ICCJ. Decizia nr. 1280/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1348/ F din 21 octombrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care inculpatul O.M.M. a fost trimis în judecată, din art. 211 alin. (2) C. pen., în art. 211 alin. (1) C. pen. și în baza acestui text de lege, a condamnat pe inculpatul O.M.M. la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenția de la 22 iunie 2004 la zi.
în baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 10.000.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea vătămată R.D.
A constatat prejudiciul acoperit prin restituirea telefonului sustras.
Inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că:
La data de 22 iunie 2004, în jurul orelor 17,00, inculpatul O.M.M. se deplasa pe str. Dr. Taberei, când a văzut-o pe partea vătămată, minora R.D., care purta la gât un telefon mobil prins de un șnur. întrucât avea nevoie de bani inculpatul s-a hotărât să o urmărească pe partea vătămată în scopul de a-i sustrage telefonul mobil. La un moment dat, partea vătămată a sunat la interfon și a intrat în scara Bl. A 7 din București, str. Drumul Taberei, unde domiciliază. Inculpatul a pătruns în bloc odată cu partea vătămată, căreia i-a spus că merge la o persoană din bloc. Partea vătămată a început să urce scările, fiind urmată îndeaproape de inculpat, care i-a pus piedică și i-a smuls de la gât telefonul mobil. întrucât partea vătămată i-a alertat prin strigăte pe tatăl și fratele ei, inculpatul s-a îndepărtat în fugă de la locul faptei, fiind însă prins din urmă.
Telefonul mobil a fost restituit părții vătămate.
împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul O.M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în apelul declarat Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința pentru nelegala schimbare a încadrării juridice a infracțiunii, prin înlăturarea formei calificate prevăzută de alin. (2) lit. c) a art. 211 C. pen., considerându-se eronat că fapta nu a fost comisă "în loc public", deoarece la ușa de la intrare în bloc era instalat interfon, ce avea drept scop restricționarea accesului persoanelor care nu locuiau în acel bloc.
S-a arătat că existența acelui interfon asigura doar o restrângere a numărului de persoane care constituit grup social public, ce avea vocație de a folosi scara blocului, nu modifică natura de "loc public" a scării blocului.
în apelul inculpatului s-a criticat sentința sub aspectul individualizării pedepsei, solicitându-se a se reduce.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 1016 din 23 decembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 4405/2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
A desființat în parte sentința penală nr. 1348/ F din 21 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, numai în ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunii și rejudecând și privitor la pedeapsă.
în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii, din art. 211 alin. (1) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și în baza acestui din urmă text, a majorat pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului O.M.M., la 5 ani închisoare, acesta având de executat 5 ani închisoare.
A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
A computat prevenția inculpatului de la 22 iunie 2004, la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe penale.
A obligat pe apelant la 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că, situația de fapt reținută de instanța fondului a fost temeinic stabilită pe baza probelor administrate, coroborate cu recunoașterea inculpatului, dar a primit o încadrare juridică greșită prin schimbarea acesteia de către instanța față de cea prevăzută prin actul de inculpare.
Existența unui interfon la ușa de la intrarea în scara blocului are menirea nu de a modifica "natura și destinația" scării blocului de a fi accesibilă totdeauna publicului, ci de a întări sentimentul de siguranță pentru locatarii blocului.
împotriva deciziei Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs inculpatul O.M.M., invocând ca motiv de recursul faptul că scara blocului nu este loc public, întrucât accesul persoanelor care întră în scara blocului este limitat (într-un loc public nu există o limitare a accesului).
Recursul este nefondat.
Instanța de apel examinând în mod judicios problema dacă fapta a fost săvârșită în condiții agravante, în sensul dacă scara blocului de locuințe poate fi considerată "loc public" conform dispozițiilor art. 211 pct. 2 lit. c) C. pen., a concluzionat corect că fapta a fost comisă într-un loc public.
Astfel art. 152 alin. (1) lit. a) C. pen., definește fapta săvârșită "în public" acea faptă comisă "într-un loc care prin natura și destinația lui este totdeauna accesibilă publicului chiar dacă nu este prezentă nici o persoană".
Când definește "locul public" prin cele 2 trăsături, natura și destinația lui, textul menționat are în vedere pe de o parte caracterul specific, însușirea caracteristică, calitatea unui loc, iar pe de altă parte menirea acestui loc, de a fi totdeauna accesibil publicului. Pentru delimitarea oricărui dubiu prin apelarea la cele 2 trăsături menționate, același text are în vedere caracterul public al locului chiar dacă nu este prezentă nici o persoană la momentul comiterii infracțiunii în acel loc.
Aceasta presupune că orice restricționare, de orice natură, care nu are drept consecință modificarea trăsăturilor de bază avute în vedere de lege nu poate conduce la schimbarea caracterului public al locului, așa cum este definit de norma juridică.
Sub acest aspect instanța de apel a subliniat just că existența unui interfon la ușa de la intrarea în scara blocului are menirea nu de a modifica "natura și destinația" scării blocului, de a fi accesibilă totdeauna publicului, ci de a întări sentimentul de siguranță pentru locatarii blocului, siguranță ce există și prin montarea ușilor la intrarea blocurilor, dar nu la nivelul asigurat prin existența interfonului. Dar și chiar cu acesta, în anumite împrejurări și prin utilizarea unor tehnici de deblocare a interfonului, sentimentul de siguranță este mult diminuat, uneori ajungând la nivelul asigurat de o ușă.
în cauză chiar prima instanță a reținut că inculpatul a pătruns în bloc odată cu partea vătămată căreia i-a spus că merge la un locatar.
Sub acest aspect, instanța de apel a subliniat just că existența interfonului nu l-a împiedicat pe inculpat să pătrundă pe scară și că chiar și în acest caz cerința accesului public este îndeplinită.
Critica adusă deciziei este deci nefondată.
Cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul este nefondat, urmând a se respinge, ca atare, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Din durata pedepsei aplicate inculpatului, se va deduce arestarea preventivă de la 22 iunie 2004, la data pronunțării prezentei decizii.
Recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1219/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 138/2005. Penal → |
|---|
