ICCJ. Decizia nr. 1433/2005. Penal. Art.178 alin.2, 184 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1433/2005
Dosar nr. 1036/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 266 din 20 mai 2002 a Judecătoriei Pătârlagele s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului F.N., pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen. şi respectiv vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., precum şi a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, acţiunile civile formulate de părţile vătămate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 13 mai 1999, aflându-se la volanul autoturismului marca ARO 243 cu remorcă, circulând pe direcţia Buzău-Braşov pe raza localităţii Cislău, a pătruns pe contrasens, a acroşat autoturismul marca Opel Kadett condus de I.V., care circula regulamentar pe banda sa pe direcţia Braşov-Buzău.
În urma acestui eveniment rutier s-a produs decesul numiţilor I.V. şi D.I., precum şi vătămarea corporală a părţilor vătămate OG şi I.C.
Prima instanţă a apreciat că în raport de materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, respectiv concluziile rapoartelor de expertiză tehnice auto, inculpatul F.N. nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele şi părţile vătămate OG şi I.C.
În apelul său Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală şi este rezultatul unei greşite interpretări a probelor administrate şi a faptului că s-a acordat semnificaţie deosebită pe ultimul raport de expertiză criminalistică efectuat la I.N.E.C. Bucureşti.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, condamnarea inculpatului şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri civile către părţile vătămate constituite părţi civile.
În apelul lor părţile vătămate au arătat că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului, deoarece în opinia lor acesta se face vinovat de comiterea accidentului de circulaţie şi ca atare au solicitat condamnarea şi obligarea la despăgubiri civile.
Prin Decizia penală nr. 655 din 11 octombrie 2002 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele şi de părţile vătămate, concluzionând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică şi în mod corect a dispus achitarea inculpatului şi exonerarea sa de orice răspundere în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi partea vătămată I.C.
În motivarea recursului parchetul a arătat că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale şi netemeinice, deoarece în mod greşit au dispus achitarea inculpatului F.N., pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv ucidere din culpă şi două fapte de vătămare corporală din culpă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În recursul său partea vătămată I.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.
Prin Decizia penală nr. 234 din 28 februarie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi partea vătămată I.C.
Considerând că hotărârile pronunţate în cauză se fundamentează pe o eroare gravă de fapt, împotriva acestora, în baza art. 409 şi art. 410 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare.
S-a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond pentru efectuarea unei noi expertize criminalistice, pentru a se analiza cu deplină obiectivitate, circumstanţele reale, aşa cum sunt relevate de probe şi să stabilească dinamica accidentului, împrejurare care, prin coroborarea cu celelalte probe, să conducă la reţinerea corectă a modului de producere a acestuia.
Recursul în anulare nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit corect situaţia de fapt conform materialului probator administrat în cauză şi au dispus în mod justificat achitarea inculpatului F.N., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen. şi vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. şi art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., nu există, fiind achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Astfel, în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier, din ziua de 13 mai 1999, dintre autoturismele marca Opel Kadett condus de I.V. şi autovehiculul ARO, condus de inculpatul F.N., prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto.
Potrivit raportului de expertiză tehnică auto efectuat de expertul E.I., la data de 22 octombrie 1999, în momentele premergătoare impactului, autoturismul ARO, condus de inculpatul F.N., a pătruns pe contrasens, în curbă de la kilometrul 44 + 200 m, unde s-a produs accidentul, iar acest accident putea fi evitat numai de către conducătorul auto F.N., care circula pe banda sa de mers şi a pătruns cu partea stângă a autoturismului, pe banda pentru sensul opus.
De asemenea, expertul a stabilit că autoturismul Opel Kadett a circulat prin localitatea Cislău cu viteză de 88 km/oră iar autoturismul ARO, cu o viteză de circa 68 km/oră.
Prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică auto mai sus menţionat, expertul a concluzionat că autoturismul Opel Kadett condus de I.V. a depăşit doi pietoni care se aflau pe partea dreaptă a carosabilului şi datorită acestei manevre autoturismul a fost condus pe o traiectorie din apropierea axului ce desparte cele două sensuri de mers, astfel că, în contextul real în care s-a desfăşurat circulaţia, acesta nu putea să evite accidentul.
Pentru determinarea modului de producere a evenimentului rutier s-a utilizat programul de simulare PC-Crash 6.2 al Dr. S.D. DSD, L.A., cu licenţa pentru I.N.E.C. Bucureşti.
Raportul de expertiză a concluzionat că dinamica producerii accidentului este cea prezentată la pct. I cap. Constatări. Viteza de deplasare a autoturismului Opel Kadett condus de numitul V.I., determinată prin intermediul programului de specialitate PCO-Crash 6.2, a fost de circa 63 km/oră. Viteza de deplasare a autoturismului ARO 23 condus de numitul F.N. a fost de circa 64 km/oră.
