ICCJ. Decizia nr. 1609/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1354 din 25 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost admisă cererea de contopire pedepse, formulată de petentul condamnat R.C.
S-a constatat că faptele pentru care R.C. a fost condamnat prin sentința penală nr. 57 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 555 din 31 ianuarie 2002 a Curții Supreme de Justiție sunt concurente cu faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 746 din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 4673 din 1 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 57/2001, în pedepsele de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., 10 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 211alin. (2) lit. a), b) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., 7 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., 10 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen. și 7 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu înlăturarea sporului de 2 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 36 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 57/2001, repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 746/2000, dispunându-se ca inculpatul să execute 11 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, în final condamnatul urmând să execute 13 ani închisoare.
în baza art. 71 C. pen., s-au interzis condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada executată de condamnat de la 27 aprilie 2000 la 16 noiembrie 2000 și de la 30 iunie 2000 la zi.
Au fost anulate M.E.P.I. nr. 65/2001 și M.E.P.I. nr. 955/2001 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.
în baza art. 35 alin. (4) C. pen., au fost menținute măsurile de siguranță aplicate prin sentința penală nr. 746/2000 a Tribunalului București, secția I penală.
în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare s-a stabilit a rămâne în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Petentul condamnat R.C. a solicitat contopirea pedepselor de 12 ani închisoare, respectiv 11 ani închisoare, aplicate prin sentințele penale nr. 57/2001 și nr. 746/2000, pronunțate de Tribunalul București, cu motivarea că aceste fapte sunt concurente.
S-a depus la dosar copia sentinței penale nr. 57 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, însoțită de referatul Biroului Executări Penale, din care rezultă că sentința penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 555 din 31 ianuarie 2002 a Curții Supreme de Justiție și nu a suferit modificări în căile de atac, fiind respinse atât apelul cât și recursul inculpatului. S-a emis M.E.P.I. nr. 65/2001, pedeapsa urmând a fi executată de la 30 iunie 2004 la 29 iunie 2012.
Din conținutul sentinței penale rezultă că petentul condamnat a săvârșit la datele de 17 mai 1999, 21 iulie 1999 și 29 iulie 1999 trei infracțiuni de tâlhărie și două infracțiuni de violare de domiciliu.
Prin sentința penală nr. 746 din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 4673 din 01 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, a fost condamnat petentul la o pedeapsă de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209alin. (1) lit. g) și i) C. pen. și alin. (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reținându-se că în perioada 31 martie 2000 - 23 aprilie 2000 a comis un număr de șase furturi din locuințe.
Analizând sentințele penale depuse la dosar, tribunalul a constatat că cererea petentului este întemeiată.
Astfel, faptele comise la datele de 17 mai 1999, 21 iulie 1999 și 29 iulie 1999 pentru care R.C. a fost condamnat prin sentința penală nr. 57/2001 a Tribunalului București, rămasă definitivă la 31 ianuarie 2002, prin decizia penală nr. 555 a Curții Supreme de Justiție sunt concurente cu faptele comise în perioada 31 martie 2002 - 23 aprilie 2000, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 746/2000 a Tribunalului București, definitivă la 01 noiembrie 2001, prin decizia penală nr. 4673 a Curții Supreme de Justiție.
Pentru aceste motive, tribunalul a descontopit pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 57/2001 în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, înlăturând sporul de 2 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 36 C. pen., a contopit pedepsele astfel repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 746/2000, dispunând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, în final urmând să execute 13 ani închisoare.
împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și condamnatul R.C., care au criticat-o sub aspectul greșitei contopiri a pedepselor, arătând că pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 746/2000 a Tribunalului București, secția I penală, a fost redusă în căile de atac, astfel că pedeapsa rezultantă ar fi trebuit să fie de 12 ani închisoare, în loc de 13 ani închisoare.
Prin decizia penală nr. 924/ A din 6 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de condamnatul R.C. împotriva sentinței penale nr. 1354 din 25 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 5382/2004.
A fost desființată în parte sentința și în rejudecare:
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, în pedepsele componente.
