împietate executorului judecătoresc, înalta Curte constată că executarea debitorului s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în materie, astfel că nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea vreunei fapte penale.
Așa fiind, rezoluțiile procurorului cât și hotărârea instanței de fond sunt temeinice și legale, în cauză neimpunându-se desființarea lor și începerea urmăririi penale față de făptuitori.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor cuprinse în art. 38515, pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fost respins, ca nefondat, iar recurenții petiționari au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat și către intimata B.M.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1280/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5797/2005. Penal → |
|---|
