ICCJ. Decizia nr. 293/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 293/2005
Dosar nr. 6429/2004
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C.I.D. împotriva deciziei penale nr. 789 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 29 octombrie 2004, în dosarul nr. 3503/2004, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1166 pronunţată la 22 septembrie 2004, în dosarul nr. 2817/2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, l-a condamnat pe inculpatul C.I.D., la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Pentru a pronunţa această condamnare, instanţa a reţinut că la 24 martie 2004, în jurul orelor 17,25, inculpatul a pătruns în casa de schimb valutar a SC A.E.H. SRL situată la intersecţia străzilor Drumul Taberei şi Valea Argeşului, de unde a sustras o sumă de bani după ce mai întâi a lovit cu piciorul uşile care demarcau spaţiul rezervat operatorului cu numerar, spărgând geamul uneia dintre ele.
În acelaşi sens au fost avute în vedere şi ameninţările pe care inculpatul le-a exercitat, inclusiv prin folosirea unei brichete, al cărei design imita cu fidelitate forma unui pistol, împotriva părţii vătămate A.A.Şt. care lucra ca operator de schimb valutar.
Incidenţa în cauză a prevederilor art. 37 lit. a) C. pen., a fost reţinută întrucât anterior inculpatul fusese condamnat, la 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 351 din 18 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1168 din 3 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Întrucât executarea acelei pedepse fusese suspendată condiţionat, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), pe timp de 5 ani, iar comiterea infracţiunii de tâlhărie a avut loc înainte de împlinirea respectivului termen de încercare, instanţa s-a pronunţat în sensul aplicării în cauza de faţă a art. 83 C. pen.
Ca urmare, prin sentinţă a fost revocat beneficiului suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 3 ani de închisoare şi s-a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa de 5 ani de închisoare aplicată în cauza de faţă, rezultând un total de 8 ani de închisoare.
De asemenea, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 71 C. pen., referitoare la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 din acelaşi cod, şi a menţinut starea de arest a inculpatului conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen.
Totodată, s-a luat act că partea vătămată SC A.E.H. SRL Bucureşti nu s-a constituit parte civilă, a fost confiscată, conform art. 118 lit. c) C. pen., bricheta-pistol folosită de inculpat cu ocazia comiterii infracţiunii şi a fost obligat acesta la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 2 500 000 lei.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 789 pronunţată la 29 octombrie 2004, în dosarul nr. 3503/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de C.I.D. împotriva hotărârii instanţei de fond pe care o criticase exclusiv în legătură cu individualizarea pedepsei, apreciate a fi prea severă în raport cu atitudinea sinceră pe care a manifestat-o pe parcursul procesului precum şi cu împrejurarea că prejudiciul a fost integral acoperit.
În considerentele deciziei s-a relevat că la pronunţarea sentinţei s-a făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi că argumentele evocate de acesta nu justifică o eventuală reducere a pedepsei.
La 9 octombrie 2004, inculpatul C.I.D. a declarat, în termen legal, recurs împotriva acestei decizii, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 6429/2004.
Recursul nu a fost motivat în scris, însă cu ocazia dezbaterilor desfăşurate la 14 ianuarie 2005 s-au reiterat de către inculpat criticile referitoare la caracterul excesiv de sever al pedepsei de 5 ani de închisoare precum şi argumentaţia potrivit căreia sinceritatea manifestată pe parcursul procesului, regretul constant exprimat şi acoperirea prejudiciului sunt de natură a reduce cuantumul acelei sancţiuni.
În acelaşi sens au fost evocate şi prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Este de amintit astfel că tâlhăria comisă în condiţiile prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen., se pedepseşte de la 5 la 20 de ani închisoare.
Prin urmare pedeapsa de 5 ani de închisoare aplicată în speţă în temeiul art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., a fost individualizată le nivelul minim special, astfel încât, cel puţin din acest punct de vedere, nu poate fi calificată ca severă.
