ICCJ. Decizia nr. 1427/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1427/2005
Dosar nr. 337/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 391 din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 399 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia penală, la 4 octombrie 2004, în dosarul nr. 3475/2004, inculpatul P.G. a fost condamnat, la 15 ani de închisoare şi 3 ani de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol în forma prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus:
aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP);
menţinerea stării de arest a inculpatului conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen.;
deducerea din pedeapsă a perioadei in care inculpatul a fost reţinut şi apoi arestat preventiv;
obligarea inculpatului la plata către partea civilă H.E. a unor daune morale în valoare de 40.000.000 lei stabilite conform art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., şi a art. 998 C. civ., precum şi la plata de cheltuieli judiciare către stat în valoare de 400.000 lei, conform art. 191 C. proc. pen.
Totodată instanţa a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) şi a art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., hotărând achitarea lui P.G. în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu pentru care fusese, de asemenea, trimis în judecată penală.
În considerentele sentinţei astfel pronunţate s-a reţinut, în esenţă, că in dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2004, în jurul orei 4.00, inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate H.M. împotriva căreia a exercitat multiple acte de violenţă fizică.
S-a mai reţinut că împotriva voinţei victimei aceasta a fost silită să aibă un raport sexual cu inculpatul şi că în urma violenţelor exercitate împotriva sa H.M. a decedat.
Soluţia de achitare a inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu a fost argumentată prin inexistenţa unor probe concludente care să ateste cu certitudine că pătrunderea inculpatului în locuinţa victimei ar fi avut loc fără acordul acesteia.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de inculpatul P.G. au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 391 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, la 7 decembrie 2004, în dosarul nr. 5853/2004.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că nici criticile parchetului referitoare la dovedirea implicită a comiterii de către autorul violului a infracţiunii de violare de domiciliu şi nici aserţiunile inculpatului referitoare la nevinovăţia sa. nu au suport probatoriu.
Au fost, de asemenea, înlăturate criticile pe care inculpatul le-a adus modului de individualizare a pedepsei apreciindu-se că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale aplicabile în materie.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul P.G., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 337/2005.
În motivarea recursului declarat de parchet au fost reiterate criticile aduse soluţiei de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
Recurentul-inculpat a reluat la rândul său afirmaţiile potrivit cărora nu ar fi comis infracţiunea de viol, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursurile sunt nefondate.
Vinovăţia inculpatului P.G. a fost stabilită, indubitabil, pe baza probelor ştiinţifice, care au atestat că H.M. şi-a pierdut viaţa ca urmare a violenţelor fizice exercitate asupra sa spre a fi forţată să întreţină un raport sexual, iar analiza mostrelor de secreţie vaginală recoltate de la victimă a confirmat prezenta spermatozoizilor a căror formulă genetică corespundea celei a inculpatului.
În acest sens este de amintit estimarea conform căreia „ipoteza ca inculpatul să fie contribuitor la amestecul de secreţii de pe tampoanele recoltate de la victimă, este de 5,66 x 1015 de ori mai probabilă decât a doua ipoteză" în care „contribuitorul" ar fi „o altă persoană necunoscută din populaţia masculină europeană".
În acelaşi timp instanţele au reţinut în mod justificat ca indicii suplimentare ale vinovăţiei inculpatului comportamentul acestuia din perioada imediat ulterioară momentului consumării infracţiunii, faptul că acesta a părăsit localitatea unde domicilia fără a-şi preveni mama ca şi împrejurarea că apărările sale pe parcursul urmăririi penale au fluctuat de la afirmarea inexistenţei unor relaţii cu victima până la menţionarea întreţinerii unor relaţii sexuale cu H.M. care ar fi avut insă loc cu acordul acesteia în perioada 23 decembrie - 30 decembrie 2003).
Rezonabilă este însă şi aprecierea instanţelor de fond şi de apel conform căreia probele administrate nu oferă elemente pe baza cărora să se poată stabili cu certitudine dacă pătrunderea inculpatului în locuinţa victimei a avut loc cu sau fără acordul acesteia.
Nu pot fi primite aşadar criticile pe care recurenţii le-au adus soluţiilor de achitare în cazul presupusei fapte de violare de domiciliu şi respectiv de condamnare în cazul infracţiunii de viol reţinute în sarcina inculpatului.
Nefondată este şi critica pe care recurentul inculpat a adus-o modului de individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată.
În acest sens, Curtea are în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde minimului special prevăzut de art. 197 alin. (3) teza a doua C. pen., şi că prin urmare în speţă aceasta nu poate fi considerată severă, cu atât mai mult cu cât individualizarea avută în vedere de instanţe îşi are un deplin suport legal în prevederile art. 52 şi art. 72 C. proc. pen.
Reţinând deci că în cauză nu îşi găsesc incidenţa nici una dintre prevederile art. 3859 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, respingând recursurile ca nefondate.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), şi art. 38516 raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va pronunţa şi în sensul deducerii din pedeapsa aplicată recurentului inculpat a perioadelor în care acesta s-a aflat în stare de reţinere şi respectiv de arestare preventivă.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu menţiunea că onorariul pentru avocatul desemnat ca apărător din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 391 din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii de 24 de ore, din data de 6 aprilie 2004 şi timpul arestării preventive de la 9 aprilie 2004 la 25 februarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1 600 000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1421/2005. Penal. Art.20 rap.la art.175, 176... | ICCJ. Decizia nr. 1430/2005. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs → |
|---|
