ICCJ. Decizia nr. 1440/2005. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1440/2005
Dosar nr. 395/2005
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2141 din 24 iunie 2004 Judecătoria Ploieşti a dispus în baza art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 39 C. proc. pen., declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind plângerea petentului N.M. în favoarea Judecătoriei sector 4 Bucureşti.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.
Onorariul avocatului din oficiu s-a dispus să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, sub nr. 6734/2004 condamnatul N.M. a formulat plângere împotriva hotărârii cauzei de discriminare din cadrul Penitenciarului Ploieşti, prin care i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară de 5 zile izolare simplă.
S-a mai arătat în motivarea hotărârii că întrucât judecarea unor astfel de plângeri formulate în temeiul Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3392/2003 se face de urgenţă, datorită efectului suspensiv al plângerii şi având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din OUG nr. 56/2003, persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate este adusă, în mod obligatoriu la judecarea plângerii, iar în cauză transferul condamnatului nu este disponibil, deoarece are afaceri judiciare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
La data de 30 iulie 2004 a fost primită în urma declinării competenţei de către Judecătoria Ploieşti plângerea petentului condamnat N.M., împotriva hotărârii luate de comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Ploieşti.
Prin sentinţa penală nr. 3371 din 9 decembrie 2004 Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea cauzei, privind plângerea formulată de petentul N.M., în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
S-a constatat conflict negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în vederea soluţionării acestuia.
La data de 20 ianuarie 2005 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conflictul negativ de competenţă intervenit între Judecătoria sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti.
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Potrivit art. 19 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3352/ C din 13 noiembrie 2003, plângerea împotriva hotărârii Comisiei de Disciplină se face la judecătoria a cărei circumscripţie se află penitenciarul în care este deţinut condamnatul.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că la data de 27 mai 2004, petiţionarul condamnat se afla deţinut în Penitenciarul Ploieşti, iar acesta a formulat plângere împotriva hotărârii din 14 mai 2004 luată de Penitenciarul Ploieşti, prin care i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară, constând în 5 zile izolare simplă.
Aşadar, se constată că în cauză, competenţa teritorială, conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate, revine Judecătoriei Ploieşti, ca instanţă în circumscripţia căreia se află locul de deţinere.
Pentru aceste considerente se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petiţionarul N.M. în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Onorariul de avocat în sumă de 200.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei penale privind petiţionarul N.M., în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Trimite dosarul pentru judecare la Judecătoriei Ploieşti.
Onorariul de avocat, în sumă de 200.000 lei pentru apărarea din oficiu a petiţionarului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1433/2005. Penal. Art.178 alin.2, 184 alin.2... | ICCJ. Decizia nr. 1453/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
---|