Din concluziile aceluiaşi raport de expertiză tehnică mai rezultă că impactul dintre cele două autoturisme a avut loc pe sensul de mers Buzău-Braşov (în care se deplasa autoturismul ARO) în apropierea începutului urmei de pe carosabil marcată cu plăcuţa nr. 1, în cursul cercetării la faţa locului. În momentul impactului axele longitudinale ale autovehiculelor erau concurente, indicând o manevră de revenire către sensul propriu a conducătorului autoturismului OPEL. În urma impactului, datorită tipului coliziunii şi a diferenţei de masă dintre vehicule, autoturismul OPEL a fost proiectat către înapoi şi rotit în sens trigonometric, oprindu-se pe podeţ iar autoturismul ARO s-a deplasat către înainte, concomitent cu rotirea în sensul trigonometric direct.
S-a mai reţinut că datorită inerţiei remorcii şi a rezistenţei la înaintare generată între pneu şi cale la deplasarea laterală, s-a produs răsturnarea pe partea laterală dreaptă a autovehiculului ARO.
În concluziile expertizei tehnice s-a mai arătat că numitul V.I., conducătorul autoturismului Opel Kadett putea preveni producerea accidentului dacă ar fi menţinut autovehiculul pe partea dreaptă a drumului public în direcţia de mers.
Din declaraţia martorului B.A., care se afla la 30-50 metri de locul impactului, rezultă că în momentul în care OPEL-ul a trecut pe lângă el, avea viteza „mai mare decât cea permisă în localitate", circula cu roţile pe axul longitudinal al drumului, iar în momentul impactului, martorul a văzut cum autoturismul a pătruns circa 20 metri, pe sensul de mers al autovehicului ARO.
Acelaşi martor a mai relatat că nici autovehiculul ARO, nici remorca tractată de acesta nu au depăşit nici un moment axul drumului, nu au intrat pe contrasens şi că cel care a determinat impactul celor două autovehicule este victima I.V., conducătorul autoturismului Opel şi care putea preveni producerea accidentului dacă ar fi menţinut autoturismul pe partea dreaptă a drumului public, în direcţia de mers.
De asemenea, martorul B.A. a precizat că nu a văzut ca lampă „stop frână" a OPEL-ului să se aprindă vreun moment anterior accidentului, deci acest autoturism nu a încercat nici un moment reducerea vitezei.
Martorul C.C. deşi nu a văzut impactul, a conformat că se afla cu martorul B.A., pe marginea şoselei la circa 50 de metri de impact, observând că OPEL-ul circula cu viteză mare, cu roţile pe axul drumului.
În declaraţia sa martorul C.G., aflat în autoturismul OPEL, nu exclude ca această maşină să fi intrat pe contrasens, relatând că la 200-300 metri de locul impactului, a văzut autovehiculul ARO circulând pe contrasens, dar făcând manevră de revenire pe sensul său, iar la momentul impactului, din poziţia în care se afla, nu a văzut dacă maşina a revenit complet pe sensul de mers.
Partea vătămată I.C. a declarat la data de 2 iulie 1999 în faţa organelor de poliţie, faptul că se afla în interiorul autoturismului Opel, în zona centrului comunei Cislău, au trecut pe lângă doi cetăţeni aflaţi pe marginea din dreapta a drumului şi a observat că din faţă circula un autoturism ARO. Acesta circula când pe o parte, când pe alta a axului drumului, dar când s-a apropiat de autoturismul Opel, Aro-ul circula pe sensul său de mers şi ajungând în dreptul Opel-ului l-a tamponat pe acesta.
Aşadar, se constată că în mod corect instanţele au apreciat că în timpul cercetării judecătoreşti expertiza tehnică fiind efectuată de 3 experţi pe baza celor mai noi cunoştinţe în materie, utilizându-se un program PC-Crash 6.2 al Dr. S.D. DSD, L.A., cu licenţa pentru I.N.E.C. Bucureşti, are un grad ridicat de obiectivitate.
La stabilirea situaţiei de fapt s-a luat în calcul o multitudine de factori, de caracteristici tehnice ale autovehiculului, starea şi conformaţia drumului, menţionate în anexa raportului de expertiză, concluziile.
De asemenea, concluziile acestui raport de expertiză se coroborează cu declaraţiile martorilor, părţilor civile şi inculpatului, rezultând că impactul dintre cele două autoturisme a avut loc pe sensul de mers Buzău-Braşov, pe banda ocupată de autovehiculul condus de inculpat, care conducea maşina, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Decretul nr. 328/1966, pe partea dreaptă a drumului, iar victima putea să prevină producerea accidentului, dacă ar fi menţinut autovehiculul pe partea dreaptă a drumului.
Aşadar, din probele administrate rezultă că inculpatul nu a comis nici o faptă ilicită care să se afle într-o legătură de cauzalitate cu moartea victimelor D.I. şi I.V. şi respectiv, vătămare corporală a părţilor vătămate OG şi I.C.
În consecinţă, se constată că instanţele au administrat un amplu şi judicios material probator în vederea aflării adevărului şi stabilirii situaţiei de fapt, astfel că nu se impune efectuarea unei noi expertize tehnice.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4141 C. proc. pen., raportat la art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul în anulare să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 266 din 20 mai 2002 a Judecătoriei Pătârlagele, deciziei penale nr. 655 din 11 octombrie 2002 a Tribunalului Buzău şi deciziei penale nr. 234 din 28 februarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpatul F.N.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1428/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1440/2005. Penal. Conflict de competenţă.... → |
|---|