În acelaşi timp, Curtea reţine că o diminuare a pedepsei sub minimul special menţionat nu poate fi operată decât în situaţia în care în favoarea inculpatului s-ar reţine existenţa unor circumstanţe atenuante, conform art. 74 şi art. 76 C. pen.
Acest aspect a fost pe larg analizat de instanţa de apel conchizându-se că, raportat la datele speţei, nu se poate lua în considerare ca circumstanţă atenuantă sinceritatea inculpatului.
Această apreciere este pe deplin justificată deoarece în fapt inculpatul a fost reţinut imediat după comiterea infracţiunii a cărei săvârşire nu o putea oricum contesta deoarece era pe deplin confirmată în plan probatoriu prin depoziţiile convergente ale mai multor martori.
Acoperirea prejudiciul nu poate fi nici ea considerată o circumstanţă atenuantă întrucât cea mai mare parte a banilor sustraşi au fost recuperaţi de la inculpat ca o consecinţă logică şi imediată a prinderii lui, iar restul bancnotelor care se risipiseră pe stradă, au fost culese şi predate casei de schimb valutar nu de inculpat, ci de martori.
În acelaşi timp declaraţiile prin care inculpatul şi-a exprimat regretul pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie erau de natură a fi primite cu maximă rezervă.
În evaluarea lor judecata cauzei în fond şi în apel nu putea face abstracţie de împrejurarea că săvârşirea tâlhăriei a avut loc după ce instanţele suspendaseră condiţionat executarea unei pedepse aplicate pentru infracţiunea de furt calificat.
Curtea reţine la rândul său că o astfel de dinamică a activităţii ilicite a inculpatului ilustrează mai degrabă o accentuare a predispoziţiei sale infracţionale, astfel încât căinţa exprimată de C.I.D. după ce a fost prins nu oferă temeiuri spre a fi considerată o circumstanţă atenuantă.
Diminuarea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege nu s-ar justifica însă nici în raport cu starea de recidivă postcondamnatorie în care infracţiunea de tâlhărie a fost comisă sau cu împrejurările concrete ale săvârşirii ei.
Curtea are în vedere că folosirea unui fals pistol pentru a da mai multă credibilitate ameninţărilor adresate operatoarei de schimb valutar demonstrează existenţa unui nivel semnificativ de premeditare a faptei.
Împrejurarea că operatoarea de schimb valutar a reuşit să smulgă falsul pistol, a fugit în afara spaţiului comercial, a închis uşa imobilizându-l în interior pe inculpat şi i-a alarmat pe martorii aflaţi în zonă nu reflectă în nici un caz un nivel redus de periculozitate a infracţiunii atâta timp cât nu se datorează unei atitudini ezitante din partea lui C.I.D., ci exclusiv prezenţei de spirit a respectivei funcţionare.
În schimb gesturile prin care inculpatul a forţat mai întâi uşile interioare pentru a pătrunde în spaţiul rezervat operatoarei, iar ulterior a forţat şi uşa magazinului dinspre interior, pentru a-şi asigura scăparea ilustrează o anumită tendinţa acestuia de a recurge la acţiuni temerate în scopul atingerii obiectivului infracţional.
Toate aceste elemente demonstrează lipsa de temei a criticii recurentului privind caracterul excesiv de sever al pedepsei sau greşita aplicare în cauză a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Constatând totodată că în speţă nu îşi găsesc aplicarea nici alte prevederi ale art. 3859 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea urmează a respinge recursul, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. I) lit. b) din acelaşi cod.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), şi art. 38516 raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va pronunţa şi în sensul deducerii din pedeapsa aplicată recurentului inculpat a perioadei în care acesta s-a aflat în stare de reţinere sau de arestare preventive în cauza de faţă.
Conform art. 192 alin. (2) recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, cu menţiunea că onorariul pentru avocatul desemnat ca apărător din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.D. împotriva deciziei penale nr. 789 din 29 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 martie 2004 la 14 ianuarie 2005.
Obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 1 600 000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2005
| ← ICCJ. Decizia nr. 1456/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3019/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
