ICCJ. Decizia nr. 1437/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1437/2005
Dosar nr. 6435/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
deliberând asupra recursului declarat de condamnatul contestator F.V. împotriva deciziei penale nr. 371/ A din 27 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 28 august 2003 condamnatul F.V. a invocat, pe calea contestaţiei la executare faptul că a executat pedeapsa care îi fusese aplicată prin sentinţa penală nr. 15 pronunţată de Judecătoria Caransebeş la 11 februarie 1999.
Prin aceeaşi cerere întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 460 şi art. 461 lit. c) şi d) C. proc. pen., s-a susţinut de către contestatorul-condamnat că mandatul de executare emis împotriva sa este nelegal şi că este beneficiarul graţierilor succesive acordate prin Decretul nr. 137/1997 şi respectiv prin Legea nr. 543/2002.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timiş, secţia penală cu numărul de dosar 5445/P/2003, iar prin sentinţa penală nr. 125 din 5 iulie 2004 instanţa astfel sesizată a respins contestaţia la executare.
De asemenea, prin Decizia penală 371/ A pronunţată la 27 octombrie 2004, în dosarul nr. 5705/P/2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză de condamnatul contestator F.V.
Pentru a pronunţa aceste soluţii, instanţa de fond şi cea de apel au verificat în mod detaliat situaţia juridică a condamnatului constatând că pedeapsa pe care acesta o are de executat a fost determinată luându-se deja în considerare incidenţa în cazul său a unor dispoziţii de graţiere.
S-a reţinut, de asemenea, că unele dintre aserţiunile sale referitoare la faptul că ar fi beneficiat de o liberare condiţionată nu îşi găsesc confirmarea în evidenţele penitenciarelor conchizându-se că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 461 C. proc. pen., care să justifice o eventuală admitere a contestaţiei la executare.
La 29 octombrie 2004, F.V. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 6435/2004.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar recurentul nu s-a prezentat în faţa acestei Curţi deşi a fost citat atât la domiciliul indicat în declaraţia de recurs cât şi prin afişare.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea are în vedere că soluţionarea cauzei în primă instanţă şi apoi în apel s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 460 şi următoarele C. proc. pen., aplicabile în principiu în materia contestaţiei la executare, precum şi pe baza unei analize complete a înscrisurilor care atestă situaţia juridică a recurentului.
Întrucât în cauză nu îşi găsesc incidenţa nici una dintre prevederile art. 3859 C. proc. pen., Curtea urmează a face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluţionarea cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator F.V. împotriva deciziei penale nr. 371/ A din 27 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1430/2005. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1441/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
