ICCJ. Decizia nr. 1428/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1428/2005
Dosar nr. 488/2005
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1406 din 28 octombrie 2004, în rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat inculpatul I.C. la 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului Bucureşti, pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi următoarele C. civ., a obligat inculpatul să plătească 1.533.749 lei despăgubiri civile C.A.S. a municipiului Bucureşti.
Prin aceeaşi sentinţă, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat inculpatul S.C. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
A interzis inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului Bucureşti, pe o perioadă de 2 ani. A obligat inculpatul menţionat, în solidar cu părţile responsabile civilmente S.L. şi S.G., să plătească părţii civile C.D. suma de 3.000.000 lei despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, că, în seara zilei de 13 noiembrie 2002, în jurul orelor 22,30, inculpatul S.C. s-a apropiat de partea vătămată C.D., adormit pe nişte traverse de lemn aflate lângă Biroul de Mişcare al Staţiei C.F.R. Titan, cu intenţia de a-i sustrage bunuri dintre cele aflate asupra sa.
În acest scop, inculpatul a început să controleze partea vătămată prin buzunare.
Întrucât partea vătămată s-a trezit, inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feţei, după care i-a sustras acesteia suma de 3 milioane lei.
După ce i-a fost sustrasă suma menţionată, partea vătămată s-a deplasat în sala de aşteptare a Staţiei C.F.R. Titan, unde a adormit pe un calorifer.
În jurul orei 2,00, în sala de aşteptare a intrat inculpatul I.C., însoţit de alte persoane cu care locuia în zona staţiei C.F.R.
Inculpatul s-a apropiat de partea vătămată, căreia i-a cerut o ţigară.
La refuzul părţii vătămate, inculpatul a început să o lovească cu pumnii şi picioarele, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu o coadă de mătură.
Agresiunea a încetat numai ca urmare a intervenţiei martorului B.M.
Partea vătămată a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 22-24 zile de îngrijiri medicale.
Urmare loviturilor primite, partea vătămată a rămas cu infirmitate permanentă datorită eviscerării parţiale a globului ocular drept.
Apelul declarat de inculpatul I.C. împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 1018/ A din 28 decembrie 2004, cu motivarea că pedeapsa aplicată reflectă atât gravitatea faptei cât şi persoana acestuia, recidivist, fără ocupaţie.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, criticile privind pedeapsa aplicată, apreciată ca fiind mult prea aspră.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 182 alin. (2) C. pen., săvârşirea infracţiunii de vătămare gravă este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Inculpatul a fost condamnat la 7 ani închisoare.
Aşa cum rezultă din considerentele hotărârii primei instanţe, la aplicarea pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările şi modalitatea săvârşirii acesteia, urmările produse, datele care circumstanţiază persoana făptuitorului, cu referire la faptul că acesta nu are ocupaţie, este recidivist şi nu are domiciliu stabil.
Aşadar, instanţa a ţinut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând inculpatului o pedeapsă ce constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii făptuitorului.
În raport de perseverenţa infracţională a acestuia, neîndeplinirea funcţiei de reeducare a pedepsei anterioare, pedeapsa aplicată apare ca fiind judicios proporţionalizată şi nu se constată temeiuri pentru reindividualizarea acesteia, în sensul reducerii cuantumului.
Ca atare, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat.
Totodată, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. care, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 1018/ A din 28 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 15 noiembrie 2002 la 25 februarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1422/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1433/2005. Penal. Art.178 alin.2, 184 alin.2... → |
|---|