S-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului R.C. prin sentința penală nr. 746 din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 4673 din 01 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, este de 9 ani închisoare și nu de 11 ani închisoare .
în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 36 C. pen., s-a dispus ca petentul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare, sporită de 2 ani, în final 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, în baza prezentei decizii.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200.000 lei, s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut următoarele:
Din referatul Biroului Executări Penale rezultă că pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 746 din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, a fost redusă în căile de atac, de la 11 ani, la 9 ani închisoare și, ca atare, pedeapsa rezultantă ca urmare a contopirii se impune a fi de 10 ani, sporită cu 2 ani, deci 12 ani închisoare și nu 13 ani închisoare, așa cum a rezultat ca urmare a operațiunii greșite de contopire.
împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul R.C. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 teza I C. proc. pen., solicitând înlăturarea sau reducerea sporului aplicat la contopirea pedepselor pentru fapte concurente.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
în operațiunea de contopire a pedepselor pentru fapte concurente, instanța are facultatea de a aplica un spor corespunzător gradului de periculozitate socială prezentat de condamnat, precum și în raport de necesitatea asigurării îndeplinirii cerințelor art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei.
Legislația penală română nu a adoptat principiul cumulului aritmetic al pedepselor și, în consecință, singura limitare a sporului este nedepășirea acestui cumul, respectiv a însumării pedepselor aplicate, conform art. 34 alin. ultim. C. pen.
Cu toate acestea, potrivit normelor generale de individualizare, instanța este obligată să aprecieze fiecare element al pedepselor ce urmează a fi contopite și să aibă în vedere ca sporul acordat să nu apară ca o sancțiune distinctă, ci ca o materializare a necesității unui plus de severitate, determinată de stăruința infracțională a condamnatului.
Pedeapsa și implicit sporul de contopire nu trebuie să fie percepute de condamnat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, ci ele trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final, la redarea lui societății.
Pedeapsa poate fi corectivă, numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Pe de altă parte, instanțele sesizate cu judecarea cererilor de contopire nu trebuie să încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale a căror contopire s-a solicitat, cu privire la cuantumul condamnărilor ori al sporurilor de pedeapsă stabilite.
Rolul lor se limitează doar la a constata posibilitatea aplicării regulilor privind contopirea pedepselor, în caz de concurs, recidivă, revocare liberare condiționată etc. și a le da eficiență, fără a crea prin aceasta o situație mai favorabilă inculpatului, prin diminuarea cuantumurilor pedepselor ori a sporurilor deja stabilite prin hotărâri definitive.
A admite contrariul ar însemna să se pună la îndemâna condamnaților o cale de atac neprevăzută în legea procesuală penală privind legalitatea ori temeinicia unor hotărâri intrate sub puterea lucrului judecat.
Dimpotrivă, instanțele, pornind de la sporurile deja stabilite au datoria de a aprecia dacă în urma contopirii, acestea mai sunt satisfăcătoare sau se impune majorarea lor în condițiile legii.
Cu privire la sporul de pedeapsă, de 2 ani închisoare, aplicat de prima instanță pentru infracțiuni concurente, înalta Curte constată că, în cauză s-a făcut o corectă aplicare a legii.
Astfel, instanța de fond, constatând că cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul R.C. este admisibilă, dând eficiență dispozițiilor art. 36 alin. (2) C. pen., avea obligația de a aplica un spor de pedeapsă cel puțin egal sau mai mare față de cel de 2 ani închisoare, stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr. 57 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă, prin decizia penală nr. 555 din 31 ianuarie 2002 a Curții Supreme de Justiție.
Deși avea posibilitatea majorării sporului, respectiv de a aplica un spor peste cel de 2 ani închisoare, instanța de fond l-a menținut, astfel că solicitarea recurentului condamnat R.C. de a se reduce sporul de pedeapsă, sub cel stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința penală nr. 57 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, este nelegală.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 924/ A din 6 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1658/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1523/2005. Penal → |
|---|
